Din cugetările Sfântului Nicolae Velimirovici
Domnul păzeşte pe toţi cei ce ÎI iubesc pe El (Psalmul 144, 20). Vieţile Sfinţilor ne confirmă mereu şi mereu acest sfânt adevăr, mai limpede decât lumina soarelui.
Unii preoţi invidioşi s-au plâns la Patriarh de Sfântul Avvă Daniel Stâlpnicul (prăznuit pe 11 decembrie), bârfindu-l şi zicând că este vrăjitor. În realitate, ei îl invidiau pe marele ascet care pe atunci era foarte tânăr cu anii şi care îi depăşea cu mult întru nevoinţe şi vieţuire sfântă pe ei, preoţii, atrăgând astfel la piciorul stâlpului lui mulţime de popor. Patriarhul l-a chemat pe Avva Daniel de faţă şi l-a chestionat cu privire la probleme de credinţă, de dogmă şi rânduială personală. Zicându-i fără ascunzişuri Avva Daniel toate, Patriarhul s-a ridicat de pe scaun, a venit la Avva Daniel, l-a îmbrăţişat, l-a lăudat, şi l-a slobozit cu pace. La mai multe zile după aceea Patriarhul Anatolie s-a îmbolnăvit, l-a chemat pe Avva Daniel şi l-a rugat să facă rugăciune către Domnul ca să îşi redobândească sănătatea. Sfântul a făcut aşa, iar Patriarhul s-a însănătoşit grabnic. Dorind neapărat să îl răsplătească pe tânărul sfânt, Avva Daniel i-a cerut Patriarhului o singură favoare: să îi ierte pe cei care îl bârfiseră înaintea lui. Atunci patriarhul a zis: „Cum să nu-i iert când ei mi-au făcut mie cel mai mare bine! Ei mi-au adus la cunoştinţă de existenţa Sfinţiei Tale, care m-ai şi vindecat!”. Cu adevărat Domnul păzeşte pe toţi cei care îl iubesc pe El, întorcând spre al lor bine răul pe care îl uneltesc răii împotriva lor!
Pe când Sfântul Nicon cel Uscat era rob la tătari, stăpânul lui s-a îmbolnăvit şi a ajuns la pragul morţii. Văzând că va muri curând, el a poruncit feciorilor lui să îl răstignească pe Sfântul Nicon la capătul mormântului lui după ce îl vor îngropa. Dar Sfântul Nicon, văzător cu duhul fiind, a văzut că tătarul va ajunge mai la urmă să creadă în Hristos şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru însănătoşirea lui. Dincolo de orice nădejde omenească, tătarul s-a însănătoşit. Astfel, cu rugăciunea, Sfântul Nicon s-a mântuit şi pe sine de acea moarte şi l-a mântuit şi pe tătar de moartea cea veşnică.
Domnul păzeşte pe toţi cei ce ÎI iubesc pe El (Psalmul 144, 20). Vieţile Sfinţilor ne confirmă mereu şi mereu acest sfânt adevăr, mai limpede decât lumina soarelui.
Unii preoţi invidioşi s-au plâns la Patriarh de Sfântul Avvă Daniel Stâlpnicul (prăznuit pe 11 decembrie), bârfindu-l şi zicând că este vrăjitor. În realitate, ei îl invidiau pe marele ascet care pe atunci era foarte tânăr cu anii şi care îi depăşea cu mult întru nevoinţe şi vieţuire sfântă pe ei, preoţii, atrăgând astfel la piciorul stâlpului lui mulţime de popor. Patriarhul l-a chemat pe Avva Daniel de faţă şi l-a chestionat cu privire la probleme de credinţă, de dogmă şi rânduială personală. Zicându-i fără ascunzişuri Avva Daniel toate, Patriarhul s-a ridicat de pe scaun, a venit la Avva Daniel, l-a îmbrăţişat, l-a lăudat, şi l-a slobozit cu pace. La mai multe zile după aceea Patriarhul Anatolie s-a îmbolnăvit, l-a chemat pe Avva Daniel şi l-a rugat să facă rugăciune către Domnul ca să îşi redobândească sănătatea. Sfântul a făcut aşa, iar Patriarhul s-a însănătoşit grabnic. Dorind neapărat să îl răsplătească pe tânărul sfânt, Avva Daniel i-a cerut Patriarhului o singură favoare: să îi ierte pe cei care îl bârfiseră înaintea lui. Atunci patriarhul a zis: „Cum să nu-i iert când ei mi-au făcut mie cel mai mare bine! Ei mi-au adus la cunoştinţă de existenţa Sfinţiei Tale, care m-ai şi vindecat!”. Cu adevărat Domnul păzeşte pe toţi cei care îl iubesc pe El, întorcând spre al lor bine răul pe care îl uneltesc răii împotriva lor!
Pe când Sfântul Nicon cel Uscat era rob la tătari, stăpânul lui s-a îmbolnăvit şi a ajuns la pragul morţii. Văzând că va muri curând, el a poruncit feciorilor lui să îl răstignească pe Sfântul Nicon la capătul mormântului lui după ce îl vor îngropa. Dar Sfântul Nicon, văzător cu duhul fiind, a văzut că tătarul va ajunge mai la urmă să creadă în Hristos şi s-a rugat lui Dumnezeu pentru însănătoşirea lui. Dincolo de orice nădejde omenească, tătarul s-a însănătoşit. Astfel, cu rugăciunea, Sfântul Nicon s-a mântuit şi pe sine de acea moarte şi l-a mântuit şi pe tătar de moartea cea veşnică.
(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 29 iulie, Sfântul Nicolae Velimirovici)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu