Despre Har, Sf. Siluan Athonitul

''Era odată un suflet pacatos pe care Domnul l-a chemat la pocainţă şi acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire şi i s-a aratat lui. Domnul e atat de milostiv, smerit şi blând. Pentru nesfârşita Lui bunătate, El nu şi-a adus aminte de pacatele lui, şi acesta L-a iubit şi se avânta spre El cum zboară pasarea din colivia ei strâmtă spre tufişurile înverzite.
Sufletul acestui om a cunoscut pe Dumnezeu - Dumnezeu milostiv, iubitor şi blând - şi L-a iubit până la sfârsit. Iubirea lui arzătoare iî atrage fără saţiu spre El, căci harul Domnului e nesfârşit de dulce şi el încălzeşte mintea, inima şi întreg trupul lui istovit.''
...
''De ce te tângui, suflete al meu, şi verşi lacrimi?
Ai uitat ce a facut Domnul pentru tine, cel vrednic de toată osânda?
Nu n-am uitat ce nesfârşita iubire a revărsat asupra mea Domnul şi-mi aduc aminte de dulceaţa Duhului Sfant.
Cunosc iubirea Domnului şi cât de dulce este El sufletului şi trupului.
De ce plângi, suflete al meu, dacă cunosti pe Domnul tău şi negraita Lui bunătate faţă de tine?
Ce mai vrei de la Stăpânul Care ţi-a arătat o asemenea iubire?
Sufletul meu doreşte să nu mai piardă nicicând harul Domnului, căci dulceaţa Lui atrage sufletul meu să iubească pe Ziditorul lui.''

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Ed. DEISIS, Sibiu, 2001, pg. 102, 106)