Orice suflet care nu s-a înnecat cu totul în nebunia calmă, surâzâtoare, a vieţii din reclame, orice inimă care nu s-a transformat într-un desăvârşit consumator de iluzii, orice persoană care încă mai încearcă să evadeze din statistici, tânjeşte după o mână întinsă din Cer...
... care să-l ridice pe om iarăşi în poziţie verticală, biped şi raţional. Care să-l înalţe în lumina realităţii, deasupra oceanului de ficţiune în care se scufundă încet şi ireversibil în fotoliul din faţa televizorului.. Care să-l ridice din glodul curviei, din iezerul lăcomiei, din demenţa cenuşie a plictisului...cele trei feluri de mâncare din meniul sufletesc al fiecărei zile...
Care să-l smulgă cu violenţa unei iubiri dumnezeeşti din sine: din acel "apartament" perfect "decent", desăvârşit de confortabil, dar fără ferestre şi uşi... Din acel labirint roz şi parfumat în care te rătăceşti de viaţă, numit carieră...
Care să-i ridice delicat faţa din troaca instinctelor primare, fără să tragă de lanţul de aur cu care a fost adus acolo, lanţ transmis din tată în fiu cu veneraţia unei moşteniri esenţiale...
Care să-l ridice pe fiecare individ la statura de om, în verticalitatea originară, cea fără de sfârşit...
În adâncul inimii noastre, de-o viaţă, e întinsă mâna lui Hristos...Şi n-o putem apuca decât dând drumul din mâinile sufletului tuturor celorlalte lucruri, dând drumul lumii noastre de dorinţi, pofte şi năluciri... Şi întinzându-le apoi cu puterea credinţei, spre adâncul inimii, în rugăciune...
Mâna care a deschis ochii orbilor, a ridicat paralitici, a binecuvântat copii, a vindecat leproşi, a spălat picioarele apostolilor, a săturat mii de oameni frângând câteva pâiniţe, l-a salvat pe Petru de la înec şi a trecut biruitoare prin moarte, aşteaptă, întinsă, înlăuntrul fiecărei inimi...
O mână întinsă din ultimul Cer până-n adâncul iadului... O mână care a străbătut toate durerile şi beznele posibile ca să-mi atingă sufletul, să mi-l mângâie şi să mi-l ridice în lumina veşniciei cu bucuria unui tată...
O mână întinsă acolo unde foarte puţini o caută: înlăuntrul lor...
*
Metroul
"Oricine va chema Numele Domnului se va mântui."
(Romani 10,13)
Rugăciunea lui Iisus este un metrou pe care mintea îl găseşte în inimă şi care duce sufletul în Împărăţia lui Dumnezeu...
În capul tău, cititorule, ca şi în al meu, e un oraş de gânduri, plin de diversitatea şi rumoarea lumii.... Rătăcim continuu, fără odihnă, prin el... zi de zi, până la nebunie...
Dar în underground, acolo unde oraşul acesta se mărturiseşte sincer în dejecţiile şi duhorile lui iar urletul de fiară i se estompează, se află un peron pustiu şi un metrou, gata de plecare...
Pe zidurile staţiei şi pereţii vagoanelor, un înger cu aspect de homeless, desenează graffitti scene din Evanghelie...
Metroul ne aşteaptă... cu uşile ca nişte cruci deschise...
Ca să ne scoată afară din mormânt...
*
Graffiti
Biserica e un metru
ce străbate întunericul
din inimi.
urca morți
coboară vii
toți cei ce vor
sa ajungă la
Lumina...
Revista OrthoGraffiti, nr. 13
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu