„Iubirea Mea este cea care se manifesta prin Duhovnicul tau, iar aceasta nu se va termina niciodata, nu te teme, ai incredere in Mine!”

Fiecare mesaj e un fragment de viata, e o lamurire, o dumirire a unui suflet cu sine, cu viata, cu Dumnezeu. Fiecare mesaj are sensul si delicatetea lui; cititi si veti intelege...

Iubirea Mea este cea care se manifesta prin Duhovnicul tau, iar aceasta nu se va termina niciodata

Sarut mana, Maicuta mea draga!

Maicuta mea draga, ultima data cand v-am scris eram teribil de suparata pe duhovnicul meu, asa, fara nici un motiv... eram distrusa sufleteste. M-am trezit intr-o dimineata si am simtit nevoia sa ma spovedesc, nu mi-am pregatit nimic, stiam pacatele, le stiu pe de rost, sunt bine infipte in mine. Inainte de a intra in Biserica, I-am spus lui Dumnezeu: „Doamne, este ultima data cand mai intru in Biserica aceasta, cred ca Ortodoxia este prea mult pentru mine, Duhovnicul meu este prea sporit pentru mine, nu o sa imi revin niciodata.” (refrenul meu de codependent...). Era liniste cand am intrat, nimeni la spovedanie, nu am avut curajul sa intru la Parintele... am mers la icoana Maicii Domnului si am stat asa in fata ei, fara niciun gand, doar cu inima batand. A intrat cineva la Parintele, timp in care picioarele mele m-au purtat pana in fata usii... Cand am intrat, Parintele m-a privit cu atata dragoste si durere in acelasi timp incat mi-au dat lacrimile, dar m-am „facut” ca nu vad, nu am vrut sa ma las impresionata! M-a prins cu amandoua mainile de cap si a zis o rugaciune, ca la un moment dat am crezut ca Hristos din icoana de alaturi vorbeste! Apoi m-am spovedit si apoi am inceput sa ii insir toate chestiile care ma suparau, a iesit asa spontan, chiar si eu m-am mirat despre ce probleme i-am vorbit, unele pe care credeam eu ca le-am „rezolvat” demult. M-am simtit ca un fulg cand am iesit de acolo. A fost minunat, parca vorbisem cu Hristos! Ce m-a uimit pe mine la mine in perioada imediat urmatoare era faptul ca ma imbracam cu drag in fusta, ca faceam miscari mai delicate decat de obicei si imi placea acest lucru, ca parca eram cumva mai constienta ca Cineva chiar ma iubeste, abia asteptam sa ma impartasesc, imi venea sa ii sarut Parintelui mainile pentru ca m-a lasat sa ma impartasesc mai des. Dupa ce ma impartaseam, mai ales, parca imi venea sa Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a facut femeie. Stateam pe banca si ma uitam la fusta lunga si la pantofiorii pe care ii purtam si imi venea sa exclam: „Sunt femeie! Doamne, Iti multumesc!”. Nu-mi venea sa cred, pentru ca eu de cand ma stiu, tot sport, masculin, ma imbracam (si acum ma imbrac, dar din nevoie, pentru ca nu prea am fuste si momentan sunt mai stramtorata, dar acum STIU ca sunt femeie (fata)!). Mai recent, chiar Ii multumeam lui Dumnezeu ca mi-a pazit fecioria, adica faptul ca nu m-am culcat cu nimeni mi se parea pana acum un defect. Acum ma uit la Icoana Maicii Domnului si ii multumesc pentru ca Il iubeste atat de mult pe Fiul ei, si parca cumva, simt ca asta trebuie sa faca orice femeie.

Apoi, am vazut ca Parintele se poarta cu foarte mare blandete cu mine, mi-a fost frica sa nu devin dependenta de el, stiind cate dependente am la „activ”. Am mers intr-o seara de la Vecernie acasa si am plans vreo doua ore, cerandu-I lui Dumnezeu ca Parintele sa nu se mai poarte frumos cu mine, cred ca era frica mea eterna ca s-ar putea ca aceasta afectiune umana sa se termine si atunci nu voiam sa sufar din nou. M-am pus in pat sa dorm, era deja tarziu si plansul ma epuizase. Inainte de a adormi am simtit asa o liniste si parca un gand mi-a spus: „Iubirea Mea este cea care se manifesta prin Duhovnicul tau, iar aceasta nu se va termina niciodata, nu te teme, ai incredere ai Mine!”. A fost apoi pace in sufletul meu!

Dupa care in doua nopti, nu consecutiv, am avut iar binecunoscutele mele atacuri de panica insotite de amortirea bratului stang, de racirea capului si de blocarea oricarui gand, urmate apoi de o avalansa de ganduri negative si distructive. In prima noapte (inainte de culcare citisem din Sfantul Siluan) mi-am amintit ca Sfantul Siluan zicea despre sine, ca sa se smereasca, ca este un „caine raios”. Am inceput sa zic si eu la fel si la un moment dat am crezut acest lucru cu adevarat, toate s-au linistit si nici nu mai stiu cand am adormit ca un bebelus. Mentionez ca in aceste momente imi era frica sa ma rog, imi era frica de faptul ca asa o sa il atrag pe diavol si mai mult daca o sa rostesc numele Domnului. In a doua noapte a fost mai greu, m-am luptat vreo trei ore, dar Dumnezeu mi-a dat sa pot rosti Rugaciunea inimii si nu mi-a mai fost frica. Am inteles de ce imi era frica de diavol, din mandrie si din putina credinta. Acum CRED ca Dumnezeu este Cel care ma izbaveste din orice lucru rau... este o lupta, dar cu El merita! Am inteles acum de ce monahii sunt asa de liberi, datorita celor trei voturi depuse... si mie imi vine sa le depun acum, de fiecare data cand intru in Biserica imi vine sa rostesc aceste voturi cu bucurie! Nu-mi vine sa cred ce imi doream acum un an jumate cand am inceput Seminarul! Nu mai este valabil!
Am citit Spovedanie neterminata, m-a ajutat foarte mult. Stiu cine este Gena Geamanu, o iubesc si ii sarut mainile. Am citit apoi toate cartile Maicii Siluana, o iubesc si ii sarut mainile, pentru ca m-a ajutat foarte, foarte mult. Le doresc tuturor care fac Seminarul pace si vindecare, celor de la Meditatii Sfantul Dimitrie le doresc lupta buna cu Hristos, iar pe cei de la Sparge tacerea ii imbratisez cu drag!
Va iubesc, Maica Siluana, si va imbratisez cu drag si cu dor!
A. B.

***
Copila mea iubita,

Iti multumesc cu lacrimi de recunostinta pentru lupta ta si pentru ca o impartasesti cu noi. Prin ce ai trait si traiesti tu si inima noastra se largeste si sa imbogateste. Acest mod de a ne impartasi unii altora durerile si bucuriile in Domnul, ne face sa devenim tot mai constienti ca suntem una, chiar daca inca nesimtitori de aceasta de multe ori.
Da, Fetita mea, Domnul te iubeste prin parintele tau, tu sa ai grija mereu si mereu sa-L faci viu in relatie prin rugaciune, ca parintele o face.

Cu dragoste si incredere si dor,
Maica Siluana ta