Curaj, onestitate, rabdare si ajutor

Din raspunsurile Maicii Siluana, pe care le-am selectat.
Fiecare raspuns al maicii e pentru o cineva anume, care cere ajutor, si totusi, raspunsurile sunt potrivite pentru multe alte persoane.


Suferi de depresie, dar ştiu că este o suferinţă grea şi că e nevoie de curaj, onestitate, răbdare şi ajutor pentru a ieşi din acest coşmar. Îndrăzneşte!
Mai întâi, ai nevoie de curaj, de curajul de a nu te mai compara cu "alţii" şi cu felul lor de a-şi rezolva problemele şi trăi viaţa. Ai nevoie de curaj pentru a accepta situaţia, a accepta că eşti altfel, că există motive serioase pentru care trăieşti asta şi că nu poţi schimba ceva decât dacă accepţi realitatea. Ai nevoie de curaj ca să-ţi trăieşti viaţa ta şi nu una imaginată. Ca orice om, te-ai născut ca să fii fericit şi vei fi dacă vei căuta fericirea acolo unde este ea: în propria ta viaţă unită cu Cel care ţi-a dăruit-o. Acolo, în noianul acela de durere şi disperare, e un nucleu de bucurie de a fi care aşteaptă să fie trăit şi exprimat. Acolo e şi suferă împreună cu tine, Cel ce a murit şi înviat ca tu să intri în Bucuria Lui. Ai nevoie de curaj pentru a accepta că răul pe care îl reproşezi altora este şi în tine şi că nu poţi scăpa de el decât primindu-L în viaţa ta pe Cel Singur Bun, Dumnezeu.
Apoi, ai nevoie de onestitate pentru că fără ea vei trăi în negare, în imaginar, în scenarii exaltante, care te vor lăsa apoi să cazi fără milă. Fără onestitate nu vei putea descoperi că în această viaţă, pe acest pământ, nimănui nu i se realizează toate dorinţele aşa cum şi atunci când îşi doreşte el. Fără onestitate nu vei vedea nimic bun, nici la tine şi nici la cei din jur, şi vei primi sugestiile vrăjmaşului că "aşa nu se mai poate" şi că "această viaţă nu merită trăită", fără să încerci să probezi viaţa pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu.
Apoi, copil drag, ai nevoie de răbdare pentru a nu renunţa la întâlnirea cu Viaţa cea adevărată de la prima înţepătură în inimă, care, bănuiesc eu, era indusă de sugestia vrăjmaşului care se temea că te va pierde. Ai nevoie de răbdare ca să vezi în suferinţă prezenţa Celui ce suferă împreună cu tine şi voieşte să te scoată la lumină. Ai nevoie de răbdare pentru a accepta această suferinţă şi a o trăi până îi înţelegi sensul, pentru că ea are un sens şi numai tu i-l poţi descifra. Poate că această depresie a ta nu e decât o chemare la o viaţă mai înaltă,mai profundă!
Şi, mai ales, ai nevoie de ajutor: de la oameni, de la tine însuţi şi de la Dumnezeu. Ajutorul meu cuprinde mai întâi un avertisment: Nu căuta o soluţie miraculoasă! Nici un "preot cu har", nici un sfânt şi nici măcar Dumnezeu nu va face ceea ce trebuie să faci tu. Această boală este cumva "opera" ta, tu eşti autorul ei. Tu ai ales această "soluţie" ca să scapi sau să supravieţuieşti într-o situaţie grea sau periculoasă. Dacă nu rezolvi acea situaţie, nu ai cum să te schimbi, nu ai cum să scapi. Problema e în tine şi tu o poţi rezolva. Pentru asta ai nevoie de ajutor.
Să intri în adâncul tău şi acolo să te întâlneşti cu Cel ce ne vede în ascuns. Acolo se intră prin tăcere şi prin ascultarea acestei tăceri sub privirile Domnului.
Acceptă starea de acum, împrieteneşte-te cu Domnul şi cu tot ce a făcut El frumos şi bun pe acest pământ, dă salvă pentru toate şi vei fi martorul bucuriei Lui. Atunci vei avea ochi de văzut şi o vei descoperi chiar lângă tine! Curaj, băiat drag si îndrăzneşte! Vei birui!

Să te ţii bine de catargul numit: Rugăciune. Poti spune: "Doamne ajuta-ma! Doamne miluieste-ma!" Simplu, de mai multe ori pe zi. Si te va ajuta mult! Apoi, să înveţi să deosebeşti iubirea Domnului de ceea ce ţi se întâmplă în lume.
Nu Domnul te-a rănit şi te-a făcut să suferi, ci lumea aceasta cu mentalitatea ei, cu poftele ei şi cu obiceiurile ei! Domnul nu e în lume. Această lume, cum ne reaminteşte Părintele Alexandru Schmemann, nu L-a primit, ci L-a respins şi L-a răstignit. Acum Domnul este doar în cei care L-au primit, care nici ei nu mai sunt "din lumea aceasta". Creştinul trăieşte în lume, dar nu-i mai aparţine ei, ci Împărăţiei lui Dumnezeu "care nu este din lumea aceasta! Domnul "şade de-a dreapta Tatălui", în Împărăţia Lui, care este Biserica Lui, şi în fiecare mădular al ei, adică în fiecare din cei care L-au primit pe El şi au primit puterea să se facă fii în El, Fiul, în Biserica Lui. Lumea aceasta, adică lumea care L-a respins şi Îl respinge pe Domnul, îi răneşte şi ucide fără încetare şi cu ură pe toţi cei care nu se supun mentalităţii ei. Şi noi, creştinii, n-ar trebui să ne mirăm că avem necazuri şi suntem nefericiţi în ea. Noi ştim că nu putem fi fericiţi în această lumea şi ştim şi ai cui fii suntem. Noi am intrat în bucuria Domnului care nu este din lumea aceasta şi îl slujim Lui vestind tuturor Calea prin care pot ieşi din coşmarul acestei lumi. Şi coşmarul este şi mai dureros pentru că, de multe ori, lumea ne răneşte şi ne ucide chiar cu mâinile celor mai dragi nouă. De ce? Pentru că legăturile noastre de dragoste cu ei sunt cele ale lumii, sunt cele ale firii căzute, sunt cele ale reciprocităţii. Şansa noastră, şi a ta şi a mea şi a tuturor celor care murim de durere în această lume, este să ne onorăm naşterea cea de Sus, să ne onorăm Viaţa cea adevărată ascultând-o şi dorind-o mereu mai mult. Doare! Da, dar e o durere cu sens, e o durere de naştere în Împărăţia lui Dumnezeu.
Noi nu putem să schimbăm lumea pentru că ea a refuzat schimbarea! Dar putem să fim liberi de lanţurile ei.
Iertarea şi acceptarea trecutului este într-adevăr totul pentru că iertarea aduce vindecarea iar acceptarea trecutului răscumpără timpul transformându-l în prezent, în acel ASTĂZI în care a Înviat Hristos şi a şters toată lacrima de pe obrazul nostru. Iertarea face a "pârâşul nostru” şi "urâtorul de oameni" diavol să nu mai aibă nici un "cârlig" la om: teama, nevoia de a se ascunde de ruşine, lipsa de asumare şi responsabilitatea pentru fapte, lipsa de încredere în iubirea lui Dumnezeu... Aceasta este libertatea! Această libertate o redobândim învăţând să iertăm, să primim şi să păstrăm harul care lucrează în noi şi cu noi. Atunci vom şti şi vom simţi şi în trupul nostru pacea şi bucuria dragostei lui Dumnezeu dar şi frica sfântă de a nu-L părăsi şi a nu cădea iarăşi pradă vrăjmaşului nostru moartea.
Iartă, binecuvântează, roagă-te, vorbeşte cu Domnul şi vei deveni tu însăţi Răspunsul! Aşa: iată-mă, Doamne, eu sunt (numele) tau! Învaţă-mă să intru în bucuria TA cum vrei Tu că Tu eşti Calea şi numai Tu mă poţi împlini ca om! Dar Domnul nu impune nimic, nu se ceartă cu nimeni. El doar ne aşteaptă cu răbdare şi ne oferă ocazii de a ne deschide Lui şi Bucuriei pe care ne-o dăruieşte! Fii martorul Acestui Dumnezeu şi vei vedea mari minuni!
Când nu mai ştii ce să faci sau ce să spui, strigă înlăuntrul tău la El şi El îţi va şopti şi îţi va da putere! E atât de simplu: Să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi restul se va adăuga nouă! Dar, atâta vreme cât ne vom închipui că izvorul bucuriei se află într-un obiect sau eveniment exterior, ne condamnăm la durere şi nedumerire. Dumnezeu ne-a dăruit tot! Ce facem cu darul Lui? Îl întoarcem pe toate părţile şi i-L restituim mereu pentru "ajustări" după nişte dorinţe închipuite.
Ştii tu, omule, că sunt mii de oameni cărora li s-au împlinit mii de dorinţe "exact aşa cum le-au formulat" şi n-au fost mulţumiţi? De ce? Pentru că au încercat să-şi astâmpere setea de absolut cu cele relative!
Aşadar, te iau în braţe ca o bunicuţă care a trăit durerea ta la vremea ei şi, te rog, încearcă să te lepezi de toate dorinţele şi să primeşti tot ce ţi se întâmplă într-o zi ca din Sfântul Potir! Durerea e vocea lui Dumnezeu din noi care strigă: "Te-am făcut ca să fii fericit! Vino la Mine, Viaţa ta, şi te voi odihni, şi te voi îmbrăca în haina Bucuriei!" Da, ne-am născut pentru bucurie, nu pentru plăcere! Ne place să fim vătămaţi şi să vătămăm, ne place să fim victime, sau agresori, sau salvatori ca să ne putem umple balonaşul egoului până la refuz, deşi ştim că va face "poc!"...
Nu te lasa pacalit de nimeni si de nimic. Trebuie să-ţi vindeci rănile, care te împing să judeci şi să lupţi pentru dreptatea ta şi să accepţi toate şi să binecuvântezi şi atunci vei avea ochi să vezi unde e dragostea. Dar numai şi numai înviind tu! Morţii nu iubesc şi nu sunt iubiţi! De aceea e atâta moarte şi pe pământ şi dincolo de mormânt. Pentru că dragostea e grea şi dragostea de sine e ca un cancer care ucide fără milă şi suflet şi trup!
Curaj, om drag, Dumnezeu este Iubire şi abia aşteaptă să fie chemat în inima şi în viaţa noastră ca ne iubească şi să ne dăruiască această putere dumnezeiască: Iubirea!
Tocmai pentru că te consideri "ditamai omul" e cazul să devii cuminte! Să devii cu minte! Să intri în posesia minţii tale! Mintea ta, omule, este darul cel mai minunat pe care ţi l-a făcut Dumnezeu! Ea, mintea ta, are un capăt aici, în tine, în această lume, şi unul Dincolo, în Mintea lui Dumnezeu! Cum să faci asta?
Simplu: mai întâi "îţi bagi min(ţile)tea în cap", adică n-o mai laşi să vagabondeze prin fel de fel de locuri sordide şi nici n-o mai pui să scormonească în containerele de gunoi ale lumii acesteia după hrană. Va urma o perioadă dureroasă, dar scurtă, de dezintoxicare şi sevraj, dar să nu te sperii, Domnul va fi cu tine şi, chiar dacă nu-I vei simţi Prezenţa, o vei cunoaşte după roadele ei.
Apoi, hrăneşte-ţi mintea cu Harul şi Cuvântul lui Dumnezeu Întrupat şi Înviat pentru tine. Şi aici ai nevoie de o perioadă de silire şi credinţă hotărâtă, pentru că, mintea, robită simţirii senzuale, va protesta că nu-i place, că nu înţelege, că nu simte nimic! Dacă ai ajuns la conştientizarea faptului că tot ce ai trăit până acum "după minte ta" a fost un chin de care vrei cu hotărâre să scapi, vei birui tânjirea după "căldările cu cărnuri din Egipt", adică după plăcerile surogat pe care ţi le ofereau dependenţa de ale lumii şi păcatul. Aceasta se face numai şi numai prin cunoaşterea şi împlinire Poruncilor Celui ce este Domnul şi Stăpânul celor care nu mai primesc nici o îndoială. Îndoiala este "dreptul" minţii umane de a pretinde slavă şi cinste deşi şi - a ales să se prostitueze pentru te miri ce câştig imediat şi "sigur". Nu există cale de compromis! Calea de mijloc a Sfinţilor noştri Părinţi este Hristos, Dumnezeu-Omul, Cel ce a ales Crucea pentru a le ridica pe cele de jos la Cele de Sus!
Curaj! Prin cruce a venit bucurie la toată lumea. La toată lumea. Nu e nimeni exclus! Nimeni! Doar că altă cale nu există. Aşadar, dacă vrei să biruieşti, împlineşte Poruncile! Cel ce ţi le dă e acolo, în ele, la îndemâna ta. Dacă vrei!Curaj!

Maica Siluana