Despre ortodoxie

Pr. EFREM ATHONITUL

Iubiţii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocşi si in general nu cunoaştem inaltimea, profunzimea, lărgimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfinţenia ei.

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, aşa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Întrupat prin invatatura Sa desavarsita. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii si alţi apostoli si evanghelişti cu lumina cereasca a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, aşa cum ne-a fost predanisita de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai târziu, ai Sfântului Munte.Toţi aceştia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, după cum ştiţi, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul sec al XIX-lea, cu înţelepciunea si sfinţenia lor, cu jertfele si nevoinţele pe care le-au indurat, ne-au înmânat preţioasa moştenire a credinţei si vieţii drepte, comoara tradiţiei ortodoxe.

Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniţi din toata lumea. Acei purtători de Dumnezeu părinţi "înzestraţi cu toţii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care îl preocupa pe omul duhovnicesc si au aşezat postamentul, temelia civilizaţiei duhovniceşti.
Ortodoxia a fost pecetluita cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfânta formata din milioane de eroi si mărturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagărele de concentrare din Rusia, toţi au dovedit ca invatatura creştina nu este o simpla teorie, ci adevăr si viata. Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.

A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care îmbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obştescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfinţenie este înfăţişată in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credincioşii. De asemenea, acolo sunt lăudate si slăvite izbânzile mai-marilor credinţei si ale Stăpânei asezamantului bisericesc, Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamărita dogma, nu numai ca adevăr, ci si ca răspuns la chemarea oamenilor.

Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. După cercetătorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobândirea libertăţii duhovniceşti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru înnoirea mintii.

Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbânda monahismului. Nevoinţele duhovniceşti ale asceţilor sunt noile lupte duhovniceşti ale duhului. Îl conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de înţelepciune, spre îndumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si întoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificaţia sfinţeniei nu numai asceţilor, ci întregii lumi creştine.

Prin aceasta semnificaţie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru îndeosebi in percepţia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afecţiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat naştere la Ierusalim, după Învierea Mântuitorului. Acolo s-au făcut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, după cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodată si primul lucrător social.
Odata cu propovăduirea Evangheliei, a înfăptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucrători sociali au fost si urmaşii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevărului decât sa susţină cineva ca Părinţii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a apărut, după cum se ştie, Vasiliada, sub călăuzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol funcţionau cantine pentru 7 mii de săraci, iar in Alexandria s-au întemeiat primele maternitatea. Nu numai episcopii ci si împăraţii si chiar monahii participau la astfel de lucrări ale dragostei. Pentru toţi aceştia, Ortodoxia a fost in acelaşi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost întotdeauna eroismul pe care îl vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sângelui. Fiii Ortodoxiei au arătat mereu curaj si vitejie in fata oricărui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Împăratul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziţi ori de la iconoclaşti si de la monahi atraşi de rătăcirile latinilor. Aceasta mulţime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, împreuna cu toţi monahii ei , pe Maxim Mărturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.

O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia către barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastră, fara sa facă vreodată prozelitism, a răspândit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blândeţii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este arătata îndeosebi de Sfinţii trei ierarhi prăznuiţi astăzi, care au iluminat toata făptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfinţii trei ierarhi sunt marii aştri ai tărâmului duhovnicesc al Bisericii.

Ortodoxia a fost întotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A păstrat curat si autentic duhul creştinismului in fata misticismului întunecat al ereziilor din Răsărit, a centralizării papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului raţionalist al protestantismului. A păstrat mereu măsura si armonia, n-a făcut nimic greşit. Pentru ca Părinţii au fost mişcaţi de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfânt si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici înţelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. După cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a îndreptat.Ortodoxia este marşul omului către Facatorul lui, către îndumnezeire. Îl conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodată si adevărata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevărul.Sa cunoaştem deci Ortodoxia noastră.
Nu teoretic ci sa o simţim si sa o trăim in toata profunzimea si lărgimea ei. Doar aşa vom putea sa o provocam si sa-i arătam valoarea.
Ortodoxia noastră nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creaţie si strălucire. Este marele nostru ideal, este nădejdea preţioasa a mântuirii noastre. Este mândria noastră intru Hristos sa o propovăduim cu eroism si slava, ca nişte fii adevăraţi ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa împodobita a lui Hristos, sa nu te tăgăduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si împrejurările o vor cere, învredniceşte-ne sa vărsam pentru tine si ultima picătura de sânge din noi!

Sursa: Ce este Ortodoxia? - Pr. EFREM ATHONITUL