Detinuti la 14 ani

Cristi Tabără şi emisiunea lui despre deţinuţii de la Tichileşti.

Un fragment din dialogul cu unul dintre tinerii inchisi

-Care a fost impactul asupra părinţilor?
- Le-a părut rău, nu neapărat pentru ca sunt aici la puşcărie, mai mult de mediul care mă înconjoară, se tem in continuare ca nu cumva in puşcărie sa mă schimb, sa mă fac mai rău.
- E o temere justificata?
- Da..(...)
- Simţiţi ca s-ar putea întâmpla ceva rău in puşcărie?
- Simţi schimbările.
- În ce sens?
- În sensul ca am acumulat o mare greutate, simt ura, numai dispreţ, am început sa nu mai suport persoanele de alături, nu mai iubesc oamenii, n-am mai zâmbit demult.
- Da` de ce se întâmpla asta, adică ce anume din mediul asta duce la astfel de sentimente?
- Lipsa de afecţiune, de familie, de libertate. E... e greu sa stai înăuntru si sa te gândeşti cum ar fi afara sau sa te uiţi la cer si sa zici “ce frumos era daca mă plimbam in noaptea cu stele”, aici stai si te uiţi printre gratii. Si nu poţi sa plângi cu lacrimi sau cu vorbe, nu plângi ca te rad ceilalţi, aşa ca plângi in interior si încet, încet, te macini si devii rău, devii insuportabil, nu ai încredere in nimeni, aici nu ai prieteni; e mai greu aşa, e mai mult decât o jungla aici....

- Aţi enumerat mai devreme numai partile grele, apasatoare (...) experienţa asta de penitenciar nu va aduce, nu găsiţi în ea si un fel de lumină, cât de cât, pozitivă?
-...as putea spune poate doar faptul ca aici cu toţii conştientizăm fericirile pe care le-am avut afară si nu le vedeam, lucrurile frumoase ale vieţii, pe care noi nu le preţuiam, iar aici ajungem sa stăm sa ne gândim zi de zi la ele, gen plimbările din parcuri, privirile altora, vorba cu cei de afara, pana si ciripitul pasărilor, numai sa fie libertate, orice, un mers la pădure, lucruri de care mulţi nu se lasă impresionaţi, din cei de afara, aicea ajuns râvneşti aşa ceva...