Acedia

Din "Îndrumar pentru restabilirea sănătății"
Mihai Popa
Editura Anestis, 2005

Acedia corespunde unei stări de lenevie, de plictiseala, de dezgust, de aversiune, de oboseala, de demoralizare, de descurajare, de apatie, de lâncezeala, de nepăsare, de somnolenta, de apăsare a trupului, ca si a sufletului. Aceasta îl face pe om instabil din punct de vedere fizic si psihic. Când e singur, nu mai suporta sa ramâna în locul în care se găsește: patima îl împinge sa iasă, sa se deplaseze, sa meargă dintr-un loc în altul. În general, el cauta cu orice preț contactul cu semenii.
Acedia poate, de asemenea, sa-l împingă pe om sa scape, mai ales de munca lui, pe care o face lipsita de satisfacție, îndemnându-l sa caute altele. Toate aceste stări, care se leagă de acedie, sunt însoțite de neliniște sau de anxietate, care reprezinta, în afara dezgustului, o caracteristica fundamentala a acestei patimi.

E caracteristica pentru cei care se dăruiesc vieții spirituale. Demonul acediei cauta sa-i întoarcă de la căile Duhului, sa le împiedice în multe feluri activitățile pe care o astfel de viata le implica si, în special, sa distrugă regularitatea si constanta disciplinei ascetice, sa întrerupă tăcerea si imobilitatea. Creștinul, în aceasta situatie, devine indiferent la orice lucrare a lui Dumnezeu, încetează sa dorească bunurile viitoare, merge pâna la a disprețui lucrurile duhovnicești.

Acedia nu-i iarta nici pe cei care trăiesc în afara oricărei discipline sau a oricărei activități duhovnicesti. În acest caz, ia forma unui sentiment adesea obscur si confuz de insatisfactie, de plictiseala fata de ei însisi, de existenta, sau mai sunt afectati de o neliniste fara motiv.
La cei care duc o viata ascetica, atacurile acestui demon, manifestarile acestei patimi, îsi ating maximul de intensitate în preajma amiezii. Sfântul Isaac Sirul remarca faptul ca, la omul dotat cu însusiri duhovnicesti, “acedia vine din neatentia inteligentei”.
Realizând o întunecare generalizata a sufletului, acesta devine incapabil sa înteleaga adevarurile esentiale. Astfel, omul, prin aceasta patima, se afla întors si tinut la distanta de cunoasterea lui Dumnezeu.

Îmbinata cu tristetea, ea o sporeste, si se poate atunci cu usurinta sa se ajunga la disperare. Pe acest climat se poate aseza si spiritul de razbunare, care este sursa a mii de tentatii.
Mai amintim ca, din aceasta patima se pot naste toate celelalte patimi, iar fenomenul psihic al ei contine toate fenomenele bolilor psihice. Sfântul Ioan Scararul noteaza, în consecinta, ca “acedia este, pentru calugar, o moarte care-l strânge din toate partile”.
Astfel, în fata amplorii acestor efecte, Sfintii Parinti afirma ca acedia este cea mai apasatoare, cea mai coplesitoare dintre toate patimile, “cea mai grava dintre cele opt”, ca “nu exista patima mai grea decât ea”. Sfântul Isaac ajunge pâna la a spune ca ea face sufletul “sa încerce iadul”.

Terapeutica acediei

Particularitatea acediei de a naste din ea toate celelalte patimi necesita o terapeutica multiforma. Tratamentul trebuie sa angajeze activ deopotriva atât sufletul cât si trupul.

Indicam:
*mai întâi boala sa fie data la lumina si sa fie reperata ca atare;

* bolnavul sa se străduiască sa nu părăsească locul în care se găsește sub nici un pretext;

*când se manifesta tendința somnolentei nejustificate, se cuvine a rezista toropelii si somnului .

* singura întâlnire profitabila sa fie cu preotul duhovnic care, în timpul Tainei Sfintei Spovedanii, îi va da lumina si forta de a se opune patimei si de a-si mentine echilibrul într-un progres îmbucurator. De aceea, se impune savârsirea tainei spovedaniei cât mai des, în functie de gravitatea si frecventa starilor amintite;
Principiul vindecarii de aceasta boala consta în relatia omului cu sine, iar nu a relatiilor sale cu aproapele. De aceea, falsa impresie ca bolnavul ar putea primi ajutor de la ceilalti este în majoritatea cazurilor înselatoare.

* bolnavul trebuie sa dea dovada de rabdare si perseverenta , virtutea rabdarii fiind unul din principalele leacuri pentru aceasta patima. “Prin rabdarea voastra veti dobândi sufletele voastre”. (Luca 21, 19);

*speranța ; ea apare drept un alt leac, care se adauga rabdarii. Un om “plin de speranta este distrugatorul acediei pe care o respinge înarmat cu aceasta arma” arata Sfântul Ioan Scararul. “Pentru ce esti mâhnit, suflete al meu, si pentru ce ma tulburi? Nadajduieste în Dumnezeu, ca-L voi lauda pe El; mântuirea fetei mele este Dumnezeul meu”. (Ps. 41, 6);

* pocainta, jalea si regretul ; “Fie ca acest tiran sa fie înlantuit de amintirea pacatelor noastre”, da sfat, la rândul sau, Sfântul Ioan Scararul, iar “cel care se supara pe sine nu cunoaste acedia”;

* lacrimile; ele urmeaza pocaintei si jalei spirituale si apar în chip evident drept un remediu înca si mai puternic. “Ostenit-am întru suspinul meu, spala-voi în fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu îl voi uda”. (Ps. 6, 7);

*amintirea mortii; aceasta practica ascetica fundamentala consta, pentru om, din a-si aminti în permanenta ca este muritor si ca moartea lui poate surveni în orice clipa. Acestei “amintiri a mortii” i se adauga sfatul, formulat adesea de Sfintii Parinti, de “a trai în fiecare zi ca si cum ar fi ultima”, sfat care îl ajuta pe om sa traiasca cum trebuie “rascumparând vremea”, dupa cum spune Apostolul Pavel (Efeseni 5, 16) si sa traiasca astfel fiecare clipa cu maximum de intensitate spirituala, sa evite pacatul, sa puna în practica poruncile divine si sa se lase în grija Domnului. Sfântul Antonie cel Mare arata: “Ca sa nu fim nepasatori, e bine sa meditam asupra cuvântului Apostolului: «Mor în fiecare zi»”. (I Corinteni 15, 31) Într-adevar, daca traim ca si cum ar trebui sa murim în fiecare zi, nu vom pacatui, pentru ca la desteptare ne vom gândi ca nu vom rezista pâna seara si, la fel, când suntem pe punctul sa ne culcam, sa ne gândim ca nu ne vom mai trezi. “Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori. Ca vânt a trecut peste el si nu va mai fi si nu se va mai cunoaste înca locul sau”. (Ps. 102; 15, 16) Toate aceste îndemnuri ne vor ajuta sa învingem demonul acediei, care “arata omului cât de lunga e durata vietii” (Sf. Evagrie), încercând sa-i inspire delasare si dezgust în fata dificultatilor care apar si, mai ales, în fata “ostenelilor ascezei”.

* frica de Dumnezeu, constituie si ea un puternic antidot împotriva acestei patimi;

*efortul fizic; este un remediu important prescris de Sfintii Parinti. Osteneala trupului constituie unul din cei trei piloni ai vietii sufletesti, care trebuie întarit în fiecare zi, alaturi de rugaciune si citirea din Sfintele Carti. Tot învataturile patristice ne amintesc ca “Duhul Sfânt nu vine decât într-un trup istovit”, de aceea mai bine ne este “sa muncim degeaba, decât sa stam degeaba”. Eforturile fizice ne topesc gândurile si ne aduna mintea în lucrul mâinilor, ajutându-l pe om sa evite plictiseala, instabilitatea, apatia, somnolenta, care sunt parti constitutive ale patimii acediei si contribuie în acelasi timp la nasterea sau la pastrarea sârguintei, la continuitatea de prezenta, efort si atentie pe care le presupune viata spirituala si pe care acedia cauta sa le rupa. La acelasi efort ne îndeamna si Sfântul Apostol Pavel, adaugând mentiunea: “... Dar va îndemn, fratilor, sa prisositi mai mult! Si sa râvniti ca sa traiti în liniste, sa faceti fiecare cele ale sale si sa lucrati cu mâinile voastre precum v-am dat porunca. Asa încât sa umblati cuviinciosi fata de cei din afara (de Biserica) si sa nu aveti trebuinta de nimeni”. (I Tesaloniceni 4, 11) Acelasi sfat salvator de medic compatimitor, ce ne aduce vindecarea, îl gasim si în urmatorul citat al aceluiasi apostol: “Dar unora ca acestia le poruncim si-i rugam, în Domnul Iisus Hristos, ca sa munceasca în liniste si sa-si manânce pâinea lor”. (II Tesaloniceni 3, 12) Tot din acest text apostolic rezulta foarte clar ca cei cuprinsi de aceasta patima vor trebui sa renunte la mijloacele audio-vizuale si ziaristice, ce au pus stapânire, acum, la sfârsit de mileniu pe linistea sufletelor familiilor noastre, mijloace idolesti prin care aceasta groaznica patima sta mascata, agatându-se de ele, tulburându-ne mintea, risipindu-ne timpul, banii, legându-ne comportamentul de bunurile vietii pamântesti. În acelasi timp, suntem manipulati psihic, fara macar sa sesizam, sa ne pecetluim voit cu lucrarea diavolului, sa nu sesizam lucrarea permanenta a lui Dumnezeu din lume, sa nu folosim mijloacele de sfintire pe care ni le ofera Biserica lui Hristos, sa fim delasatori si ignoranti în promptitudinea restabilirii permanente a sanatatii sufletesti si trupesti, cu scopul de a pierde în final fericirea vesnica. Daca Sfântul Apostol Pavel ne-a pus într-o lumina clara valoarea terapeutica a sfaturilor legate de osteneala trupului, Sfântul Ioan Casian ne indica sa retinem si valoarea profilactica a efortului fizic, dându-ne recomandari potrivite celor sanatosi, “pentru ca ei sa poata pastra vesnic sanatatea”.

