Feminismul, distrugerea femeii

Ierodiacon Serafim Pantea

Feminismul, apărut în parte pentru a combate misoginismul, a făcut cam tot atât de mult bine ca și protestantismul combătând excesele catolice. Săritul peste cal a devenit un soi de sport planetar. Parcă e tot mai greu să te ții de cărarea cea strâmtă. Și totuși e bine să evităm excesele, atât de o parte, cât și de alta.

Nu știu ce au gândit cei care au inițiat feminismul. Nu știu dacă au făcut-o din dorința de a ajuta la emanciparea femeii sau au gândit un plan de lungă durată pentru distrugerea ei. Nu știu dacă e vorba de o consiprație pentru distrugerea familiei sau doar efecte neprevăzute ale unui experiment social. Și nici măcar nu mă interesează. Ceea ce mă interesează este că oamenii înțelepți știu să nu urmeze căi rătăcitoare sau, dacă s-au trezit pe o astfel de cale, să se întoarcă până nu e prea târziu. De multe ori am auzit spunându-se „da, dar aceia sunt puțini”. Mulți sau puțini, cine vrea să asculte și să priceapă, poate să audă și să înțeleagă.

Problema este că din drepturile egale pe care le-a cerut femeia să le aibă cu bărbatul, multe s-au transformat în obligații. Și înainte vreme femeia lucra la câmp împreună cu bărbatul ei și cosea și țesea și multe făcea. Dar acum, dacă nu lucrează amândoi măcar opt ore pe zi pe câte un salariu, nu mai pot supraviețui. Au început să lucreze în multe locuri în care nu lucrau înainte, a crescut oferta de lucrători pe piața forței de muncă și prin urmare s-a ieftinit mâna de lucru până acolo încât acum, dacă nu lucrează și femeile în condiții aproximativ identice cu bărbații, nu pot ajunge la capătul zilei.

Și dacă mai are și copii, și e bine să aibă, ajunge să fie „obligată” să se întoarcă la lucru după un an sau doi sau trei, de la caz la caz și de la loc la loc. Trebuie să se întoarcă la muncă pentru că nu-i mai este asigurată o subvenție pentru creșterea în continuare a copiilor și nu se pot descurca doar cu salariul lui. Pentru că sunt multe familii, și prin multe înțeleg miliarde de familii pe planetă, care se supun unui astfel de regulament. Prin urmare e vorba de o „concurență” în cel mai capitalist sens al cuvântului. O concurență pentru supraviețuire.

Supraviețuirea fizică a familiei este pusă în balanță cu supraviețuirea ei ca microsocietate. Copilul are nevoie de afecțiune, mai cu seamă când este mic. Nu-și poate permite să stea 8 ore sau mai mult între străini și să iasă nemarcat pe viață din asta. Ajunge copilul să învețe și să-și însușească lucrurile pe care vor străinii să i le pună în minte. Părinții sunt mult prea ocupați și obosiți pentru a putea să mai stea de vorbă cu el. Nu se datorează în exclusivitate feminismului această problemă, dar feminismul a avut un cuvânt greu de spus în asta.

Cine a inventat sloganul acesta cu „egalitatea” între femei și bărbați, ori nu prea le-a avut pe toate acasă și am ajuns la vorba că un nebun aruncă piatra și 100 de înțelepți se căznesc s-o scoată, ori mult rău a vrut să facă și a reușit. Niciodată femeile și bărbații nu au fost egali și nici nu au cum să fie. Egale sunt lucrurile care pot fi înlocuite unul cu altul. Un telefon mobil poate fi egal cu altul. O cărămidă poate fi egală cu alta. Un bărbat și o femeie, niciodată. Două părți care se completează pentru a forma un întreg nu sunt egale mai cu seamă dacă fiecare parte are un alt plan predominant în care se manifestă. Nu au fost și nici nu vor fi vreodată interschimbabili.