Orice limitare, orice autoîngădire, orice frică străină nu ne este firească nouă, creştinilor-Cuviosul Sofronie Saharov

‎"Orice limitare, orice autoîngădire, orice frică străină nu ne este firească nouă, creştinilor[..]
Cine doreşte să fie liber trebuie să păstreze libertatea celorlalţi şi atunci va primi libertatea supremă, pentru care nici moartea nu este un pericol[...]
În anii tinereţii, pasiunea pentru artă m-a rupt de tot ceea ce se petrecea în jurul meu. Mă stăpânea o singură năzuinţă: să pătrund în frumuseţea oricărui fenomen, a fiinţei naturii. Cu cât mă afundam mai mult în căutările mele, cu atât devenea mai TAINIC fiecare fenomen şi mă topeam de încântare în faţa acestei taine. Noi vedem lumea exact invers de cum o vede savantul. Să luăm cerul.. Ce este el pentru savant? Ficţiune, lumina solară difuză, reflectată în atmosfera Pământului, iar mai departe, dincolo de cer- UN SPAŢIU INFINIT şi ÎNTUNECAT- COSMOSUL. Şi eu am priceput totdeauna că cerul, văzut de noi minunat de albastru, nu este un perete în jurul pământului, că dincolo de hotarele văzute este o neţărmurire cosmică, incomprehensibilă, ca şi cerul văzut. Şezând pe acoperişul atelierului meu, scrutam cu privirea cerul, care se apropia straniu de mine, şi atât de aproape ca şi cum m-ar fi cuprins în sine. Dar nu mi-a împărtăşit TAINELE LUI. Atunci priveam cu patimă toate obiectele, toate fenomenele, şi fiecare fenomen în parte, orice obiect devenise o taină. Cum este posibil ca o rază de soare, simplă în sine, să se descompună în nuanţe infinite şi apoi în întregime să creeze un tablou, veşnic, viu, în permanentă schimbare, cu toate că păstrează ceva unic? În schimbul acestor pasiuni copilăreşti, am primit o altă conştiinţă şi căutare a ALTUI PRINCIPIU ascuns îndărătul acestei întregi manifestări văzute. Şi acum mi se pare că atâta timp cât omul nu a dezlegat ultima problemă, nu a găsit primul şi ultimul sens; până atunci, el va construi în mod dezordonat şi naiv şi apoi va dărâma ceea ce a creat prin muncă asiduă[...]
Cu durere în inimă strig către Cer ca să se pogoare până la Pământ cu minunatele Sale Taine şi să-i îmbrăţişeze pe toţi oamenii ce suferă în fiinţa lor şi să le deschidă alte planuri ale Existenţei[...]
Pentru mulţi contemporani ai noştri, o asemenea idee pare un vis neîmplinit, o naivă planare pe nori albaştri sau roz, dar eu ştiu cu toată fiinţa mea că nu ei au dreptate, ci cei care văd CERUL ALBASTRU ŞI IUBESC TAINELE LUI."
Cuviosul Sofronie Saharov