Pocăința împăratului Manase

Manase, împăratul evreilor, din Vechiul testament a făcut atâtea păcate înaintea lui Dumnezeu cum nu a mai făcut nimeni asemenea lui. Timp de 52 de ani a făcut cu sila un popor întreg să se închine la idoli și diavoli, silindu-l să se lepede de Dumnezeu. Și s-au depărtat de Dumnezeu și el și copiii lui și toată familia.
Iar pe cei ce nu voiau să se închine la idoli și să aducă jertfă dracilor îi omora cu cele mai crâncene chinuri.
Deci acest împărat a făcut atâtea păcate, încât nu se poate spune. Dar, Preasfântul Dumnezeu, ca să-Și arate adâncul milostivirii Lui, și mila Lui care nu are margini, l-a adus pe Manase la pocăință prin judecățile Sale. Cum ?
Acest împărat, deși era așa de rău, se trăgea din neam bun. Tatăl său, Iezechia, împărat plăcut lui Dumnezeu a trăit în timpul Proorocului Isaia.
Cred că el s-a rugat lui Dumnezeu, să-l întoarcă pe fiul său, care se îndepărtase de Făcătorul cerului și al pământului. Și cum l-a întors Dumnezeu?
Văzând Dumnezeu răutatea și necredința lui Manase și atâta întunecare la minte, încât nu numai el s-a îndepărtat de Dumnezeu, ci și un popor întreg a fost adus în calea pierzării, silit să se lepede de Dumnezeu, atunci El, Care știe cum să aducă pe fiecare la pocăință, i-a pus zăbală și frâu, cum spune în Psaltire: Cu zăbală și cu frâu, fălcile lor vei strânge, ale celor ce nu voiesc să se apropie de Tine.
Așa a pățit și acel împărat. Că dacă îl lăsa Dumnezeu așa, niciodată nu se pocăia. Dar a trimis Dumnezeu pe boierii împăratului Asud din Babilon cu mare oștire și au robit Ierusalimul, luând pe împăratul Manase rob. L-au legat și l-au pus într-o cușcă în care nu putea sta în picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu două lanțuri de aramă. Și l-au băgat în cușca aceea, în care nu putea să ridice capul, decât să stea numai așa, legat în formă de belciug rotund.
Împăratul Asud a crezut că va trăi o săptămână sau câteva zile și îi dădea mâncare de două ori pe săptămână, numai pâine de tărâțe și apă.
Împăratul Babilonului tot întreba pe slugile lui:
- Nu a murit împăratul Manase ?
Iar ei răspundeau:
- N-a murit, Măria Ta. Este încă viu și se mișcă în cușca aceea! Mare lucru!
Și a trăit împăratul în acea cușcă, legat cu lanțuri, nu o săptămână, nu o lună, nu zece luni, ci șapte ani și ceva.
Și era înfricoșată minune să vezi legat un om cu capul la picioare, să-i dai puțină apă și pâine de tărâță de două ori pe săptămână și încă să mai supraviețuiască.
Acest împărat de la care Dumnezeu nu a voit să ia scânteia de viață din el, după atâtea chinuri și necaz și canon ce avea acolo în aceste scârbe mari, rămăsese numai pielea și oasele. Gândiți-vă ce era acolo. Atunci el și-a adus aminte de Dumnezeu și a zis: ”M-a adus Dumnezeu în acest chin și canon pentru că L-am mâniat și m-am întors de la El și am silit și poporul lui Dumnezeu să jertfească la idoli!”
Se gândea în inima lui: ”Dacă m-a ținut Dumnezeu cu zile până acum oare ce vrea El de la mine? Sigur că vrea mântuirea mea!”
Atunci, din adâncul inimii a început să suspine, să verse lacrimi și cu văpaie de foc se ruga lui Dumnezeu: “Doamne, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov, Dumnezeul cerului și al pământului! Doamne, Dumnezeule, dacă Tu ai făcut milă cu mine să nu mor eu atâția ani și să stau în lanțurile acestea grele și să mai fie viață în mine, se vede că Tu aștepți să mă întorc la Tine.
Deci, Doamne, Dumnezeul meu, nu pot pleca genunchii mei, nu pot să plec fruntea la pământ pentru că sunt împilat de lanțuri grele de fier și de aramă, care mă trag și mă țin ca un belciug, cu capul la picioare și nu pot să mă rog Ție.
Nu pot să fac metanii, nu pot să cad cu fața la pământ, pentru că sunt așa legat. Ci, te rog, Doamne, Dumnezeule și îmi plec genunchii inimii mele; adu-ți aminte, Doamne, că dacă Tu vei face milă cu cei drepți, nu-i nici o minune. Tu nu ai pus pocăință lui Avraam, lui Isaac, lui Iacov și seminției lui celei drepte, ci ai pus pocăință asupra păcătoșilor.
Deci, Doamne, Dumnezeule, dacă ai să faci milă cu mine, dacă ai să cauți Tu în inimi, dacă ai să mă ierți pe mine pentru păcatele care covârșesc nisipul de pe malul mării, atunci are să se cunoască, Doamne, cât de negrăită este mila Ta și cât de neajunsă de minte bunătatea Ta…"
Așa rugându-se el din adâncul inimii lui și vărsând șiroaie de lacrimi cu durere mare în acel chin în care era, Preasfântul Dumnezeu și-a adus aminte de dânsul și a dat în gând acelui împărat, pe nume Asud, să-i dezlege acele lanțuri și să-l scoată din cușcă, din acea carceră.
Când l-a scos, din cauza că a stat legat cu lanțuri de picioare, l-au dat de-a dura și mergea ca un cerc. Oasele se făcuseră rotunde și nu se putea întinde deloc. Gândiți-vă ce jale era acolo să vezi un om făcut în formă de cerc, numai pielea și oasele, și să-ți fie milă de el. Gândiți-vă ce jale era acolo!
Și au început a plânge păgânii din Babilon, zicând: ”Mai există viață în omul acesta? Este ființă de om acesta?“
Atunci l-au lăsat liber și au început să-l hrănească câte puțin, să-l îngrijească, și în timp de câteva luni s-a ridicat pe picioare. Și nu numai că s-a ridicat și s-a făcut sănătos, dar împăratul Babilonului a spus: ”Dumnezeul lui, Căruia se închină, l-a iertat pentru așa de mare pocăință“. Și l-a trimis înapoi împărat la Ierusalim!
Manase a venit iar împărat și a adus pe poporul lui la închinarea lui Dumnezeu, făcând fapte bune, pe cât a putut până la sfârșitul vieții și apoi a scris rugăciunea aceea mare, pe care o zicem la Pavecernița Mare, numită rugăciunea lui Manase, împăratul iudeilor.
Ați văzut înțelepciunea lui Dumnezeu? Ați auzit ce face Dumnezeu? Dintr-un împărat păgân, ale cărui păcate covârșiseră stelele cerului și nisipul mării, a făcut iarăși împărat și sfânt, pentru că s-a pocăit din adâncul inimii, a vărsat lacrimi de foc și a fost chinuit atâția ani, cu atâta post și cu atâta chinuire și durere! Totuși el nu și-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu.

Părintele Ilie Cleopa
Pocăința împăratului Manase


Rugăciunea lui Manase
Doamne, atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, și al seminției celei drepte a lor; Cel ce ai făcut cerul și pământul, cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutățile oamenilor. Tu, Doamne, după mulțimea bunătății Tale, ai făgăduit pocăință și iertare celor ce Ți-au greșit și după mulțimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăință păcătoșilor spre mântuire. Așadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepți, n-ai pus pocăință pentru cei drepți: pentru Avraam și Isaac și Iacob care nu Ți-au greșit Ție, ci ai pus pocăință mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele și nu sunt vrednic a căuta și a privi înălțimea cerului din pricina mulțimii nedreptăților mele. Strâns sunt eu cu multe cătușe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu și nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat și am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni și am înmulțit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Și Te voi preaslăvi în toate zilele vieții mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cerești și a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

 Preluat de aici