Stăpâne, Iubitorule de oameni, Împăratul veacurilor şi dătătorul bunătăţilor, Care ai stricat peretele cel din mijloc al vrajbei şi ai dat pace neamului omenesc, miluieşte, Doamne, pe cei ce ne urăsc, ne pizmuiesc şi ne ocărăsc; aşijderea şi pe cei ce ne grăiesc de rău. Ca nu cumva vreunul din ei să pătimească ceva rău pentru noi, păcătoşii, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie.
Doamne, Dumnezeul nostru, caută dintru înălţime ca un Bun asupra inimilor noastre, ce sunt lipsite de dragoste şi de unire şi sunt îmboldite de spinii urii şi ai altor păcate. O picătură din harul Sfântului Tău Duh coborând peste Dânsele, rourează-le bogat, ca să aducă roade bune şi din dragostea cea către Tine să sporească în fapte bune şi să petreacă în dragoste şi unire.
Aşa, Doamne, înmulţind dragostea în inimile noastre, păzeşte-ne de tot răul şi de asuprirea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, de sabie, de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi şi totdeauna ne ajută să ne iubim unii pe altii şi să facem tot binele, spre a ne învrednici de bunătăţile Tale cele cereşti. Amin.
Mergând, apoi, la Sfânta Liturghie, dă preotului pomelnicul celor vii şi roagă-l să adauge rugăciunea şi ecteniile speciale din rânduiala "Pentru înmulţirea dragostei şi dezrărdăcinarea urii şi a toată răutatea" (din Liturghier), precum şi rânduiala "Pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi de folos".
Sursa: Man. Dervent
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat! Am venit cu o rugăminte și mi-ați oferit o mână de ajutor, cu fapta, fizic, real! Vă mulțumesc...
-
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! Împăr...
-
Minunea Maicii Domnului O frumoasă priceasnă în cinstea Maicii Domnului spune așa: „Când plângeai sub Cruce/Maică-ndurerată,/Te-am prim...
2 comentarii:
La mulţi ani, Ramona!
Un an cu bucurie şi pace în suflet!
La multi ani, Cristina.
Un an nou cu sanatate si bucurie sa iti daruiasca Dumnezeu alaturi de toti cei dragi ai tai.
Trimiteți un comentariu