duminică, 14 octombrie 2012

De ce ne rugăm Sfinţilor (Pr. Teofil Părăian)


- De ce creştinii ortodocşi se roagă sfinţilor? Cât de mare este folosul rugăciunilor către sfinţi, mai ales pentru mireni?

- Pentru toată lumea este de folos. Sfinţii sunt prietenii lui Dumnezeu, iar noi, ca oameni credincioşi, îi cinstim şi pe prietenii lui Dumnezeu. Sfinţii sunt mijlocitori pentru binele nostru, sunt şi exemple pentru noi… şi, de fapt, nu noi am ales rânduiala aceasta de a-i cinsti pe sfinţi, ci am preluat-o de la înaintaşii noştri credincioşi şi folosim rânduielile de slujbă cinstitoare de sfinţi. Asta-i tot, nu ne gândim cât folos anume avem din asta, pentru că sigur avem folos, dar nu pentru asta îi cinstim pe sfinţi, ci îi cinstim pentru că îi cinsteşte Dumnezeu, iar dacă-i cinsteşte Dumnezeu, îi cinstim şi noi; dacă-s prietenii lui Dumnezeu, sunt şi prietenii noştri. Aseară m-am întâlnit cu nişte studenţi care m-au ascultat şi care m-au aşteptat şi i-am spus unuia că, dacă-i prieten cu cel cu care-s eu prieten, e prieten şi cu mine. Automat e aşa! Dacă ei sunt prieteni cu Dumnezeu, de ce să nu fim şi noi prieteni ai sfinţilor?

Niciun comentariu: