vineri, 23 iulie 2010

Absolvenţii

Această fată frumoasă se uită la Hristos... Şi atâta timp cât se uită la El, ea rămâne frumoasă: ochii ei, limpezi şi strălucitori, privesc fără reţinere sau ezitare, fără regret şi fără umbre... O francheţe blândă, o tandreţe liniştitoare... Cruciuliţa de pe piept mă face să mă gândesc că e privirea cuiva căruia i s-a iertat totul, în chip desăvârşit; iertare care i-a lăsat în inimă şi-n ochi, scânteia unei credinţe de neclintit...

Văd în această fotografie, una de pe panoul Absolvenţilor... Adică, a acelora care au trecut cu bine, vacanţa de vară... N-au rămas corigenţi la nici o ispită: pe toate le-au biruit aşa, privind la El şi strigându-I, cu inima, să le sufle! ORTODOXIA e şcoala în care cei mai buni sunt cei care copie mai bine! Biserica e şcoala în care asta se învaţă: arta copierii lui Hristos! Profesori sunt Sfinţii, iar examinatori, diavolii! Fiecare candidat îşi ia crucea şi ca un surfer, se străduie să rămână deasupra valurilor tot mai înalte pe care le stârnesc dracii în viaţa lui! Reuşesc numai cei ce, după furtună, au rămas pe cruce... după ce au trecut valurile furioase ale batjocurii celorlalţi şi cele uriaşe, parcă imposibil de învins, ale seducţiei amoroase.... Valurile ce le iscă diavolii în minţile părinţilor şi în propriile viscere: valuri de suspiciuni şi îndoieli, de ironii şi insulte, de senzualitate şi mânie... Şi mai ales valurile mărunte dar încăpăţânate şi viclene ce-i trag, pe nesimţite, spre Litoral; unde-i aşteaptă Desfrânarea cu mii de trupuri goale ca nişte capete de balaur care se prefac că dorm pe nisipul cald...

Străzile oraşului vor fi în toamnă pline de oameni mai bătrâni cu o vară, oameni cu inimile şi feţele arămii ca amurgurile, inimi de aramă sunătoare care şi-au consumat tinereţea şi dragostea prin hoteluri, pe plaje şi-n cârciumi...

În vreme ce, pe panoul Absolvenţilor lui Hristos, vor fi numai adolescenţi care, din toată vara, au adunat, în inimi şi-n priviri, doar biruitoarea lumină a răsăriturilor ei...

Sursa: ABSOLVENTII- Blogul Oameni si demoni

2 comentarii:

Marianna spunea...

Tare, tare frumos ai scris, Ramona!
Doamne ajuta!

Ramona spunea...

O, mii de scuze, nu eu am scris. E preluat de pe blogul "Oameni si demoni", pusesem link, dar scriu acum si numele blogului.
Iti recomand sa citesti si alte articole scrise acolo, sunt foarte profunde.