Treceți la conținutul principal

Suntem chemaţi să ne dăruim ?

Măicuță,

Am început să aflu despre mine lucruri pe care le negam cu înverșunare, fără măcar să-mi dau seama că le neg. Adică, aveam o atitudine de... "cine, eu? nici gând!". Să vă povestesc.

Și în dimineața asta mă gândeam... nici nu știu dacă mă gândeam. Am simțit ceva...
A început de ieri de când m-am recunoscut invidioasă. Ah ce ușurare după ce am recunoscut că sunt invidioasă. Câtă vreme mă luptasem să mă mint că nu sunt! Și ce urâțenie am simțit ieșind la iveală când am recunoscut-o. Nu-mi convine succesul celorlalți, n-aș putea spune în ce sens, încă n-am gustat în mine amărăciunea aceea a bucuriei pentru răul aproapelui. Deși sunt sigura că e acolo. De ce atunci când spun «îmi pare rău pentru tine» e doar o formulă de politețe, ceva sec? De ce nu mă doare durerea cuiva și de ce bucuria altuia nu mă atinge dacă nu am beneficii din ea? De ce nu-mi convine când cineva se bucura și eu nu ?

Azi a continuat. Nu numai că sunt invidioasă, dar nu pot să nu doresc ceva ce îmi place, orice ar fi, sau ceva ce cred că mi-ar plăcea, chiar dacă acel ceva aparține altcuiva. Nu pot să nu ma întristez când nu îl obțin, atâta timp act eu simt atât de puternic că mă va face fericită.

Și de aici a mers mai departe.
Nu numai că nu pot să nu doresc, dar tot ceea ce doresc... doresc pentru mine! Da, tot binele, toată iubirea și toate lucrurile care sunt bune, încetează să mai fie, pentru că eu nu fac decât să le pun pe toate în slujba ego-ului meu. Dacă doresc frumusețe, este ca să slujească orgoliului meu. Dacă îmi doresc să văd pe cineva zâmbind, dacă doresc binele cuiva, e pentru că plânsul lui mă indispune și-mi strica liniștea. Dacă văd un om murdar și fără adăpost și bolnav, mă întristez că ochii mei trebuie să vadă asemenea priveliște neplăcută. Dacă doresc armonie, pace, prietenie, relații cu oamenii, fapte bune... nu le doresc decât pentru ego-ul meu. Pentru plăcerea mea, singura pe care o iubesc.

«Poate că greșesc, dar, în zilele noastre, grija pe care o au creștinii, cei care o au, pentru progresul lor duhovnicesc, pentru propășirea lor spirituală, mișcarea și efortul lor au același caracter egoist.» (Simeon Kraiopoulos)- am găsit pe un forum.

Iată-mă, deci făcând totul, fără excepție pentru plăcerea mea proprie.
Aceasta este închisoarea din care eu nu pot ieși și din care mi-e frică să ies.

N-aș putea să explic exact cum și în ce formă îmi veneau toate gândurile astea azi. Acum sună un pic teoretic. Atunci... le simțeam... Am simțit închisoarea aceasta, cercul acesta vicios din care nu pot ieși: totul, totul, fără excepție, dorit pentru a sluji orgoliului meu, plăcerii mele, mie, ca unui idol.
Neputința, refuzul, teama de a mă dărui. Suntem chemați să ne dăruim? Scrie undeva asta? Ni se spune undeva explicit să ne dăruim pe noi înșine?
Și mi-a apărut în minte: “Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm!” DA ! Ni se cere explicit !

Sunt propria mea închisoare pentru că mă dăruiesc mie însămi continuu, și nu pot renunța la plăcerea aceasta. Nu vreau și nu știu «altfel».

Nădăjduiesc în ajutor. Căci știu că singură n-am să fac decât să mă învârt în cercul asta, iluzionându-mă că din celula asta eu pot vedea toată lumea. Căci sunt cu adevărat într-o celulă care mă însoțește oriunde aș merge, supravegheată de ochii unor gardieni cruzi și fioroși. Cum voi ieși din moment ce eu nu știu decât închisoare? Cum, dacă eu nu cer libertate, ci un pat mai moale în celulă, o perna pufoasă, mâncare mai bună, oameni mai simpatici cu mine în celulă, să iasă afară cei care-mi displac și eventual să fiu eu șefă? Și dacă se poate, ceva, o pătură după care să stea gardienii ca să nu mă mai simt mereu privită. Să plece? Eu nu știu cum e fără ei. Și-n plus îmi place să primesc slavă deșartă din partea lor atunci când cred că am făcut ceva bine în celulă.

Și parcă văd mai departe, că deodată se anunță grațierea și primesc libertatea. Și eu încep să zic: Libertate, adică afară din celulă? Și ce mă fac eu, unde dorm?

- Ai să găsești, afară sunt atâtea locuri unde oamenii pot dormi și mult mai frumoase, mai calde și fără gardieni care supraveghează orice mișcare, gata să te acuze pentru orice.

- Nu știu ce să zic… Dar mâncare, dacă nu găsesc ? E drept aici nu-i cine știe ce mâncare și sunt zile în care nu e deloc, dar…

-E și mâncare acolo întotdeauna. Și foarte buna; în libertate poți obține orice.

-Da, probabil… Dar totuși, nu pot ieși cu celula după mine, așa pentru orice eventualitate? Că știu eu ce se poate întâmpla?

- Ba ai putea, dar ar însemna să nu fii în libertate, ci tot în celulă…

Desigur, acestea au venit după câteva zile de revoltă (tot mai deasă de la o vreme). M-am rugat mai puțin și mai lipsită de atenție decât de obicei. Am fost supărată, și n-am înțeles și nici măcar n-am vrut să înțeleg, m-am simțit vulnerabilă și abandonată. O mică suferință fizică ai o mare spaimă. Urmată de o zi și o noapte în care m-a durut capul aproape continuu și am dormit cam toată ziua. Și, nervoasă am zis ”nu mai vreau durerea asta, vreau să scap odată de ea, să dispară!” și am auzit un gând «nici dacă în ea s-ar ascunde fericirea?» Și atunci am tăcut. Nu i-am răspuns, căci la cât detest durerea i-aș fi zis « nici dacă... ».

Și m-am revoltat și am rămas cumva în revolta asta. La slujbă am simțit că-i detest pe toți enoriașii din biserică, inclusiv pe mine. M-am simțit... obosită. Obosită de ipocrizie, dacă mă înțelegeți. M-am abținut, de teamă, am încercat să-mi construiesc reguli și am omis că «opusul păcatului nu e virtutea, ci libertatea». În sensul că, am negat că iubesc păcatul și că-l urăsc pe păcătos. Dar așa e: iubesc păcatul care îmi aduce plăcere, și-l urăsc pe păcătos pentru că - îmi cer scuze - dar, ce urâți și ridicoli sunt păcătoșii! (o zic la modul cel mai superficial, al omului care nu poate separa omul de păcat și al omului care vede mai degrabă paiul...). Asta m-a obosit tare. Când te abții ca să negi, sau de teamă, devii și mai mândru: are să-ți sară imediat în ochi faptul că în vreme ce tu postești vinerea, colegul mănâncă un sandviș cu șuncă (și-n sinea ta ai să zici: nu e bine să judecăm, dar asta numai spre a nega că judeci; deci, nu mai e teama de păcat, e teama mandră de a fi păcătos).

PS: mi-a plăcut foarte mult ce a scris Kati și ce i-ați răspuns și m-am regăsit. În special în ce spunea despre teama de Dumnezeu și parabola fiului risipitor.

Sărut mâna, Măicuță, rugați-vă pentru mine!

Cu mult drag și recunoștință,

ABD
*
Draga mea Copilă,

Mesajul tău ar putea fi comparat cu textul Canonului de pocăință al sfântului Andrei Criteanul! Chiar te rog să-l citești și să înveți de la el și pocăința și nădejdea. Dar să știi că e lucrarea Duhului Sfânt ce trăiești, dacă nu cazi în deznădejde. Da, te doare, dar tocmai asta îți va aduce nevoia de vindecare. Acum ai nevoie doar să nu fugi de durerea asta prin învinovățire sau victimizare. Să o transformi în loc de întâlnire cu mila lui Dumnezeu și vei vedea, cu uimire și recunoștință, ce minuni face Domnul cu toată „mizeria” ta din momentul în care vei începe să i-o dai fără ascunzișuri și viclenie. Măreția ta nu stă în capacitatea de a deveni din egoistă altruista (că ai văzut că putem fi altruiști din egoism), ci în aceea de a alege să te arăți Domnului așa cum ești și să-L primești ca Domn și Stăpân al vieții tale clipă de clipă.

Te aștept cu dragoste și încredere și rugăciune mai departe.
Îți mulțumesc și te îmbrățișez cu dragoste și recunoștință și nădejde.

Maica Siluana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

Paraclisul Maicii Domnului

Rugăciunile începătoare:În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătaţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de trei ori)
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-Se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-Se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ…

Zece sfaturi despre cum să rămâi femeie între bărbaţi

I. O femeie care nu iubeşte este cel mai vulnerabil loc din Univers. O femeie care iubeşte poate schimba Universul.

Nu te grăbi sa acţionezi în vremea dez-îndrăgostirii tale, pentru că toate alegerile tale vor fi oarbe şi îţi vor atrage răni greu de vindecat.

Bărbaţii văd femeia rănită de o despărţire, aşa cum vulturii văd animalul bolnav şi îl atacă. Teme-te să fii o jertfă pentru devoratorii de carne, pentru că eşti lăsată să desparţi pe fiu de tată şi pe tată de fiu, să alegi ce este slab de ce este puternic, ce este bun de ce este rău pentru a pune ordine în lume. Nu uita că cel mai puternic bărbat poate fi îmblînzit doar de o femeie - fii tu cea care o va face.

Femeia are şansa de a alege o singură dată; dacă o ratează, obiectul alegerii devine ea.

Fii atentă să nu ajungi un lucru de umplut golul - pentru aceasta fii tu partea cea plină.

II. Dacă eşti o pasăre - păzeşte-ţi aripile, dacă eşti o căprioară - păzeşte-ţi picioarele.

Ceea ce crezi că ai mai bun în tine este slăbiciunea ta ş…