Veşnică pomenire, iubite părinte Teofil!

În ultimele zile de suferinţă, părintele Teofil avea acelaşi optimism şi maximalism pascal. A rămas un părinte al bucuriei, chiar şi în faţa morţii. Parafrazîndu-l pe Sfîntul Ioan Scărarul spunea - într-o altă formă- "Nu pot să mă văd mort în sicriu, ci doar viu". Mai spunea şi că va pleca la Domnul pentru că "de aceea a făcut Dumnezeu raiul, ca să îl umple cu cei ce Îl iubesc". Iar cînd încercam să îl încurajez şi îi spuneam că va fi bine, îmi răspundea "Oricum sînt bine, deoarece cu Hristos, fie aici sau dincolo, întotdeauna sîntem bine".

De astăzi, comunitatea noastră ortodoxă, pe care de multe ori a întărit-o cu rugăciune şi cu cuvînt ziditor, îl va purta în rugăciunile Sfintei Liturghii şi îl va avea ca mijlocitor şi solitor înaintea Domnului bucuriei, în latura cea cerească a celor drepţi şi sfinţi din Biserica lui Hristos.

Odihnească-se în pace, părintele nostru şi al bucuriei celei veşnice!

Părintele Cornel Toma

Citind dimineaţă despre vestea trecerii la cele veşnice a părintelui Teofil Paraian , a fost nevoie să citesc de două ori ca să înţeleg. Primul gând a fost acela că nu se poate, nu pot să cred... dar viaţa fiecărui om îşi urmează cursul său firesc spre Dumnezeu, spre veşnicie.

De mult timp aveam mereu cu mine o carte a părintelui în care ne vorbeşte despre viaţa veşnică, despre raiul sau iadul pe care îl începem şi-l pregătim încă din această viaţă...

Îmi va fi dor de părintele Teofil, îl ştiam rugător şi mare duhovnic în Ţara Făgăraşului şi prieten al tinerilor, dar ne rămân ca mângâiere cărţile şi înregistrările din care ne va vorbi în continuare cu dragoste şi bucurie.

Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l numere în ceata drepţilor.