Drama lui “trebuie să”

Crestem cu iubirea parintilor, insa o iubire insotita de cateva “ adevăruri” care le apartin si pe care nu le putem contesta in perioada copilariei, adevaruri carora nu ne putem împotrivi:
-“trebuie sa fii mai cuminte”
-“trebuie sa mananci mai mult”
-“trebuie sa fii mai politicos”
-“trebuie sa vorbesti cu doamna/domnul”
-“trebuie sa imi spui o poezie daca vrei sa iti dau o bomboana”
-“trebuie sa dormi la pranz”
-“trebuie sa mananci carne”
-“trebuie sa mananci tot, sa te faci mare”
-“trebuie sa te trezesti devreme”
-“trebuie sa iei note mari”
-“trebuie sa iei premiu”
lista ramane deschisa …
Sigur ca in adancul sufletul nostru noi stim inca de mici ca nu “trebuie sa ”, insa la varsta copilariei si chiar a adolescentei, nu avem toate instrumentele cu care sa si combatem toata aceasta armata de “trebuie sa”.

Apar, astfel, primele frane in calea comportamentului natural, insa dobandim, cu “succes”, un comportament cat se poate de “normal”, conformist si acceptat de lumea din jurul nostru. Atat de acceptat de cei din jurul nostru, incat ajungem si noi sa credem ca “trebuie sa”.

Trecem prin copilărie si prin adolescenta fără sa fim lasati, de cele mai multe ori, sa ne manifestam acel “Cine sunt eu” decat foarte rar, astfel incat ajungem sa confundam “Cine nu sunt eu” cu “Cine sunt eu”.

“Cine nu sunt eu” nu este niciodata singur: este insotit de personaje care poarta nume de masti. Avem toti o colectie. Multi am constientizat-o si am inceput sa scapam, rand pe rand, de aceste masti.

Si mai multi nu stiu ca poarta aceste masti. Ar fi dureros sa realizeze ca si-au construit viata pe niste iluzii. Poate e mai bine sa nu constientizeze. Poate nu.

La baza formarii acestor masti stau ranile copilariei noastre, mastile care apar atunci cand o problema atinge una dintre cele cinci rani aparute in copilarie si amintite de Lise Bourbeau atat de elocvent:

-Rana de umilire – este in legatura cu nevoia de consideratie, de recunoastere, de demnitate; este reactivata prin devalorizari sau descalificari ale anumitor comportamente, credinte sau valori ale noastre, producand astfel o imagine negativa despre noi insine; acestei rani ii corespunde masca Masochistului

-Rana de nedreptate – este in relatie cu nevoia de echitate, de dreptate, de congruenta; este o nevoie foarte sensibila in anumite perioade de dezvoltare; acestei rani ii corespunde masca Rigidului

-Rana de tradare – este in relatie cu nevoia de a avea incredere si de a ne simti in siguranta intr-o relatie fiabila si previzibila; este reactivata atunci cand ceilalti nu isi mai respecta angajamentele pe care le-au luat fata de noi; acestei rani ii corespunde masca Dominatorului

-Rana de neputinta – ne trimite la nevoia noastra de a ne simti parte integranta din ceea ce ni se intampla, de a simti ca avem o influenta asupra mediului nostru, ca putem fi in acelasi timp creatori si autori; acestei masti ii corespunde masca Fugarului

-Rana de abandon – este in legatura cu nevoia de a ne simti sustinuti si iubiti, intr-o continuitate afectiva care sa ne confirme in ceea ce suntem si sa ne asigure; acestei masti ii corespunde masca Dependentului.

Nevoia de Iubire pe care cu totii o avem inca de mici, da cont de aparitia celorlalte nevoi psihologice pe care le-am dezvoltat atunci si pe care le oglindim de-a lungul intregii vieti:
-nevoia de aprobare
-nevoia de acceptare
-nevoia de apreciere
-nevoia de a ne baza pe altii, pentru a compensa lipsa de incredere in propriile forte
-nevoia de recompense imediate
Cand eram mici, nu stiam ca simpla satisfacere a acestor nevoi – de catre parintii nostri sau de catre persoanele semnificative pentru noi – nu inseamna Iubire, putand insemna orice altceva cu conotatie pozitiva, dar nu Iubire.

Neavand instrumentele cu care am fi putut sa combatem armata de “trebuie sa”, am incheiat un targ, am facut un negot, un pact cu cei care ne prezinta aceasta lista interminabila de “trebuie sa” … si ajungem sa intelegem ca daca intram in jocul lui “trebuie sa” , le aratam ca tinem la ei, ca ii iubim si atunci ei ne iubesc la randul lor. Pentru cei mai multi dintre noi, asa se formeaza primele idei despre iubire – acesta este modul in care primim si oferim iubirea … conditionati de o lista de “trebuie sa”, care devine din ce in ce mai mare…

Crestem crezand ceea ce ne spun altii despre noi, ne schimbam comportamentul pentru a schimba parerea altora despre noi, pentru a schimba ce ne povestesc cei din jur despre noi. Il traim pe “Cine sunt eu” doar prin parerile pe care cei din jur le au despre noi. Pareri izvorate, de cele mai multe ori … din iubire, o iubire conditionata.

Identificarile cu ''Cine nu sunt eu'' au fost, sunt si vor fi intotdeauna periculoase prin consecintele pe care le au pe termen lung.

Ajungem sa fim niste perfectionisti veritabili, dorinta noastra de a fi perfecti avandu-si punctul de pornire in ambitia care este cultivata in noi, de mici: aceea de a deveni CINEVA. Aceea de a trebui sa dovedim ca nu suntem o persoana obisnuita, ci una extraordinara. De ce? Si, mai ales, cui foloseste?

Pe baza acestei ambitii, multi devin, in timp, oameni de succes. Un succes care apartine societatii, ideii de succes asa cum o intelege societatea … prin filtrele ei.

Oare nu este mai sanatos, mai ecologic, sa constientizam de mici ca “valoarea” este mai importanta si este total diferita de succes? Sa fim incurajati sa fim mai intai oameni de valoare si sa pornim din acest punct in cautarea succesului?

Iti dai seama ca esti “Cine nu sunt eu”:
-atunci cand ai nevoie sa ti se spuna ce sa faci, sa ti se spuna ca ai voie sau ca nu ai voie, sa te uiti permanent la cei din jur, comparandu-te cu ei
-atunci cand nu poti sa te simti bine daca ai in jurul tau persoane care nu te plac si incerci cu tot dinadinsul sa le fii pe plac
-atunci cand ai nevoie ca cei din jur sa aprecieze vizibil si constant realizarile si abilitatile tale.
-atunci cand vrei sa profiti de oportunitati, fara sa te gandesti la consecinte
-cad privesti mereu in jur ca sa vezi ce “trebuie” sa faci, cum “trebuie” sa gandesti, cum “trebuie” sa te porti
-cand incerci sa controlezi alti oameni pentru ca nu te poti controla pe tine, in acest mod validandu-ti doar … Ego-ul; “trebuie” sa vezi daca si ce impact ai asupra celor din jur, ca sa te simti important
-cand cauti atentia intr-o masura PREA mare
-cand incerci sa arati permanent ca ai dreptate, cand ai nevoie sa ti se recunoasca punctul de vedere pentru a nu te simti lipsit de valoare
-cand te afecteaza parerea celorlalti despre tine si pui pret mare pe aprobarea, acceptarea si aprecierea lor
-cand te porti mai frumos sau mai politicos decat esti tu de obicei
In societatea occidentala, comparativ cu societatea orientala, raportul dintre “a fi” si “a avea” este inversat intr-o maniera dramatica.

Faptul ca societatea, mentalul colectiv induce ideea de identificare cu ceea ce avem : numele, corpul, pozitia sociala, banii, casa, masina, etc., reda confuzia in care traim, prizonieri ai unei conditionari adanc înrădăcinate …
Fantoma acestui “trebuie sa” ne urmareste toata viata, generand tensiuni in sufletul nostru si in viata de zi cu zi, atunci cand am vrea sa facem altceva decat ce “trebuie” sa facem.

Responsabilitatea de a iesi din acest mental colectiv si de a trai conform cu ce TREBUIE, intr-adevar, ne apartine. Pentru a nu acuza pe nimeni, in sinea noastra, ca facem ce nu vrem sa facem, ca traim cum nu vrem sa traim, ca nu putem sa traim asa cum am vrea sa traim. Pentru a nu ne acuza nici pe noi ca traim fara … noi. Nimeni nu este de condamnat, pentru ca bunele intentii au ajuns sa fie traite si interpretate in cu totul alt mod.

Cu regret, cu durere, realizam prea tarziu ca ne-am construit viata pe multe dintre tiparele nefunctionale – si, in acelasi timp, aparent functionale – ale generatiilor anterioare. Ne-am construit viata pe o iluzie – a noastra si a celor care ne-au crescut.

Realizam toate acestea cand avem chiar “totul” in viata, dar din viata noastra lipseste cel mai important aspect: “Cine sunt eu” …

Realizam … dar de multe ori poate fi prea tarziu.

Un articol de Mona Georgescu, psiholog