Suntem „raze X” sau doar ne dăm cu părerea ?

ieromonah Hrisostom Filipescu

Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare să căutăm, să descoperim, să învăţăm şi să înmulţim Lumina din viaţa oamenilor.
Aud adeseori vorbindu-se, în ultimul timp, despre mândrie. Glasuri „cuviincioase” care etichetează rece şi sec fără drept de apel inimi, suflete, minţi, vieţi: „tu nu ştii, cutare e mândru”, „ahh, dar şi acela e mândru, stai să îţi spun eu…”, „mda, o ştiu, e o mândră, o încrezută” şi aşa mai departe.

Stau şi mă gândesc cum poţi pune așa ușor un suflet la colţ prin astfel de evaluări, cel mai adesea subiective și creionate, poate, în împrejurări de moment sau cine ştie ce alte situaţii nerelevante. Cine eşti tu să spui despre aproapele tău că e mândru, că e într-un fel sau altul? Ţi-ai luat jumătate de normă din Judecata lui Dumnezeu, că tot e criză şi nu mai sunt joburi?! Unde ai învăţat să citeşti cu „raze X” în inima şi viaţa tuturor? Nu ai nici un fior în inimă când scuipi astfel de cuvinte, ce lovesc în chipul lui Hristos ce se odihneşte în fiecare dintre cei cu care inima ta, se pare că încă nu rezonează? De ce îl pălmuieşti pe Hristos? Este loc pentru toţi, şi în Rai, şi în sinaxare... „Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui” (Luca 6, 45).

Paradoxul creştinului căldicel, care „le vede şi le ştie pe toate”, care pe cel smerit îl vede mândru sau îndrăcit, însă haina sufletului său uită să o primenească, este că de cele mai multe ori pozează în omul model pentru mediul în care îşi desfăşoară activităţile… Atunci când privirea noastră nu mai priveşte în interiorul inimii, ci are timp pentru vecini, atunci suntem departe de Hristos, de mesajul Evangheliei Sale, de Porunca Iubirii.

Mă gândesc la acel dicton patristic care spune că sfântul care ştie că e sfânt, acela nu e sfânt. Cred că se potriveşte şi în cazul smereniei. Cel care spune despre sine că e smerit şi fratele lui e mândru, se cam înşeală şi se aseamănă cu cel care vede paiul in ochiul aproapelui, dar nu şi bârna din ochiul propriu. Omul smerit nu va spune nimic de rău despre aproapele său, ci mereu îl va acoperi cu mantia dragostei… E drept, gura lumii e ca vântul, o închide doar pământul, spune o vorbă din popor, însă e dureros că sunt suflete ce poartă stigmate de la persoane „avizate” să îmbrace pe alții în mândrii și alte haine peticite, lipite cu rânjete în colțul gurii.

Se cuvine să binecuvântăm pe cei ce „lipesc” etichete pe sufletele altora, pe cei ce pricinuiesc întristări şi să ne rugăm pentru cei ce ne aduc necazuri, căci „dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei”, aici e jertfa, aici e cununa, în a răbda dureri pentru Hristos.

Aveam nu de mult un profesor, drag mie, care spunea celor ce nu-și vedeau lungul nasului: „cine te crezi, patronul Ortodoxiei ?!...” Şi le aducea aminte să îşi vadă limitele fiecare dintre cei ce doreau să epateze cu ce nu aveau de fapt. Şi tare drăgălaş mai era şi un alt profesor din vremea seminarului care, atunci când făcea ceva vrednic de pomenire, îl auzeai grăind: „Nu vreau să mă laud, dar vreau să se ştie”…Şi ştia el de ce!... Tocmai pentru a-i scuti pe cei ce au uitat să completeze în nomenclatorul de meserii, jobul de „pus etichete pe oameni”.

Să ne ajute Dumnezeu pe fiecare să căutăm, să descoperim, să învăţăm şi să înmulţim Lumina din viaţa oamenilor. Fiecare are ceva bun, un dar, o însuşire, un fel plăcut de a fi care poate fi pus în folosul Bisericii, societăţii şi al nostru spre a gusta din comuniunea sinceră a iubirii şi într-ajutărorii, fără invidie, fără spirit de concurenţă, fără mici răutăţi meschine…

Pentru cei care într-un moment al vieţii, au fost investigați cu „raze X” de persoane avizate cu acest „dar” sau „job” le amintesc cuvintele Domnului: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Luca 6, 37). „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa au prigonit pe proorocii cei dinainte de voi”(Matei 5, 12). „Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Că şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei; şi, dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii fac acelaşi lucru? Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv este.” (Luca 6, 31-36).