O zi la Valea Plopului (partea a 2-a)
Valea Plopului, refugiul fetelor care au nascut nemaritate
In 1979, Nicolae Tanase terminase Institutul teologic si a fost numit preot-paroh in Valea Plopului, un satuc prahovean ce se afla la 16 km de Valenii de Munte. Cunostea locul si ii era drag, satul lui natal, Nucsoara, fiind in apropiere. Cunostea oamenii, ii stia cinstiti, muncitori si cu credinta in Dumnezeu. Ce nu stia inca era ca el urma sa fie preot intr-un sat fara biserica. Cutremurul din 1977 o pusese la pamant.
Constructia socialismului, nu a lacaselor de cult
Politica acelor vremuri, sesizase Nicolae Tanase, era una vicleana. Nu parea a fi un comunism dur, cu reguli radicale. Credinta in Dumnezeu parea tolerata ca o slabiciune de care oamenii nu se dezbarasera si, in plus, in acei ani se astepta clauza natiunii celei mai favorizate, deci nimeni nu parea dispus sa declanseze vreun scandal pe o tema asa de sensibila. Asa ca tanarul preot nu a stat pe ganduri, s-a sfatuit cu oamenii si au hotarat: vor construi biserica... noaptea.
La adapostul intunericului, satenii, cu mic cu mare, au muncit la ridicarea Casei Domnului, insufletiti de preot. Au venit diferiti inspectori si fara prea multa vlaga au incercat totusi sa afle ce se intampla acolo,
dar la lumina zilei, nimeni nu se vedea a fi raspunzator. Biserica s-a ridicat impozanta. De teama scandalului, activistii de partid au lasat lucrurile "sa curga". La sfarsit insa, cineva trebuia pedepsit pentru aceasta cutezanta. Preotul a fost adus in fata instantei si s-a hotarat: nu va mai primi nici salariu si nici chiar alocatia copiilor. Si asa s-a intamplat, ani de-a randul, singurul venit al familiei Tanase a fost salariul sotiei care lucra ca educatoare. Satenii insa au inteles in acele timpuri ca Dumnezeu le-a trimis un adevarat pastor si s-au strans in jurul lui cu incredere si iubire.
Conditia umana in vremuri de restriste
In 1990, intr-una din zile, se afla in Bucuresti, pe strada, in apropierea unui spital. Cineva l-a tras de maneca si i-a spus cu privire ingrozita: "Simti miros de carne arsa? ? Aici ard copiii nostri, aici sunt ucisi nenascutii!" Era poetul Ioan Alexandru. Nu se cunosteau, dar au ramas impreuna pana noaptea tarziu si au discutat. Oranduirea comunista cu toata perfidia ei cazuse, dar acum se petreceau lucruri ingrozitoare. Libertati cu chipuri hade apareau, idoli si modele slute erau ridicate din noroi, ferestrele sufletului se ingustau si nu se vedea nici cerul si nici drumul spre Dumnezeu, viata parea ca nu mai valoreaza doi bani. "Cu atata usurinta oamenii starpesc darul divin, menirea cu care fiecare prunc vine, poate in nebunia asta au impiedicat venirea pe lume a unui om care ar fi descoperit leacul cancerului". S-au spus vorbe cutremuratoare, adevaruri.
Au urmat ani in care, alaturi de Ioan Alexandru si alti oameni ca ei, parintele Nicolae Tanase a facut tot ce i-a stat in putinta pentru a reinstaura legile Domnului si ale firii, a intors din drum ratacitii si a restaurat suflete uratite.
"Nu aurul este bogatia neamurilor, ci pruncii. Dragostea copiilor este o bogatie vesnica. (Alecu Russo)"
Pro Vita pentru nascuti si nenascuti
Trebuia insa facut ceva concret, lupta impotriva avortului cerea si un sprijin practic, asistenta maternala, copiii veneau pe lume, dar in unele cazuri nu erau asteptati de nimeni. Multe femei si-ar fi urmat instinctul si iubirea materna daca cineva le-ar fi deschis o usa si le-ar fi primit acolo. Asa a aparut, in 1994, Asociatia "Pro-Vita pentru nascuti si nenascuti". In acel timp, preotul Nicolae Tanase nu cunostea termenii "asistent maternal" sau "plasament". Isi cunostea insa enoriasii din Valea Plopului si a stiut ca poate conta pe ei. In dorinta de a darui copiilor rezultati in urma renuntarii la avort un mediu normal, sanatos, de familie, el i-a incredintat unor familii din sat. Acestea i-au primit ca pe copiii lor, dispusi sa-i ingrijeasca pana cand mamele isi vor rezolva problemele personale sau cat o vrea Domnul. Alt sat vecin, Valea Screzii, s-a alaturat in aceasta activitate, si acum 19 familii cu credinta in Dumnezeu si in dorinta de mai bine pentru cei napastuiti inconjoara cu dragoste 57 de copii.
Marea familie din Valea Plopului
Tinere care urmau sa devina mame s-au aflat in impas: ca urmare a greselii savarsite, familiile le-au alungat. S-au vazut dintr-o data singure si fara nici un ajutor intr-un moment atat de delicat. Au aflat de parintele Nicolae Tanase si si-au indreptat pasii catre Valea Plopului cu speranta abia palpaind. Au gasit aici mai mult decat au sperat: un loc curat, confortabil, intelegere si caldura, un loc in care nimeni nu le acuza. Si desi termenul "legal" in care poate fi adapostita o femeie intr-o astfel de situatie este de 6 luni, in fapt el s-a prelungit dupa caz pana cand intr-adevar mamica si copilul si-au facut un rost.
Alti copii ocrotiti de Pro Vita provin din centrele de plasament. Copii mici pentru care s-a incercat evitarea mentinerii lor in caminele de stat, stiut fiind ca acest mediu nu poate aduce bucurie in sufletul unui copil. Au fost adusi aici si s-au integrat in marea familie a parintelui Tanase. Viata lor este acum una normala, merg la gradinita din sat, se mai cearta pe jucarii, poate in graba isi mai incalta pantofiorii invers, dar iubesc si stiu sigur ca sunt iubiti si ocrotiti. Au aici si frati mai mari, copii de scoala, ei au teme de facut si treaba prin casa, dar isi gasesc timp sa se joace si cu prichindeii sau chiar sa le picteze peretii camerelor.
Si mai sunt aici, sub ocrotirea parintelui Tanase, tineri care au crescut in orfelinatele din tara, dar care, o data cu implinirea varstei de 18 ani, au fost aruncati pur si simplu in strada. Asa s-a intamplat cu cateva tinere, chiar in perioada de inceput a asociatiei Pro Vita. Fara nici o perspectiva, fara un ban, fara un sfat, s-au trezit sub cerul liber. Dezorientate, tinta lor a fost Gara de Nord din Bucuresti. Au dormit cateva nopti pe cartoane. Au mancat resturi aruncate la gunoi si au incercat sa se piarda in intuneric. Un crestin le-a vazut totusi si le-a vorbit despre Valea Plopului, si-au indreptat pasii catre acolo, in aparenta ca intr-o noua aventura, in realitate cu speranta ca totusi viata poate fi altfel. S-au convins. Au gasit o mana intinsa cu dragoste si onestitate. Nu le-a fost usor sa se integreze, dupa cat de putin li se oferise pana acum, increderea lor era subrezita. Apoi felul in care traisera pana atunci, nimeni nu avusese grija de ele si nici ele nu erau obisnuite sa tina cont de altii. Principii crestine, Dumnezeu, totul fusese departe, pacatul si mizeria, supravietuirea, asta le era cunoscut. Nu a fost usor pentru nimeni, dar cu rabdare si inconjurate permanent cu caldura, inimile s-au deschis spre lumina. Fetele au invatat sa traiasca in familie, sa-si iubeasca si sa-si respecte aproapele. Cu timpul, unele au plecat si si-au intemeiat propriile familii, altele au ramas si in zilele noastre in "tabara", devenind ajutoare de nadejde ale acestei mici comunitati. Au grija de cei mici, ii ajuta pe scolari la lectii, gatesc, fac cumparaturi, merg la slujba la biserica, citesc, fac glume si rad cu inima usoara a unei vieti tihnite. Necazurile lor s-au pierdut, acum au o familie gata sa le ocroteasca, o familie care le-a acordat credit si a avut dreptate sa indeparteze lestul si sa scoata la lumina omul bun din ele.
Un loc sub soare cu portile deschise
In toate aceste cazuri, parintele Tanase ca si ceilalti colaboratori, parintele George Mitrache, cel care are si functia de asistent social, parintele Cristian Manu, parohul taberei, si directorul coordonator, Tatiana Samoila, au trebuit sa tina cont de cauze ca determinante ale efectului. Fiecare copil si fiecare mamica aveau istoria lor. Nu exista o solutie general-valabila. Unul parea inchis etans in necazul lui, altul parea gata sa intinda mana. Si scopul nu era neaparat sa se ofere o solutie locativa, ci sa se vindece sufletul si sa se intremeze, astfel incat sa-si gaseasca echilibrul si solutii proprii, sa se poata urma calea cea buna, crestineasca. S-a cautat integrarea copiilor in familie, s-a cautat stingerea conflictelor generate de sarcinile nedorite, s-au cultivat iertarea si dragostea in inimile urgisite.
In unele situatii, lucrurile s-au remediat mai repede, altele au fost insa de nerezolvat. Asta a generat o nevoie de spatiu din ce in ce mai mare. Atat la Valea Plopului, cat si la Valea Screzii s-a construit si se construieste. Ba s-au inchiriat si case batranesti in coama dealului. Acolo locuiesc mame si copii alungati de familiile lor. Au in jurul casei un petec de pamant, unde femeile si-au cultivat legume si flori. Departe de oamenii care le-au stricat viata isi construiesc aici normalitatea cu sprijinul Asociatiei Pro Vita si isi invata copiii sa fie buni.
Nevoile asociatiei au venit una dupa alta si din fericire s-au gasit si solutii. Numarul asistatilor este acum de peste 200. Asta inseamna spatiu, hrana, personal angajat, bani. Tot ca intr-o familie s-au cautat mijloacele cele mai la indemana, autogospodarirea pe cat posibil. S-a construit o brutarie, se cultiva pamantul, se cresc animale si astfel strictul necesar este asigurat. Apoi, asociatia mai are si prieteni fideli, in general oameni simpli, dar care din putinul lor au oferit cu drag cat au putut: haine, rechizite, jucarii sau carti. Si sprijinul satenilor din cele doua sate, Valea Plopului si Valea Screzii, a fost constant. Oamenii au venit si au ajutat tot timpul. Au muncit voluntar, pentru ca au ramas alaturi de omul care le-a construit biserica noaptea, cel care nici acum nu se poate opri din incercarea de a indrepta lumea.
Parintele Nicolae Tanase pare nemultumit. I se pare ca nu a facut lucrurile cum trebuia, nu a avut un plan, nu s-a organizat bine. Uita ca nu a avut ragazul in toti acesti ani sa-si faca planuri. Nu a facut decat sa lase usa deschisa si speranta aprinsa si lucrurile s-au miscat cu repeziciune. Nu a avut timp nici sa fie surprins, in fiecare zi un alt copil a venit inlacrimat in pragul lui, o alta mamica ratacita si disperata i-a cerut adapost. In fiecare zi un suflet a trebuit mangaiat, in fiecare zi a trebuit sa imparta paine si invatatura crestineasca.
Mariana Randuroi
Sursa: Valea Plopului, refugiul fetelor care au nascut nemaritate (Gardianul)
[edit] Am gasit o poezie intr-un comment de pe blogul pr. Savatie:
ionut spune:
Conversatie nenascuta
Buna dimineata…scumpul meu fratior,
“Hmmm”..raspunde al doilea mai cercetator
Ce frumos e astazi…hai pe inotat!!!
Nu pot!!!Am o teorie de finalizat!
Primul vine aproape si-l imbratiseaza,
Atitudinea ta ma cam agaseaza!
Raspunse al doilea vadit stanjenit..
Sa ma ierti fratioare :eu doar te-am iubit.
Sa iubesti…cetatene de unde ai aflat???
Dapoi de la mama…ea m-a invatat!
Ce???Tu crezi in mama?!!!Ce mai nebunie!
Da iubite frate ,cred cu bucurie!
De cand am luat viata esti un visator!
Si-l privi mai rece mai iscoditor…
Haide cetatene ai bunavointa:
De unde la tine atata CREDINTA???
Iubitul meu frate tu esti intelept
Si din prima clipa te-am primit la piept
Ca iata in vis ne-am visat pe noi
Cum plangea o Mama pentru amandoi…
Si-n genunchi cerea la al sau Stapan
Te rog sa-i ajuti Cel care esti bun!!!
Ca sunt in primejdie saracutii acum,
Vrea omul sa stinga al vietii drum.
Si striga la mama o lume intreaga:
“”Omoara-i femeie ca iti sunt povara”"
Dar au luat-o ingeri de pe calea focului
Ducand-o intr-o Vale…numita a Plopului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu