Predica şi internetul

Pr. Savatie Baştovoi

De cîțiva ani, de cînd internetul a luat amploare, constat, în mod paradoxal, o stăvilire a propovăduirii. Acest fapt se datorează tocmai vitezei și ariei mari de acoperire a cuvintelor scrise pe un blog.

Mi-a venit cîndva în minte, la o conferință, gîndul că atunci cînd s-a inventat microfonul s-a rupt și legătura dintre predicator și cei ce-l ascultă. Cred că un predicator trebuie să aibă atîția oameni în față cîți să-l audă cu voce naturală. Din moment ce vocea, imaginea sau cuvîntul scris se poate răsfrînge asupra a sute de mii și chiar milioane de oameni din diferite locuri ale globului, lucrurile au devenit incontrolabile.

Cei care și-au propus să înțeleagă propovăduirea în duhul pe care ni L-a lăsat Hristos vor fi descoperit că, de pildă, același Apostol Pavel vorbește diferit evreilor, diferit romanilor, diferit elinilor. Evreilor le vorbește cu multe citate din Vechiul Testament, romanilor le vorbește lăudîndu-i înainte de a-i mustra, ca unor imperialiști și învingători, iar grecilor le vorbește cu citate din poeții vremii.
Cu alte cuvinte, cum însuși Apostolul neamurilor și-a definit lucrarea „pentru toți toate m-am făcut, ca măcar pe cineva să mîntuiesc”. Și niciodată, nimeni, nici chiar Sfîntul Pavel, denumit de Sfîntul Ioan Gură de Aur, „cel mai mare om pe care l-a avut Biserica și cum nu va avea un altul”, nu s-a încumetat să vorbească tuturor la fel, motiv pentru care a și iscat multe neînțelegeri pe care încearca să le îndreptățească în epistolele sale.

Înțelepciunea, Cuvîntul și Puterea lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, nu în zadar vorbea uneori în pilde, iar atunci cînd era rugat de ucenici să fie mai limpede, să le explice înțelesul pildelor, le răspundea: „Cine are urechi de auzit, să audă!” Uneori însă le tîlcuia cele zise în fața mulțimii, dar numai după ce ramîneau deosebi.

Întrebarea firească ar fi de ce le mai vorbea mulțimilor de vreme ce înțelesul celor spuse îl lămurea doar ucenicilor atunci cînd rămîneau singuri. Tocmai pentru că există lucruri, pe care noi le numim de taină, care oricum nu ar fi înțelese de mulțime, deoarece au nevoie de luminarea Duhului Sfînt.

În această împrejurare, cînd propovăduitorul nu mai știe cui se adresează, sau știe, dar este conștient că cele zise unora vor fi citite/auzite și de alții, este cu neputință să nu stîrnești neînțelegeri și chiar sminteli. Iată de ce internetul este ca o sabie cu două ascuțișuri: pe de o parte, îți dă posibilitatea să vorbești „în adunare mare”, cum spunea Prorocul David, iar pe de altă parte, iscă și răspîndește degrabă smintelile și înțelegerile greșite ale oamenilor de multe feluri și diferite măsuri duhovnicești și intelectuale.

Pe de altă parte, propovăduirea tradițională, față către față, devine tot mai anevoioasă din pricina presiunilor politice. Preoții nu mai pot rosti de pe amvon adevărurile credinței ortodoxe, considerate din ce în ce mai „incorectă politic”, iar cei cîțiva mari duhovnici rămași în viață sînt marginalizați, fiindu-le blocat accesul la televiziunea, radioul și gazetele patriarhiei.

Singura cale de a te face înțeles și de a înțelege rămîne dragostea. Nu ne va ajuta nici mintea ascuțită dăruită unuia sau altuia de Bunul Dumnezeu, nici multa pricepere dobîndită prin citirea cărților. În această vreme mulți se vor rătăci de la adevăr, tocmai dintre cei care le scriu și le vorbesc, din pricina înmulțirii cuvintelor. Și doar cei care vor lua totul cu dragoste, purtînd sarcina celuilalt și bolind pentru întregimea Bisericii împreună cu mădularele vătămate, se vor face trîmbițe ale lui Hristos și se vor mîntui pe sine și pe alții.

Din volumul "Cronici incomode",
Ed. Cathisma, București 2011