Omul, zidire delicata

Cuviosul Paisie Aghioritul

Despre oamenii sensibili

“Chiar dacă omul nesimţitor va fi lovit cu toate lemnele, îl va durea numai trupul. În timp ce acel sensibil si râvnitor se răneşte adânc şi cu un cuvânt şi, simţind şi greşeala cea mai mica, o socoteşte de multe ori ca un păcat foarte mare; el suferă chiar şi o hemoragie duhovnicească atunci când oamenii nesimţitori vin fără de niciun discernământ să-i cureţe o mică rană cu unghii sălbatice“.

“Cei sensibili si afectivi, care pe toate le ţin cu scumpătate, de obicei sunt nedreptăţiţi de cei nesimţitori prin cedările continue pe care ei le fac (acelora) din dragoste; însă dragostea lui Dumnezeu se află totdeauna cu ei. De multe ori se nedreptăţesc şi ei înşişi din exagerata lor sensibilitate, mărindu-şi micile lor păcate sau încărcându-se cu păcate străine, dar iarăşi Dumnezeu îi îndulceşte cu bunătatea Sa paradisiacă, întărindu-i totodată şi duhovniceşte. Cei care rănesc sau nedreptăţesc pe oamenii sensibili lăuntric nu sunt oameni“.

“Unii suferă de egoism când li se fac observaţii. Însă nu toţi cei care suferă când li se fac observaţii au şi egoism, ci mulţi din multa filotimie şi mare sensibilitate îşi măresc greşelile lor şi din pricina greutăţii în plus ce o ridică (fiind sensibili) se încovoie. De aceea e necesar să luam aminte la sufletele sensibile, care au multa filotimie, să nu le nedreptăţim (socotind că ar avea chipurile mult egoism), ca să nu le rănim şi să le facem netrebnice“.

“Pe cel orfan, mai ales de mama, chiar arici de ar fi, trebuie să-l îmbrăţişam cu durere si dragoste fierbinte, ca mai întâi sa se incalzeasca şi să prindă curaj, pentru ca mai apoi să-şi deschidă şi el inima sa”.

“Ucenicul, mai ales la început, are nevoie de mare afecţiune pentru a nu creşte dezavantajat, deoarece mulţi copii în lume au părinţi, dar nu putini dintre ei, din păcate, fie ca au, fie ca n-au părinţi, tot una le este, deoarece nu ştiu ce înseamnă afecţiunea, ci numai nemulţumirile“.
“Pe cel foarte smerit şi sensibil nu trebuie să-l mustram cu asprime, deoarece se poate încărca cu mai multă greutate decât a greşit şi e în primejdie să se îndoaie“.

“Sufletul mare şi gingaş (sensibil) nu se foloseşte de cercetarea minuţioasă a păcatelor sale, până ce se va întări duhovniceşte, pentru ca vicleanul îl lupta atunci cu sensibilitatea exagerată, ca să-i creeze nelinişte. Vicleanul nu merge contra noastră, ci potrivit cu apele noastre. Adică încearcă să mărească hohotele şi mâhnirea ca să întristeze sufletul şi să-l înece cu nelinişte”.

“Cei sensibili vor trebui să fie foarte atenţi la prihanirea de sine, pentru ca vicleanul încearcă să-i aducă la deznădejde (prin sensibilitate exagerată). Prihanirea de sine va trebui să fie însoţită totdeauna de nădejdea in Dumnezeu. În cazul acesta, daca cineva simte nelinişte va trebui sa înţeleagă că aghiuţă şi-a băgat coada sa”.

“Dacă cel fara discernământ îl mustră pe cel sensibil mult îl răneşte. Aceasta ar fi ca si cum un om sălbatic ar lua o perie de sârmă groasă şi ar curaţi o mica urdoare de la ochiul unui prunc”.

“Diavolul nu merge contra. Daca există o pornire, împinge şi el ca să-l chinuiască şi să-l înşele pe om. Pe cel sensibil, de pildă, îl face suprasensibil. Când ai dispoziţie să faci metanii, te împinge şi diavolul să faci peste puterea ta - şi dacă puterile tale sunt limitate, îţi creează o stare nervoasă, pentru că nu-ti poţi face ale tale, şi în continuare îţi creează nelinişte cu o deznădejde uşoară la început, după care urmează… Când simţim nelinişte nevoindu-ne, să ştim că nu ne mişcam în spaţiul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e tiran ca să ne sufoce. Fiecare să se nevoiască cu mărime de suflet, potrivit cu puterile lui, şi să cultive filotimia, ca să-i sporească dragostea de Dumnezeu. Atunci va fi mânat de filotimie şi nevoinţa lui (adică multele metanii, multele postiri, etc.) nu vor fi nimic altceva, fără numai exploziile dragostei sale - şi va înainta cu nobleţe duhovnicească. Adică nu trebuie să se nevoiască cineva cu acrivie bolnăvicioasă şi să se sufoce de nelinişte luptându-se cu gândurile, ci să-şi simplifice nevoinţa sa şi să nădăjduiască în Hristos, iar nu în el insusi. Hristos este dragoste, bunătate şi mângâiere, şi niciodată nu sufoca, ci are din belşug oxigen duhovnicesc, mângâiere duhovnicească. Una este lucrarea duhovnicească subţire şi altceva este acrivia bolnăvicioasă, care înăbuşă cu neliniştea lăuntrică din pricina silirii exterioare fără discernământ, care sparge şi capul cu durerile de cap“.

Sursa: Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili - cuvinte de mangaiere si de intarire a nadejdii

Despre dreapta socoteala, marime de suflet si nadejde, gasiti aici: Cuvinte parintesti pline de iubire si de intelepciune de la Cuviosul Paisie Aghioritul pentru dreapta-socoteala, marime de suflet si nadejde