Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta

Arhimandritul Jacob

Unui student care crede că a picat un examen pentru că aşa a vrut Dumnezeu

Aş putea eventual să recunosc voia lui Dumnezeu în faptul că ai picat la examen dacă tu ai fi făcut tot ceea ce trebuia ca să-l treci. Din păcate nu a fost aşa, ai neglijat studiul sub pretextul că rezultatul ar depinde doar de Dumnezeu. În stilul ăsta nimeni n-ar mai trebui să se obosească, ar fi suficient să aşteptăm în toate verdictul divin.

Fără să intru în spinoasa dezbatere teologică despre harul dumnezeiesc, aş vrea doar să-ţi reamintesc un proverb popular francez care, deşi nu se regăseşte cuvânt cu cuvânt în Evanghelie, nu este nicidecum mai puţin înţelept şi care este cu totul în duhul credinţei creştine: „Ajută-te şi Dumnezeu te va ajuta!” De asemenea, sunt uimit că dorinţa ta, foarte lăudabilă de altfel, de a-L lăsa pe Dumnezeu să-ţi călăuzească viaţa, te face să renunţi la cel mai elementar bun simţ. Bineînţeles, creştinul are credinţa că de-a lungul drumului său pe pământ, harul compensează slăbiciunile firii – şi încă cum! Această lucrarea a harului este adeseori aproape de domeniul miracolului. Totuşi, credinciosul nu poate să conteze pe ajutorul lui Dumnezeu decât din momentul în care-şi îndeplineşte cu credinţă îndatoririle. Atunci Dumnezeu întăreşte în mod minunat voinţa şi puterea robului Său şi pe de-asupra îi dăruieşte şi o înţelepciune uimitoare. Ceea ce îţi porunceşte, Dumnezeu îţi şi dăruieşte. Aşadar, înainte de a susţine că eşecul tău corespunde voii lui Dumnezeu, ar trebui să te cercetezi pe tine însuţi şi să recunoşti că e mai degrabă rezultatul unui efort insuficient din partea ta. A te încredinţa harului lui Dumnezeu nu este nici cinstit, nici drept atât timp cât aceasta te scuteşte de la muncă şi de la efortul de a gândi. O astfel de renunţare nu vine din credinţă, ci dintr-o concepţie păgână a voii lui Dumnezeu, care e redusă la nimic mai mult decât la o voinţă arbitrară, acea ursită în care credeau oamenii din vechime.

Tu eşti chemat să ai o atitudine total diferită căci, prin botez, ai fost făcut fiu al lui Dumnezeu şi împreună lucrător cu Hristos ; ceea ce, bineînţeles, e o provocare extrem de exigentă – noblesse oblige[1] – dar cu atât mai roditoare, mai duhovnicească şi, de fapt, mai dătătoare de bucurie pentru suflet. Şi, aş mai adăuga, mai spre slava lui Dumnezeu.

[1]Nobleţea obligă (fr.)