Rugăciune de milostivire şi de mulţumire către Dumnezeu a celui de curând căzut în păcat

Hristoase, Bunule, Care atâtea ai făcut pentru mine, Care, necăutând la păcatele mele, de multe ori ai mângâiat inima mea cu căldura Duhului Tău celui Sfânt şi ai dat minţii mele să simtă venirea Ta şi tot trupul meu de multe ori s-a aprins de bucuria venirii Tale, adu-Ti aminte de mine, Bunule, şi vino iară, adu-Ti aminte câtă bucurie mi-ai făcut cu venirea Ta, că eu din altă parte nu am să aştept nici bucurie, nici mângâiere, nici înţelegere, decât numai de la Tine; vino la mine, deşi sunt atât de murdar, atât de rănit, atât de nepotrivit pentru un oaspete ca Tine.
Cel Care ştiai de la începutul lumii că voi cădea în acest păcat, şi totuşi m-ai făcut, Care ştiind de căderea şi de răcirea mea, totuşi m-ai cercetat în trecut şi mi-ai dat să Te simt şi să mă bucur cu nebunie sfântă de unirea cu Tine, părându-mi atunci că niciodată nu mă voi mai desparţi de dragostea Ta.
Oare Tu, după ce ai făcut atâtea mile cu mine, n-ai putea să vii iarăşi, Bunule, să mă mângâi şi să-mi redai nădejdea? Iată, eu stau înaintea Ta, precum ştii fă cu mine. De vrei să mă ai în lumina, fii binecuvântat; de vrei să mă ai în întuneric, iarăşi fii binecuvântat, că eu atâta am meritat şi nici măcar atâta.
Îţi mulţumesc însă că în această viaţă trecătoare mi-ai dat să Te cunosc, pe cât mi-a fost cu putinţă mie, orbului. Îţi mulţumesc pentru această zi pe care mi-ai dat-o şi pentru toate zilele pe care eu nu le-am preţuit. Îţi mulţumesc pentru orice om pe care l-ai trimis în viaţa mea, pentru orice cuvânt bun. Îţi mulţumesc, Doamne, chiar şi pentru acest păcat în care am căzut, că el s-a făcut pricină a tânguirii mele. Pentru toate Îţi mulţumesc, Bunule, deşi n-am cu ce să-ţi mulţumesc.
Numai pe Tine te am şi pe Tine acum Te-am pierdut, pentru păcatele mele. Sunt sărac şi sărman, lepădat şi aruncat ca un câine mort de la faţa Ta. Nu mai pot nici să suspin, nici să cer şi mă gândesc cu ruşine la faptul că Tu iarăşi vei veni, şi ştiu că vei veni, aceasta mă umple de o mare ruşine, dar şi de dragoste, Bunule. Şi mă vei încălzi cu căldura Ta şi mă vei ridica şi mă vei strânge la pieptul Tău, că nu-i nimeni mai singur ca mine şi ca Tine, Doamne, că Tu numai în Mine Îţi găseşti odihnă şi bucurie şi alinare a dumnezeieştii Tale tristeţi, pe care eu nu o înţeleg, că Tu pentru aceasta m-ai zidit, ca să-ţi fiu Ţie sălaş sfânt şi casă de odihnă, unde să-ţi pleci fericitul Tău cap, pe care nicăieri în altă parte nu ai unde să-l pleci. Cu dor mă vei ridica şi mă vei îmbrăţişa, Bunule, iar eu, ca întotdeauna, nu voi putea să răspund iubirii Tale. De aceea, nici nu mai îndrăznesc să deschid gura mea şi nici măcar să gândesc; stau gol de orice gând şi de orice dorinţă şi numai inima mea o pun înaintea Ta, această inimă de care eu însumi mă îngreţoşez, Ţie ţi-o dau, Doamne. Zideşte-o din nou, Bunule, Milostivule, Atotputernice, că ştiu că poţi şi ştiu că vrei, că nimic n-ai voit mai mult decât mântuirea mea, că pe mine m-ai iubit de la începutul lumii, şi pe mine ai venit să mă cauţi, şi pentru mine ai murit, şi către mine cauţi acum cu dragostea Ta pe care eu nu o înţeleg, nu o simt şi nu o preţuiesc.
O, Bunule, chiar împotriva voii mele, mântuieşte-mă, că sufletul meu aceasta a voit, deşi faptele mele arată altceva! Cele bune, pe care le-ai rânduit pentru mine încă de la începutul veacurilor, grăbeşte a le împlini acum. Că Ţie îţi mulţumesc şi pe Tine te laud, pe Tine Te mâhnesc şi la Tine iarăşi mă întorc, la Dumnezeul meu, în afară de care nu mai am pe nimeni, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Amin.

(Pr. Savatie Baştovoi)