"Am obosit!"...

...am obosit să tot încerc să înţeleg, să încerc să iert şi ura să fie şi mai mare

***
Draga mea Anonimă,
Strigătul tău îmi este atât de cunoscut!

Şi cât mi-aş dori să-l aud de la toţi cei care încă nu l-au strigat, de la toţi cei care încă se mai amăgesc să creadă că nu au decât mici probleme care se vor rezolva cu timpul!

Când strigi: "Am obosit!" eu Îl aud pe Cel Ce strigă: "Veniţi la Mine toţi cei obosiţi!"... Îl aud în chiar strigătul tău. Strigătul tău e chiar răspunsul de care ai nevoie! Eşti obosită cu adevărat, copila mea dragă! Opreşte-te! Pur şi simplu renunţă la orice dorinţă, la orice strategie, la orice apărare şi acceptă ce se va întâmpla în clipa aceea! Nu propune tu soluţii! Să nu faci nimic! Doar să te opreşti şi să recunoşti că eşti obosită. Să te opreşti şi să taci! Şi să nu mai asculţi nici un gând. Toate îţi sunt vrăjmaşe acum. Şi cele care par bune, tot vrăjmaşe îţi sunt! Ai nevoie de tăcere. Ce cauţi tu nu e acolo unde cauţi.

Asta e tot!

Opreşte-te, şi vei cunoaşte că Dumnezeu este Domnul! Să mă crezi, că în anumite cazuri e nevoie doar de oprire. Aşa spune chiar Domnul: "Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!".

Aşadar, concret, să te opreşti din orice dorinţă şi din orice proiect de ajungere undeva şi să te odihneşti la poalele Lui tăcând şi acceptându-I tainica şi tăcuta prezenţă!

Deocamdată acceptă că urăşti şi că nu poţi, sau nu vrei, să înveţi să ierţi. Acceptă asta şi arată-i Domnului cât de rău te doare şi cât de mult ai dori să-ţi ridice povara urii...

Te îmbrăţişez cu drag şi te aştept pentru pasul următor,

M. Siluana