* rugaciunea; mergând mai departe cu remediile prescrise de Sfintii Parinti ne vom îndrepta atentia catre rugaciune, care constituie cel de-al doilea pilon al vietii sufletesti. Omul nu se poate elibera total de aceasta patima decât prin harul lui Dumnezeu, ce va veni asupra sa, atunci când îl cere, prin rugaciune. Fara acest remediu, toate celelalte remedii amintite pâna acum nu au decât un efect slab si partial, însa eficacitatea lor maxima o vor avea în urma rugaciunii particulare si în Biserica, prin care omul primeste ajutorul lui Dumnezeu. Desi acedia îl împinge pe om sa abandoneze rugaciunea si îl împiedica sa recurga la ea, familia sa-l încurajeze pe bolnav, sa se roage pentru el si sa-i îndemne pasii catre parintele duhovnic ca sa împlineasca taina restabilirii sufletesti (spovedania) cât mai des; obtinând astfel încrederea în fortele sale, capata puterea de a nu abandona rugaciunea sau sa o reia daca cumva a abandonat-o. Practica simultana a metaniilor este deosebit de recomandata în cazul acediei, pentru ca ea face sa participe imediat la rugaciune si trupul, pe care patima îl amortise, odata cu sufletul si contribuie la scoaterea omului din letargia lui. Psalmodierea (rostirea psalmilor) apare drept o rugaciune deosebit de eficace împotriva acediei, ca si rugăciunea inimii, după cum subliniază Sfântul Diadoh al Foticeei : ”Vom scăpa de aceasta impresie de nepăsare si de lipsa de vlaga dacă fixam spiritului nostru limite foarte înguste si ne îndreptam privirile pe gândul unic, la Dumnezeu”; într-adevar, numai asa spiritul va reveni repede la vârsta sa si va putea sa se sustraga acestei risipe nesabuite. Se cuvine, de asemenea, sa nu dam uitării sfaturile primite de la duhovnic si sa cerem binecuvântarea acestuia pentru lucrarea rugaciunii ce dorim sa o împlinim, cu care vom obtine continuitate si calitate în rugăciune.

* citirea din Sfintele carti; ultima prescriptie importanta dintre remediile împotriva acediei este citirea din Sfintele carti, ce constituie al treilea pilon al vietii sufletesti. Pentru a ne ridica în fiecare zi si a înalta stacheta cât mai sus, pe acest drum al nesfârsitei perfectiuni, este necesar sa citim în fiecare zi si sa ne însusim strategia prin care oamenii, cu aceeasi suferinta ca a noastra, au reusit sa înfrunte patimile, sa se restabileasca permanent pâna la sfârsitul vietii pamântesti si sa devina mostenitori ai Împaratiei Cerurilor. De aceea, recomandam sa se citeasca zilnic din Proloagele editate pentru fiecare luna, viata si nevointele sfintilor ce se sarbatoresc în fiecare zi si cuvintele de învățătură ce le însoțesc.
Aplicarea integrala a remediilor indicate împotriva acediei (lupta împotriva patimei, rezistenta care trebuie opusa acesteia, rabdarea de care sa se dea dovada, speranta ce trebuie sa se manifeste, doliul si lacrimile, amintirea mortii, osteneala trupului, rugăciunea si citirea din Sfintele cărți) va avea ca rezultat dobândirea starii de calm (linistea sufleteasca), însoțită de o bucurie infinita de viata ce ne va da elanul sa mergem înainte.
Parcurgând cele doua exemple de boli mintale cu origine spirituala, tristețea si acedia, am văzut cu totii, în primul rând, cum planul psihic se integrează planului spiritual si este tributar acestuia, atât în ceea ce privește etiologia, cât si terapeutica, iar, în al doilea rând, am vazut cum dimensiunea spirituala debordează si transcede dimensiunea psihica.
Bunul Dumnezeu sa ne lumineze mințile si inimile, sa înțelegem si sa simțim toate aceste realități binefăcătoare pentru fiecare dintre noi.