Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult, că moare de dragul tău

„Domnul îl iubește mult pe păcătosul care se pocăieşte şi îl strânge cu drag la pieptul Său: „Unde ai fost copilul Meu? De multă vreme te aştept!” (Sfântul Siluan)

Nu contează

Nu contează că eşti gras sau slab- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai nasul lung şi subtire ori mic sau borcănat- eşti frumos oricum ai fi şi eşti iubit asa cum eşti,
nu contează că ai părul negru, șaten, roșu, cărunt sau blond-eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit aşa cum eşti,
nu contează că ai ochii verzi sau negri,
nu contează că esti înalt sau scund,
eşti frumos oricum ai fi şi esti iubit asa cum eşti.
Dumnezeu te-a făcut o făptură minunată şi te iubeşte atât de mult,
că moare de dragul tău, își dă viaţa pe cruce pentru tine.
Nu contează că ai sau nu ai haine de firmă,
nu contează că ai vilă cu 35 de camere sau o cămăruţă,
ori dormi în gară ori în cel mai scump hotel,
nu contează că ai facultate, doctorat sau doar liceu ori patru clase,
pentru a fi iubit de Dumnezeu,
Dumnezeu te iubeste oricum ai fi.
Nu contează că esti director de bancă sau femeie de serviciu,
contează să îl ai în suflet pe Dumnezeu, să-L chemi mereu în viaţa ta.
Toate etichetele puse de alţii nu contează decât în mintea omului.
Dumnezeu cu mâinile lui a creat omul şi l-a creat frumos, a sădit în inima lui dorul de frumos, de bine şi de adevăr.
Restul e suflare de vânt, dacă e trăit fără Dumnezeu.

Chiar nu contează că un om e gras/ slab, că are fundul mare sau e costeliv, că are coşuri pe faţă-deşi pentru unii e cel mai mare dezastru, dar chiar şi aşa, omul poate fi fericit. De ce ?
Pentru că ceea ce contează este să îl aibă în suflet pe Dumnezeu.
Să ştie că de El depinde în toate, şi să-I mulţumească pentru toate. Asta contează.

Lumea

Vine lumea şi spune că trebuie să fii într-un anume fel, să fii îmbrăcat într-un anume fel, să ai pantofi la modă cu tocuri de 12 cm oricât or fie ei de incomozi- povestea cu hainele împăratului e valabilă. Vine lumea şi spune (îţi prezintă în reclame, în magazine, în reviste) că e la modă să umbli cu haine rupte, cu părul vopsit, e la modă un piercing, un tatuaj şi tinerii vor să fie şi ei "în rând cu lumea".
Dar tot aşa, vine lumea şi spune "pe vremea mea...era altfel, tinerii erau mai cuminţi, noi nu îndrăzneam să vorbim aşa obraznic, să ne îmbrăcam aşa..., etc, etc". Chiar aşa?

Puţină dragoste

Se întâmplă să aud oameni vorbind despre tineri ca de nişte ciumaţi, ca de nişte sperietori. Mergeam odată la bibliotecă cu un grup de elevi veseli, plini de viaţă, şi o doamnă, pe trecerea de pietoni, a strigat la ei de frică să n-o lovească! Ei vorbeau pur şi simplu şi erau veseli! Frica era numai în mintea doamnei...
Un domn pensionar vorbea odată în autobus despre câţiva tineri care stăteau cu picioarele pe o bancă din parc şi pe care i-a apostrofat, iar răspunsul lor n-a fost tocmai lapte şi miere, dar n-a spus că s-a rugat pentru ei, măcar o clipă. N-a avut o vorbă bună pentru ei şi nu avea nici acum. Dumnezeu să-l lumineze.
S-a întâmplat să citesc câteva comentarii ale unei doamne în vârstă care începea cu « pe vremea mea...», şi continua spunând că "se bucură că nu este în ziua de azi adolescentă, că pe atunci nu erau atâtea tentaţii şi a scăpat de la căderea în păcat, şi se mai bucura că nu are fete de crescut acum, că în ziua de azi...etc." Mie mi s-a părut greu cuvântul ăsta. E ca şi cum ar spune: « mulţumescu-ţi Ţie Doamne, că nu sunt ca celălalt. »

Când a venit Mântuitorul în lume, lumea căzuse atât de mult în păcat, încât mai jos de atât nu putea să cadă. Atâtea păcate existau atunci! Hristos a venit, a ridicat păcatele lumii şi le-a nimicit prin puterea crucii, prin moartea şi învierea Sa. Ne-a dat arma de luptă împotriva păcatului, împotriva diavolului, ne-a dat crucea Sa. Cine îşi ia crucea şi Îl urmează pe Hristos, toate le poate face. Atunci de unde deznădejdea asta şi batjocura faţă de tineri? Din faptul că cel care deznădăjduieşte se încrede în el şi nu în Dumnezeu care este Iubire.

Măcar o clipă să ne întrebăm: li s-a oferit iubire tinerilor ? Au primit iubire de la mama, de la tatăl lor, de la bunicii lor ? Au fost îmbrăţişaţi cu drag la pieptul lor ? Dacă răspunsul este da, Slavă Domnului, în inima lor s-a sădit sămânţa bună, e nevoie de răbdare să se vadă roadele. Dar dacă este nu, atunci nu îi mai batjocori şi tu cu încă o insultă. Ce mai înseamnă una în plus sau în minus, pe lângă cele cu care a fost hrănit din copilărie? Când le vorbeşti cu ură, nu îţi vor răspunde în grai dulce.

Dă-le putină iubire, bucură-te că există şi că n-au fost aruncaţi într-un tomberon de spital. Poate într-o zi, cine ştie, unul dintre ei îţi va salva viaţa.
Bucură-te când vezi tinerii intrând în biserică, bucură-te când vezi tineri în jurul tău, nu te teme de ei, iubeşte-i, roagă-te pentru ei, binecuvintează-i.
Chiar pe stradă să fii şi să vezi o tânără cu haine prea puţine pe ea sau un tânăr cu părul vopsit verde-mov-albastru, cu pantalonii rupţi- cumpăraţi cu bani grei, cu haine pline de ţinte, cum ori fi ei, cu părul lung acoperindu-şi ochii de privirile celorlalţi, oricum ar fi ei, roagă-te pentru ei ! Au atâta nevoie de dragoste!
Fapta ta bună e o faptă de milostenie. Dacă nu poţi să-i ajuţi cu o vorbă bună, caldă, măcar roagă-te în gând pentru ei.
Dumnezeu îţi va răsplăti ţie pentru toată dragostea ta.
Tinerii aceştia sunt cea mai mare comoară a noastră. Se cuvine să-i iubim.
Sunt atâţia tineri cu suflet delicat, cald, curat!

Ramona Pop