Sa fi fost atunci, in pantecul mamei mele, cand m-am simtit abandonata, Maica?

Doamne ajuta Maica Siluana!
Va multumesc ca mi-ati raspuns si va rog sa-mi primiti in continuare temele mele pentru acest seminar.
Am tras cu ochiul la schemele de inadaptare. Poate ca nu e bine ca nu am respectat ordinea seminarelor, dar acum e prea tarziu. M-am regasit ad litteram in schema abandonului si acum vreau sa descopar mai intai de toate cine si cand m-a abandonat pentru ca nu am nici o idee. Singurul abandon de care-mi amintesc este cel al primului meu prieten. El m-a parasit si m-a ranit, dar eu cat timp am fost cu el actionam deja conform schemei abandonului si chiar asta e motivul pentru care s-o fi saturat de mine. Si asa ma mir ca m-a suportat trei ani. De aceea vreau sa o iau de la inceput, sa va povestesc tot ce stiu de ”cand ma stiu” si poate vom descoperi impreuna. Si o sa incep cu un miracol.
M-am nascut intr-o zi de sarbatoare, opt noiembrie. Pe tatal meu il cheama Gabriel Mihai. Mai am un frate mai mare cu un an si opt luni. Parintii mei erau foarte tineri cand s-au casatorit, mama avea 17 ani iar tata 22. Cand s-au cunoscut tatal meu tocmai intrase la facultate iar mama era la liceu. Dupa nicio luna mama a ramas gravida si desi tatal meu a insistat sa avorteze, mama nu a vrut si n-au avut incotro si s-au casatorit. Mama era foarte indragostita de tata, iar el o placea mult pentru ca “era cea mai frumoasa fata pe care a cunoscut-o”. Tatal meu si-a continuat facultatea, la cursurile de zi, iar mama s-a transferat la liceu, la seral si s-a angajat. Traiau in locuinta de servici a mamei mele, intr-un santier.Tata venea acasa mai mult in vacante pentru ca se ocupa serios de facultate (a fost un student bun). In conditiile astea am venit eu pe lume. Cred ca i-a fost greu mamei mele, desi o ajutau parintii ei care stateau si ei acolo pe santier (in colonie). Mi-a spus ca o intreba lumea “cu cine face copiii ca tot singura e.”Nu am fost un copil dorit in conditiile astea si tatal meu din nou s-a revoltat si a insistat sa ma avorteze desi mama nu prea vroia.
Sa fi fost atunci, in pantecul mamei mele, cand m-am simtit abandonata, Maica? Cand era in trei luni, mama s-a lasat totusi convinsa si s-a hoarat sa scape de sarcina. A si luat legatura cu un doctor, prieten de familie care facea avorturi clandestine. Si era asa hotarata, pana cand... a avut un vis. A visat ca ma tinea in brate si stia ca e copilul pe care il are in pantece. Spune ca aratam exact asa cum am aratat cand aveam opt luni. Dintr-o data am auzit ca ea vrea sa ma avorteze si m-am suparat si am fugit de la ea din brate. In perete s-a facut o gaura si am intrat acolo. Mama s-a speriat si a fugit dupa mine. Si-a bagat capul in deschizatura din peretele camerei si a vazut o prapastie adanca adanca, fara fund. Eu eram suspendata pe o punte care incepea din perete dar era asa de lunga incat nu vedea unde se termina. S-a speriat sa nu cad de pe punte si, pentru ca ea nu putea sa intre dupa mine in gaura aceea care era prea mica, l-a trimis pe fratele meu dupa mine sa ma ia de acolo si sa ma aduca inapoi. Cand a ajuns fratele meu in dreptul meu, mi-am rupt in doua camasuta pe care o aveam pe mine. O jumatate am pastrat-o eu si o jumatate i-am dat-o lui si i-am spus :” Du asta la mama noastra si spune-i ca a avut si ea o fata si pe aceea a omorat-o cu mana ei!”Mama mea e credincioasa. A crezut ca visul asta e de la Dumnezeu si nu a mai vrut sa ma avorteze. Tatal meu a trebuit sa accepte asta. Cand avea cinci luni de sarcina, parintii mei au vrut sa puna o draperie. Tata a scapat din greseala fierul acela greu care tinea draperia, pe burta mamei mele. I s-a facut rau si au dus-o la spital. Doctorul i-a spus ca m-am intors in nu stiu ce pozitie in burta ei si ca nu va reusi sa duca sarcina la bun sfarsit. I-a recomandat sa avorteze (ca tot are sansa sa o faca legal) si sa nu riste, ca oricum va pierde sarcina. Mama a refuzat si doctorul i-a dat ceva tratament (ea spunea la toata lumea ca va face o fetita si stia cum arat ca ea m-a visat). Doctorul a avut dreptate, m-am nascut inainte de termen, la opt luni si o zi. Dar am fost un copil de nota zece cum se spune in termeni medicali (4,5 kg) si mama nu a avut complicatii la nastere. Mama spune ca am devenit in scurt timp lumina ochilor tatalui meu. Si acum e convinsa ca el pe mine ma iubeste cel mai mult din lume. Da, am fost si am ramas lumina ochilor lui, simt asta, alinata lui, printesa lui. Il vad si acum cateodata cu cat drag se uita la mine si cum reusesc eu sa-l induplec sa faca mereu ce vreau eu, desi e un om dur si rece in general. Mi-aduc aminte o data cand a intrat in casa si a dat cu ochii de mine, a zambit asa din senin. Eu l-am intrebat de ce zambeste si el mi-a raspuns: “ Uite asa sunt bucuros, numai cand ma uit la tine”. Am fost foarte fericita, n-o sa uit niciodata vorba asta a lui.
Am fost un bebelus foarte cuminte si frumos. Mama a evitat sa ma mai tina toata ziua in brate ca sa nu pateasca cu mine ce a patit cu fratele meu. El de alintat ce a fost, vroia in brate mereu. Cand il punea in patut urla de parca-l punea pe spini. Metoda “nealintarii” a functionat cu mine. Stateam cuminte unde ma puneai, nu plangeam prea mult si ma bucuram de oricine ma baga in seama. De cand m-am nascut eu, mama spune ca tata a inceput sa vina mai des acasa de la facultate, sa devina mai familist. Am vazut o poza cu familia noastra din acea perioada. Parintii mei, tineri (tata avea uniforma de la faculate pe el), frumosi stateau unul langa altul sprijiniti de un gardulet de metal. Mama il tinea pe fratele meu de mana langa ea iar eu eram in brate la tata care ma tinea asa strans, cu fata lipita de pieptul meu (aveam doua luni).
Cristina
***

Multumesc mult, Cristina, pentru permisiunea de a pune pe site miracolul venirii tale pe lume. Va fi de folos, cred eu, multor suflete! Domnul sa te raspleteasca pentru darul tau.
Acum sa mergem mai departe cu seminarul si sa nu mai tragi cu ochiul inainte ca nu ne e de mare folos! Vom vedea si cu schema asta a abandonului, nu neaparat de unde vine, desi ne va fi de mare ajutor, cat ce pagube ne aduce si cum putem sa iesim din ea.
Fii binecuvantata si harnica, Cristina mea!
M.Siluana