Am stat pe gânduri dacă să postez sau nu ceea ce am scris cu ceva timp în urmă, cu durere în suflet. Şi totuşi...
N-am fost demult la o nuntă, cred că de anul trecut sau de vreo doi ani, nici nu-mi mai amintesc. Merg părinţii mei de multe vreme la nunţi, fără mine. Când e vorba de prieteni apropiaţi sau rude, merg cu dragă inimă, când e vorba de oameni pe care nu-i cunosc, dar îi cunosc părinţii mei, mă simt ciudat...mai ales că abia m-am vindecat de un complex...Da...dezvoltasem un complex cu vreo 10 ani în urmă- cum să mergi la nuntă singură, fără prieten? După lupte seculare m-am vindecat de el, de complex, şi ce bine e:)
În fine, despre ce vreau să vorbesc acum?
Din copilărie am învăţat câteva obiceiuri de nuntă completate pe parcurs şi de cursurile de folclor din anii facultăţii. Mireasa îşi ia rămas bun de la fraţi, de la surori, de la grădina cu flori şi de la bunii ei părinţi, mirele- la fel, ''iertăciunile'', altfel spus. Merg însoţiţi de naşi şi de nuntaşi la biserică, în maşini separate, se cunună, şi de acolo merg împreună la căminul cultural, şură frumos împodobită, restaurant, local de lux, după caz şi după posibilităţi. Se spune Tatăl nostru şi se aşază lumea la masă. Începe valsul miresei-mai demult era si dansul miresei, cine dorea să joace mireasa punea banii jos. Încep naşii şi nuntaşii să danseze. În unele părţi există un staroste care poate înveseli sau, dimpotrivă, frustra nuntaşii, socrii şi naşii prin glumele nereuşite sau ironii grosolane. A, să nu uit, mai era obiceiul de a fura pantoful miresei şi chiar mireasa. De furtul pantofului se ocupau copiii naşilor sau fraţii mai mici ai miresei sau ai mirelui, răscumpărarea fiind făcută de naşi cu bani sau suc sau vin, şampanie, bere, după învoială. De furtul miresei nu ştiu cine se ocupa dar ştiu că un mire n-a mai vrut să-şi ia mireasa înapoi şi a rămas fără...De obicei mireasa e dusă prin parcuri, noaptea, sau prin discotecile din jur, ori la benzinarie sa bea o cafea....
Exista un obicei frumos la care am participat şi eu o dată. Mireasa e aşezată în mijloc şi i se ia voalul de pe cap înlocuindu-i-se cu o basma, că acum a intrat în rândul nevestelor, a femeilor măritate, iar voalul era dat unei fete nemăritate...da, voalul a ajuns la mine. Am avut o senzaţie ciudată...frică amestecată cu nuştiuce, nu m-am gândit demult la asta...în fine.
Cam aşa ştiu eu. Între timp am mai aflat că mai sunt şi alte obiceiuri răsărite după ploaie, cum ar fi: mirele e pus să bea şampanie din pantoful miresei ( nu consolidează căsătoria, vă spun sigur), tot mirele e pus să dea jos cu dinţii jartiera (neapărat albastră) miresei...a, şi tot mirele e pus să danseze pe nuş'cemuzică un fel de streaptise (sau cum se scrie). Hm...deja am ameţit, mă doare capul, acum termin de scris şi dacă nu v-a luat durerea de cap, mergem mai departe.
Îmi povestea un părinte că a după ce îi cunună pe miri e invitat la masă de multe ori. A mers de câteva ori în urma atâtor invitaţii... dar nu stătea mult...când vedea că oamenii îşi urcă mireasa pe masă sau fac ceva de genu' celor scrise mai sus, ieşea de acolo ameţit de cap...nici nu ştia unde a ajuns, credea că a venit la nuntă şi când colo...
No, cam asta e cu nunta la români...Desigur, mai sunt şi excepţii, în ziua de azi normalitatea poartă numele de excepţie!
Doamne, ai milă de noi!
P.S. Să vorbim şi despre muzică- profit de faptul că duminică (frumoasă zi, duminica, pentru o nuntă, firească de altfel) au fost ai mei la o nuntă şi mi-au reamintit că, din nefericire, se pare că şi aici scopul principal a fost asurzirea participanţilor. Scop atins din plin.:(
Totuşi se poate şi altfel şi chiar am găsit dovezi că se poate şi altfel. Depinde mult de cei doi miri şi de familiile lor păstrarea nunţii la adevărata ei valoare, spunând cu demnitate ceea ce doresc sau nu doresc să se desfăşoare la nunta lor, începând cu claxonul de dimineaţă...sau mai bine fără, că e nuntă, nu circ. Nădăjduiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu