"Poarta" sărutului

Am primit câteva rânduri de la o cititoare:

Părintele X scria: "Sărutul este cel puţin o dezvirginare a minţii. O fată sărutată nu mai poate fi numită fecioară, pentru că a depăşit bariera psihologică a fecioriei, care este mai grea decât cea fizică, voinţa ei a fost înfrântă. Deşi, aparent, o astfel de fată are toate „probele” fecioriei, eu aş asemăna-o cu un ou din care s-a supt, pe o gaură făcută cu acul, tot conţinutul. Există, într-adevăr, o grămadă de astfel de „fecioare” cu trupul, dar care au în palmares nenumărate nopţi de jocuri erotice şi de perversiuni dintre cele mai încurcate. Această dispoziţie i se inoculează fetei o dată cu primul sărut şi nimeni niciodată nu-i mai poate reîntoarce fecioria, decât poate doar moartea". Aş vrea să îmi spuneţi dacă aceasta este poziţia clasică a Bisericii în această problemă. Mulţumesc.

Am citit şi eu rândurile astea şi efectul pe care îl trezesc cititorilor îndrăgostiţi nu cred că este de a-i ajuta să ducă o viaţă mai curată, ci pur şi simplu pun pecetea păcatului nu doar pe sărut, ci pe întreaga lor relaţie care se poate exprima, într-o măsură mai mică sau mai mare, şi prin sărut. Rândurile acestui părinte l-au îndemnat chiar pe Laurenţiu Dumitru să abordeze această riscantă temă a sărutului de pe o poziţie creştină: "M-a îndemnat să scriu şi poziţia categorică împotriva sărutului între adolescenţi a unui părinte râvnitor al Bisericii noastre, poziţie justificată în mare parte, dar demoralizatoare din punctul meu de vedere"[1].

Eu însumi, înainte de a mă căsători, am întrebat mai mulţi duhovnici dacă sărutul este un păcat sau nu. Cei mai mulţi s-au ferit să îmi dea un răspuns vehement. Unul singur a avut o astfel de poziţie radicală. Din câte am observat până acum, în urma discuţiilor cu tinerii care au citit cartea din care este extras pasajul cu pricina - o carte, de altfel, plină de lucruri interesante -, efectele au fost de trei feluri: unii au reuşit să îşi dreseze iubirea, să şi-o cuminţească şi prin asta sentimentele lor au devenit mai puternice. Aceştia sunt cititorii victorioşi. Alţii s-au speriat pur şi simplu de cele citite şi de asta au pus capăt relaţiilor lor de prietenie (care s-ar fi putut împlini în căsătorii); iar alţi cititori, care oricum nu erau tari în credinţă şi doar cochetau cu Biserica, şi-au întărit convingerea că nu are rost să fie creştini, că viaţa creştină e o viaţă plină de interdicţii.

Totuşi, cred că principalul defect al rândurilor de mai sus este că s-au născut prematur... S-au născut, dar nu la vremea lor... Adică? Adică, dacă Biserica ar fi făcut o misiune susţinută în rândurile tinerilor, dacă tinerii ar fi fost învăţaţi să ducă o viaţă curată, dacă ar fi fost învăţaţi să se roage, să se spovedească, să lupte cu patimile, dacă tinerii ar fi fost iubitori de Dumnezeu, atunci aceşti tineri ar fi fost în măsură să înţeleagă dacă şi cât de vătămător este sărutul. Încerc să fiu obiectiv şi să nu spun ce am înţeles eu din experienţa sărutului - pentru că poate nu aş reuşi să fiu imparţial. Cred însă că dacă pune cineva poveri prea mari pe umerii tinerilor, fără a-i pregăti mai întâi, riscă să îi piardă. E exact atitudinea duhovnicului care dă canoane prea mari ucenicilor şi aceştia fug de Biserică… O atitudine "demoralizatoare"…

Până la urmă, nici eu nu mă declar un susţinător al nevinovăţiei sărutului… Ştiu că fete foarte cuminţi au început prin săruturi la fel de cuminţi şi au ajuns apoi fete vulgare, mai vulgare decât săruturile lor - care se metamorfozaseră din acte de iubire curată în preludii…
Oricum, nu cred că vreodată catehizarea trebuie să înceapă spunându-i unei fete care s-a sărutat cu prietenul ei că nu mai este fecioară… Părintele şi-a exprimat poziţia dând o hrană tare pe care dinţii tăi - şi ai marii majorităţi a tinerilor - nu o pot mesteca deocamdată [2].
Cred că dacă i-ai fi cerut direct părintelui respectiv lămuriri privitoare la tema sărutului, poate ţi-ar fi răspuns altfel. Nu ţi-ar fi făcut în nici un caz propagandă pro-sărut, dar ar fi încercat să te ia încetul cu încetul.

Da, învăţătura Bisericii este una pentru toţi. Dar într-un fel îi va vorbi preotul despre avort unei fete care îşi păstrează fecioria şi în alt fel celei care deja a avortat. (Am folosit comparaţia aceasta dură doar pentru că am citit de curând poziţia câtorva mămici faţă de avort şi m-am speriat. Nu vreau în nici un caz să compar sărutul cu avortul.)
Cred că, dacă nu ar fi existat Dumnezeu, sărutul ar fi fost un mijloc foarte potrivit prin care tinerii necăsătoriţi şi-ar fi manifestat dragostea – în cazul în care nu ar fi făcut dragoste de teamă să nu ajungă la sarcini nedorite, sau din cauza cine ştie căror reguli morale respectate în societatea respectivă [3].
Îmi dau seama că am evitat până acum să dau un răspuns clar. Aşa că m-am gândit că dacă peste ani copiii mei ar citi un astfel de articol, ar rămâne cu un gust amar: "Încă un scriitor care se teme să îşi asume o poziţie…"
Da, eu cred că sărutul ar putea fi foarte frumos şi curat (aşa cum este - sau cum ar trebui să fie - între soţii care duc viaţă cu adevărat creştină). Dacă diavolii nu ar fi într-un război total cu tinerii pe care încearcă să îi atragă în lanţurile patimilor, atunci m-aş declara poate apologet al sărutului. Numai că, din păcate, ne aflăm în acest război. Şi ideal este să ne luptăm pentru fiecare bucată de pământ, să nu îi cedăm nimic diavolului…
Şi atunci, le voi recomanda copiilor mei să fie cât mai atenţi în relaţiile pe care le au. Ca nu cumva să se ardă… Să stea departe de orice le poate vătăma sufletele.
Oricum, sărutul nu este o manifestare a dragostei care să nu aibă nevoie de mai mult. Dimpotrivă, sărutul tocmai asta este - este o poartă spre mai mult. Unii spun: "Dar nu facem nimic rău, ne vom opri la asta..". Nu se opresc însă, ci sunt luaţi de valul iubirii şi nu se pot opri[4]. Cei care ştiu efectele sărutului înţeleg pericolul la care se expun. Iar cei care nu înţeleg, fiind convinşi de inocenţa sărutului, se vor convinge mai târziu că lucrurile stau altfel. Dar s-ar putea să fie prea târziu.

Notă: Nu vreau ca prin acest text să îi zăpăcesc pe cei care nu vor aprecia o astfel de hrană, pe care o consider hrana cea mai moale. Cei mai slabi în credinţă poate că se vor folosi de ea, iar cei tari nu o vor lua în serios. Textul nu prezintă însă o poziţie definitivă a mea în privinţa acestei teme, poate că, peste ani de zile, maturizându-mă, voi ajunge şi eu la o altă perspectivă. Sunt cât se poate de receptiv faţă de eventualele critici.

1.Laurenţiu Dumitru, în articolul Petting-ul, sărutul şi aparenta feciorie, din volumul Tinerii pe calea întrebărilor, Editura Egumeniţa, 2004, p. 20. Recomand cititorilor acest articol; mi se pare echilibrat, poate cel mai echilibrat text pe care l-am citit pe această temă
2.Un cititor: Mesajul părintelui este cam radical, dar e nevoie şi de mesaje radicale – e un duş rece, dar mi se pare foarte potrivit pentru tinerii care sunt în prag de a-şi pierde fecioria pentru că nu le vorbeşte nimeni despre varianta cea mai bună; deşi pentru ceilalţi, care au făcut deja greşeala să nu preţuiască puritatea sărutului, probabil că mesajul lui este un pic deznădăjduitor. Mesajul tău tocmai pentru aceştia este foarte bun, pentru că le ridică moralul şi îi îndeamnă la lupta cea bună. Ce bine ar fi fost să fi auzit şi eu la vremea potrivită astfel de mesaje care să mă pună pe gânduri, să mă îndemne la discernere.
3.Un cititor: Aici tu ai în minte săruturile nepătimaşe, să nu se înţeleagă greşit că orice sărut este şi frumos. Aşa e, mă refeream la săruturile curate, dacă le pot spune aşa…
4. Un cititor: Ar trebui precizat CE să facem totuşi când ne îndrăgostim, când uităm de toate şi alunecăm pe valuri; adică atunci ar trebui să ţinem aproape de un duhovnic (altă soluţie nu văd...). Să presupunem că cei doi tineri sunt credincioşi. Dacă îi ia valul iubirii, atunci cred că numai cu ajutorul duhovnicului pot ţine sărutul la "distanţă" sau la cuminţenia la care să nu urmeze mai mult. Prinşi fiind în vâltoarea sentimentelor, trebuie să aibă un sfătuitor care să le aducă aminte să nu cadă în păcat.

Danion Vasile
(din Tinerii si sexualitatea, Editura Egumenita, Galati, 2007)