Încă nu s-au uscat lacrimile fraţilor noştri bântuiţi de revărsarea apelor care le-au distrus casele, gospodăriile şi ogoarele.Printre ei se află şi vecinii noştri din Maramureş. Tăcuţi, resemnaţi, nu ne-au adresat nici un apel de ajutor, dar e de datoria noastră să ne gândim la ei şi să le ieşim înainte.Pentru fapta bună nu e niciodată prea târziu. Emit acest îndemn către toţi preoţii, credincioţii, monahii şi monahiile din protopopiatele Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, începând cu Catedrala Mitropolitană şi Centrul Eparhial, care vor organiza colecte de bani, îmbrăcăminte, obiecte casnice şi, eventual, materiale de construcţie, începând cu ziua de 15 august, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, şi continuând cu Duminicile din 17, 24 şi 31 august 2008. Sumele şi bunurile colectate vor fi depuse la fiecare protopopiat, iar acesta le va înainta la Centrul Eparhial, Sectorul Misionar-Social, în prima săptămână a lunii septembrie 2008, după care totul va fi predat structurilor organizatorice anume constituite în Maramureş.Dumnezeu să-i binecuvinteze şi să-i răsplătească din darurile Sale cele bogate pe toţi cei ce vor participa la această colectă.
† BARTOLOMEU
Arhiepiscop şi Mitropolit
Sursa: http://www.arhiepiscopia-ort-cluj.ro/
[edit]
Cluj-Napoca, 10 septembrie 2008
Comunicat de presă
In urma Chemării la faptă bună adresată credinciosilor de Arhiepiscopul si Mitropolitul Bartolomeu, in bisericile, mânăstirile Eparhiei si la Catedrala mitropolitană a fost organizată, in perioada 15-31 august, o colectă in sprijinul fratilor maramureseni, crunt loviti de pe urma recentelor inundatii. Colecta se cifrează la suma de 500.538 lei. La aceasta se adaugă si suma de 2.000 de Euro colectată de organizatia „Romanian Heritage Association” din SUA, care s-a alăturat Chemării. Parohiile Viisoara I si II – protopopiatul Turda au trimis in zona sinistrată cinci tone de cereale, iar protopopiatul Gherla va distribui hainele, adunate pentru colectă. Suma totală a fost expediată in contul Episcopiei Maramuresului si Sătmarului, care va distribui ajutoarele, după nevoi, persoanelor sinistrate, indiferent de confesiune sau etnie.In numele celor care vor beneficia de acest ajutor, Mitropolitul Bartolomeu le multumeste protopopilor, preotilor si credinciosilor, cu binecuvântări.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat! Am venit cu o rugăminte și mi-ați oferit o mână de ajutor, cu fapta, fizic, real! Vă mulțumesc...
-
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! Împăr...
-
Minunea Maicii Domnului O frumoasă priceasnă în cinstea Maicii Domnului spune așa: „Când plângeai sub Cruce/Maică-ndurerată,/Te-am prim...
3 comentarii:
Doamne ajuta! Am vrut doar sa iti spun ca si mie imi place mult psalmul 118 dar nu am avut unde sa iti spun ca nu ai un c-box.
Da. Psalmul 118 e pe sufletul meu!
Doamne, ajuta!
Versetul pe care l-am asezat ca antet, mi s-a parut cel mai potrivit pentru blog. Sper doar ca ceea ce se gaseste aici sa fie cat mai aproape de aceasta (adica tinerii care vor trece pe aici sa gaseasca ceva de folos pentru sufletul lor).
Versetul acesta l-am primit si eu, cu mult timp in urma, scris pe un semn de carte si imi amintesc ca am stat pe ganduri, citindu-l, si mi-a ramas la inima.
Ma impresioneaza cuvantul tau, ca "psalmul 118 e pe sufleltul tau".
Asta m-a determinat sa recitesc ceea ce spune chiar I.P.S. Bartolomeu Anania, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, in Biblia diortosita dupa Septuaginta.
Redau mai jos un fragmnet:
"Acesta nu este numai cel mai lung, ci si cel mai bine construit dintre psalmii didactici. Arhitectura sa cuprinde 22 de strofe a cate 8 stihuri; numarul strofelor reprezinta numarul celor 22 de litere din alfabetul ebraic; primul cuvant al fiecarei strofe incepe cu litera respectiva. Evident, Septuaginta pastreaza structura, nu insa si canonul alfabetic. Tema generala a psalmului este legea dumnezeiasca, in sensul ei cel mai larg: totalitatea invataturilor pe care Dumnezeu le-a descoperit si le-a transmis prin profeti(...) Textul este o expresie maxima a evlaviei, dar si a meditatiei asupra vietii si sfarsitului..."
Cami, iti multumesc mult pentru vizita si te mai astept cu drag.
Multumesc pentru informatiile despre psalmul 118. Desi e un psalm tare lung de cand am inceput sa cred l-am indragit!
Te pot ajuta cu ceva? Nici eu nu prea sunt priceputa in ale blogurilor dar ma gandesc ca ti-ar fi de folos un loc de conversatii altul decat comentarii . Poti lua unul de pe : http://www.cbox.ws/getone.php
Numai bine!
Trimiteți un comentariu