Arhimandrit
Teofil Pãrãian
Din vistieria inimii mele
"Vorbind despre sãrbãtoarea de mâine, Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul, o sãrbãtoare tristã, o sãrbãtoare cu post (nu se prea potriveşte cuvântul de sãrbãtoare cu cuvântul “tristeţe”), poate cã ar trebui sã insistãm asupra faptului cã avem şi de ce ne bucura cã s-a întâmplat trecerea din lumea aceasta a Sfântului Ioan Botezãtorul.
Sfântul Ioan Botezãtorul a trecut din lumea aceasta, zice textul liturgic din condacul sãrbãtorii, dupã „o rânduialã oarecare dumnezeiascã”. Cinstita tãiere a capului Sfântului Ioan Botezãtorul a fost cu orânduialã dumnezeiascã. De ce? Ne spune mai departe: ca sã-L vesteascã celor din iad pe Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu care S-a întrupat. “Slãvita tãiere a Botezãtorului, o rânduialã dumnezeiascã oarecare a fost”. Parcã nu-ţi vine sã crezi! Cum se poate întâmpla un lucru rãu spre bine? Uite cã se poate! Dumnezeu a rânduit aşa, folosind rãutãţile oamenilor spre bine. Nu a creat Dumnezeu rãutãţi; nu l-a creat pe Irod ca sã-l omoare pe Sfântul Ioan Botezãtorul, nu i-a creat pe rãstignitorii Domnului Iisus Hristos ca sã-L rãstigneascã! Nu! Irod i-a tãiat capul Sfântului Ioan Botezãtorul, iar Irodiada a fost autorul moral al tãierii capului Sfântului Ioan Botezãtorul, fãrã sã se gândeascã nici Irod, nici Irodiada, nici fiica Irodiadei şi nici unul dintre cei care au participat la moartea Sfântului Ioan Botezãtorul, cã fac un bine. De fapt ei au fãcut un rãu, dar un rãu care s-a îndreptat spre bine: omorându-l pe Sfântul Ioan Botezãtorul, sufletul Sfântului Ioan Botezãtorul s-a dus în iad ca sã-L vesteascã pe Mântuitorul acolo. Credinţa noastrã este o credinţã veselitoare, o credinţã despovãrãtoare, o credinţã eliberatoare, pentru cã putem sã ne bucurãm şi de lucruri care nu sunt spre bucurie.
Cu toate cã Sfântul Ioan Botezãtorul a fost un om din pustie, un om care nu poate fi urmat de cei mulţi, mi se pare foarte interesant de observat cã a fost un om care i-a înţeles pe oameni şi societatea omeneascã. I-a îndrumat pe oamenii care au venit la el ca unul care a fost plin de Duhul Sfânt, de la început. Duhul Sfânt S-a sãlãşluit în trupul lui înainte de a se naşte, atunci când Sfânta Elisabeta a primit vizita Sfintei Maria. Sfânta Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, pruncul a sãltat în pântecele ei şi Sfânta Elisabeta a mãrturisit lucrul acesta şi a zis: “De unde mie aceasta, ca sã vinã la mine - nu a zis verişoara mea? ci a zis – Maica Domnului meu? Cã iatã, cum veni la urechile mele glasul salutãrii tale, pruncul a sãltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 43-44). Atunci s-a umplut Sfântul Ioan Botezãtorul de Duhul Sfânt şi în puterea Duhului Sfânt a rãmas tot timpul.
Dumnezeu nu dã daruri ca sã le ia, dã daruri ca sã le ţinã, sã le ţinã omul şi sã le ţinã şi Dumnezeu în om. Pe la noi, la Fãgãraş, când vin oamenii şi vorbesc cu preoţii, este o vorbã: “Dumnezeu sã-ţi ţinã darul, pãrinte”. Dumnezeu sã-ţi ţinã darul, sã rãmâi în dar, sã nu cumva sã pierzi darul! Dumnezeu sã-ţi ţinã darul! Sigur cã Dumnezeu ne ţine darul.
Sfântul Ioan Botezãtorul a fost întrebat de oameni, ce sã facã sã se mântuiascã. Şi au întrebat vameşii, ce sã facem, ca vameşi? Sã nu mai fim vameşi? Vameşii erau urgisiţi, pentru cã erau funcţionari romani, evrei în slujba romanilor. Vameşii şi desfrânatele erau douã categorii urgisite de evrei. Deci vameşii l-au întrebat pe Sfântul Ioan Botezãtorul - ce sã facã? Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a rãspuns: „Nu faceţi nimic mai mult peste ce vã este rânduit” (Luca 3, 13). Adicã sã nu se îmbogãţeascã din jafuri, din suprataxe şi aşa mai departe. Deci Sfântul Ioan Botezãtorul nu le-a zis „sã nu mai fie vameşi”, ci sã fie corecţi. De ce? Pentru cã societatea în care trãia Sfântul Ioan Botezãtorul avea nevoie de astfel de funcţionari.
L-au întrebat soldaţii, ei ce sã facã? Şi a zis Sfântul Ioan Botezãtorul: „Sã nu asupriţi pe nimeni, nici sã învinuiţi pe nedrept, ci sã fiţi mulţumiţi cu solda voastrã” (Luca 3, 14). Şi au întrebat şi ceilalţi oameni, noi ce sã facem? Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are douã haine sã dea una celui ce nu are, şi cel ce are bucate sã facã asemenea” (Luca 3, 11). Adicã, Sfântul Ioan Botezãtorul a avut în vedere o egalizare a oamenilor, care sã se facã din prisos; fiecare sã dea din prisosul sãu celui ce nu are nici cele de trebuinţã. Bineînţeles cã lucrurile nu trebuie sã fie înţelese literal, cã dacã ai douã haine, neapãrat trebuie sã dai una. Este vorba de un principiu, de o rânduialã, adicã sã fim înţelegãtori faţã de cel care are trebuinţã de ceea ce ai putea sã-i oferi tu.
Mai este ceva frumos în viaţa Sfântului Ioan Botezãtorul, ceva ce impune atenţie şi respect. Faptul cã, odatã, ucenicii lui şi-au arãtat nemulţumirea şi i-au atras atenţia Sfântului Ioan Botezãtorul cã dupã Domnul Hristos se duce mai multã lume decât dupã el. Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are mireasã este mire, iar prietenul mirelui se bucurã cu bucurie de glasul mirelui”. Şi apoi a zis un cuvânt pe care ar trebui sã-l avem noi în vedere ca îndreptãtor pentru întreaga noastrã viaţã: “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micşorez” (Ioan 3, 29-30). Numai Dumnezeu poate sã vorbeascã aşa! Omul, sã ştiţi cã nu poate! Şi dacã vorbeşte şi omul aşa, sigur este luminat de Dumnezeu. “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micşorez”... Ce bine ar fi sã avem noi în vedere lucrurile acestea! Ce bine ar fi sã dorim ca Domnul Hristos sã fie întotdeauna preamãrit! Este ceea ce a spus şi Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii: „Faceţi orice vã va spune”. Nu luaţi seama la altcineva, El sã fie preamãrit! Mirele sã fie preamãrit, nu prietenul mirelui! Prietenul mirelui are bucurie din faptul cã e prieten cu mirele.
Am zis la începutul expunerii despre Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul cã este o sãrbãtoare tristã, dar este şi o sãrbãtoare de bucurie. Ne bucurãm cã a existat un om în lumea aceasta care a stat împotriva fãrãdelegii chiar cu riscul de a muri! S-a dus la Irod şi i-a spus cã nu face bine, cã legãtura pe care o are el cu cumnata lui nu este bunã. Irod l-a bãgat la închisoare şi dupã aceea i-a tãiat capul. Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a rãmas pe punctul acesta de vedere, cã Irod nu face bine. Ce fain ar fi în lumea aceasta dacã ar fi mulţi oameni care sã se lupte împotriva fãrãdelegii spunându-i rãului rãu şi sã nu aibã ezitãri sã atragã atenţia atunci când ceva trebuie îndreptat!
Este mare lucru sã poţi fi îndreptãtor de oameni. Când vezi cã ceva nu-i în regulã, sã gãseşti modalitatea sã-i spui, bineînţeles, aşa cum este omul, nu cu rãutate, nu cu mândrie, şi mai ales sã-i spui de ce nu-i bine, sã-i spui cum ar fi bine sã facã. Şi-atunci suntem pe urmele Sfântului Ioan Botezãtorul şi n-o sã ne taie nimeni capul! În sfera noastrã, între noi, frãţeşte, prieteneşte, cu dorinţa de a se îndrepta lucrurile, am putea mãcar o datã, de douã ori, sã spunem un lucru, chiar dacã oamenii nu ţin seama de el.
Închei cu dorinţa de pace, bucurie şi binecuvântare. Dumnezeu sã ne ajute tuturor! "
Fragment preluat de aici: Pace, bucurie şi binecuvântare
Teofil Pãrãian
Din vistieria inimii mele
"Vorbind despre sãrbãtoarea de mâine, Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul, o sãrbãtoare tristã, o sãrbãtoare cu post (nu se prea potriveşte cuvântul de sãrbãtoare cu cuvântul “tristeţe”), poate cã ar trebui sã insistãm asupra faptului cã avem şi de ce ne bucura cã s-a întâmplat trecerea din lumea aceasta a Sfântului Ioan Botezãtorul.
Sfântul Ioan Botezãtorul a trecut din lumea aceasta, zice textul liturgic din condacul sãrbãtorii, dupã „o rânduialã oarecare dumnezeiascã”. Cinstita tãiere a capului Sfântului Ioan Botezãtorul a fost cu orânduialã dumnezeiascã. De ce? Ne spune mai departe: ca sã-L vesteascã celor din iad pe Mântuitorul nostru, pe Dumnezeu care S-a întrupat. “Slãvita tãiere a Botezãtorului, o rânduialã dumnezeiascã oarecare a fost”. Parcã nu-ţi vine sã crezi! Cum se poate întâmpla un lucru rãu spre bine? Uite cã se poate! Dumnezeu a rânduit aşa, folosind rãutãţile oamenilor spre bine. Nu a creat Dumnezeu rãutãţi; nu l-a creat pe Irod ca sã-l omoare pe Sfântul Ioan Botezãtorul, nu i-a creat pe rãstignitorii Domnului Iisus Hristos ca sã-L rãstigneascã! Nu! Irod i-a tãiat capul Sfântului Ioan Botezãtorul, iar Irodiada a fost autorul moral al tãierii capului Sfântului Ioan Botezãtorul, fãrã sã se gândeascã nici Irod, nici Irodiada, nici fiica Irodiadei şi nici unul dintre cei care au participat la moartea Sfântului Ioan Botezãtorul, cã fac un bine. De fapt ei au fãcut un rãu, dar un rãu care s-a îndreptat spre bine: omorându-l pe Sfântul Ioan Botezãtorul, sufletul Sfântului Ioan Botezãtorul s-a dus în iad ca sã-L vesteascã pe Mântuitorul acolo. Credinţa noastrã este o credinţã veselitoare, o credinţã despovãrãtoare, o credinţã eliberatoare, pentru cã putem sã ne bucurãm şi de lucruri care nu sunt spre bucurie.
Cu toate cã Sfântul Ioan Botezãtorul a fost un om din pustie, un om care nu poate fi urmat de cei mulţi, mi se pare foarte interesant de observat cã a fost un om care i-a înţeles pe oameni şi societatea omeneascã. I-a îndrumat pe oamenii care au venit la el ca unul care a fost plin de Duhul Sfânt, de la început. Duhul Sfânt S-a sãlãşluit în trupul lui înainte de a se naşte, atunci când Sfânta Elisabeta a primit vizita Sfintei Maria. Sfânta Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, pruncul a sãltat în pântecele ei şi Sfânta Elisabeta a mãrturisit lucrul acesta şi a zis: “De unde mie aceasta, ca sã vinã la mine - nu a zis verişoara mea? ci a zis – Maica Domnului meu? Cã iatã, cum veni la urechile mele glasul salutãrii tale, pruncul a sãltat de bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 43-44). Atunci s-a umplut Sfântul Ioan Botezãtorul de Duhul Sfânt şi în puterea Duhului Sfânt a rãmas tot timpul.
Dumnezeu nu dã daruri ca sã le ia, dã daruri ca sã le ţinã, sã le ţinã omul şi sã le ţinã şi Dumnezeu în om. Pe la noi, la Fãgãraş, când vin oamenii şi vorbesc cu preoţii, este o vorbã: “Dumnezeu sã-ţi ţinã darul, pãrinte”. Dumnezeu sã-ţi ţinã darul, sã rãmâi în dar, sã nu cumva sã pierzi darul! Dumnezeu sã-ţi ţinã darul! Sigur cã Dumnezeu ne ţine darul.
Sfântul Ioan Botezãtorul a fost întrebat de oameni, ce sã facã sã se mântuiascã. Şi au întrebat vameşii, ce sã facem, ca vameşi? Sã nu mai fim vameşi? Vameşii erau urgisiţi, pentru cã erau funcţionari romani, evrei în slujba romanilor. Vameşii şi desfrânatele erau douã categorii urgisite de evrei. Deci vameşii l-au întrebat pe Sfântul Ioan Botezãtorul - ce sã facã? Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a rãspuns: „Nu faceţi nimic mai mult peste ce vã este rânduit” (Luca 3, 13). Adicã sã nu se îmbogãţeascã din jafuri, din suprataxe şi aşa mai departe. Deci Sfântul Ioan Botezãtorul nu le-a zis „sã nu mai fie vameşi”, ci sã fie corecţi. De ce? Pentru cã societatea în care trãia Sfântul Ioan Botezãtorul avea nevoie de astfel de funcţionari.
L-au întrebat soldaţii, ei ce sã facã? Şi a zis Sfântul Ioan Botezãtorul: „Sã nu asupriţi pe nimeni, nici sã învinuiţi pe nedrept, ci sã fiţi mulţumiţi cu solda voastrã” (Luca 3, 14). Şi au întrebat şi ceilalţi oameni, noi ce sã facem? Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are douã haine sã dea una celui ce nu are, şi cel ce are bucate sã facã asemenea” (Luca 3, 11). Adicã, Sfântul Ioan Botezãtorul a avut în vedere o egalizare a oamenilor, care sã se facã din prisos; fiecare sã dea din prisosul sãu celui ce nu are nici cele de trebuinţã. Bineînţeles cã lucrurile nu trebuie sã fie înţelese literal, cã dacã ai douã haine, neapãrat trebuie sã dai una. Este vorba de un principiu, de o rânduialã, adicã sã fim înţelegãtori faţã de cel care are trebuinţã de ceea ce ai putea sã-i oferi tu.
Mai este ceva frumos în viaţa Sfântului Ioan Botezãtorul, ceva ce impune atenţie şi respect. Faptul cã, odatã, ucenicii lui şi-au arãtat nemulţumirea şi i-au atras atenţia Sfântului Ioan Botezãtorul cã dupã Domnul Hristos se duce mai multã lume decât dupã el. Sfântul Ioan Botezãtorul a zis: „Cel ce are mireasã este mire, iar prietenul mirelui se bucurã cu bucurie de glasul mirelui”. Şi apoi a zis un cuvânt pe care ar trebui sã-l avem noi în vedere ca îndreptãtor pentru întreaga noastrã viaţã: “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micşorez” (Ioan 3, 29-30). Numai Dumnezeu poate sã vorbeascã aşa! Omul, sã ştiţi cã nu poate! Şi dacã vorbeşte şi omul aşa, sigur este luminat de Dumnezeu. “Acela trebuie sã creascã, iar eu sã mã micşorez”... Ce bine ar fi sã avem noi în vedere lucrurile acestea! Ce bine ar fi sã dorim ca Domnul Hristos sã fie întotdeauna preamãrit! Este ceea ce a spus şi Maica Domnului la Nunta din Cana Galileii: „Faceţi orice vã va spune”. Nu luaţi seama la altcineva, El sã fie preamãrit! Mirele sã fie preamãrit, nu prietenul mirelui! Prietenul mirelui are bucurie din faptul cã e prieten cu mirele.
Am zis la începutul expunerii despre Tãierea capului Sfântului Ioan Botezãtorul cã este o sãrbãtoare tristã, dar este şi o sãrbãtoare de bucurie. Ne bucurãm cã a existat un om în lumea aceasta care a stat împotriva fãrãdelegii chiar cu riscul de a muri! S-a dus la Irod şi i-a spus cã nu face bine, cã legãtura pe care o are el cu cumnata lui nu este bunã. Irod l-a bãgat la închisoare şi dupã aceea i-a tãiat capul. Şi Sfântul Ioan Botezãtorul a rãmas pe punctul acesta de vedere, cã Irod nu face bine. Ce fain ar fi în lumea aceasta dacã ar fi mulţi oameni care sã se lupte împotriva fãrãdelegii spunându-i rãului rãu şi sã nu aibã ezitãri sã atragã atenţia atunci când ceva trebuie îndreptat!
Este mare lucru sã poţi fi îndreptãtor de oameni. Când vezi cã ceva nu-i în regulã, sã gãseşti modalitatea sã-i spui, bineînţeles, aşa cum este omul, nu cu rãutate, nu cu mândrie, şi mai ales sã-i spui de ce nu-i bine, sã-i spui cum ar fi bine sã facã. Şi-atunci suntem pe urmele Sfântului Ioan Botezãtorul şi n-o sã ne taie nimeni capul! În sfera noastrã, între noi, frãţeşte, prieteneşte, cu dorinţa de a se îndrepta lucrurile, am putea mãcar o datã, de douã ori, sã spunem un lucru, chiar dacã oamenii nu ţin seama de el.
Închei cu dorinţa de pace, bucurie şi binecuvântare. Dumnezeu sã ne ajute tuturor! "
Fragment preluat de aici: Pace, bucurie şi binecuvântare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu