Cum îi vom urma pe sfinţi dacă nu îi cunoaştem? Cât de mult putem să iubim pe cineva despre care ştim prea puţine lucruri?
În timp ce cunoaştem o mulţime de amănunte despre viaţa oamenilor politici, a vedetelor, vieţile sfinţilor ne sunt prea puţin cunoscute. Este drept că Dumnezeu a îngăduit ca unele să rămână ascunse. Dar este de datoria noastră, ca ortodocşi de neam român, să ne cunoaştem sfinţii şi marile personalităţi prin care Dumnezeu a povăţuit poporul nostru de-a lungul istoriei. Cine oare a contribuit mai mult la luminarea noastră duhovnicească decât sfinţii care au agonisit Duhul Sfânt întru ei şi, prin Acesta, L-au făcut pe Dumnezeu cunoscut poporului?
În această rubrică vom prezenta atât sfinţii români şi cei de alt neam ale căror moaşte au ajuns în ţara noastră, cât şi marile personalităţi prin care Dumnezeu ne-a condus în istoria duhovnicească a chemării tuturor popoarelor spre Împărăţia Cerurilor.
Fecioara din Epivata
Sfânta Parascheva (numită de slavi „Sveta Petka”) s-a născut în Epivata (astăzi Boiados, în Turcia), în a doua jumătate a secolului al X-lea. Ea a avut un frate care s-a călugărit, primind numele de Eftimie, şi care a ajuns mai apoi episcop.
La vârsta de 10 ani, după ce a auzit într-o biserică închinată Maicii Domnului cuvântul: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mat. 16:24), şi-a împărţit hainele săracilor. Avea să facă acest lucru de mai multe ori, în ciuda mustrărilor părinţilor ei.
Mai apoi, pătrunsă de dragostea pentru Mirele Hristos, a părăsit grijile lumii şi s-a retras într-o mănăstire de maici din pustia Iordanului. După ce a petrecut aici mai mulţi ani, Sfintei i s-a arătat în vis un înger care i-a poruncit să se întoarcă în lume, în ţinutul în care se născuse, căci acolo se cuvenea să îşi găsească obştescul sfârşit. Sfânta a călătorit până la Constantinopol, unde s-a rugat Maicii Domnului în faţa icoanei din biserica Vlahernei să o ocrotească şi de aici înainte. Încredinţându-se Împărătesei Cerului, ea s-a întors pe meleagurile natale. Aici şi-a continuat viaţa de aspră nevoinţă şi în curând a trecut la Domnul, fără să ştie nimeni cine şi de unde este.
Descoperirea sfintelor moaşte
Moaştele Sfintei Parascheva au fost descoperite în chip minunat. Trupul unui marinar mort a fost scos la ţărm de valuri. Când s-a săpat groapa pentru a-l înmormânta, a fost găsit trupul neputrezit al Sfintei, lângă el fiind aşezat trupul marinarului. În noaptea următoare, unul dintre cei ce săpaseră groapa, pe nume Gheorghe, a văzut în vis o împărăteasă stând pe un scaun luminat şi mulţime de îngeri în jurul ei. Unul dintre ei îl luă de mână, îl ridică şi-i zise: „Gheorghe, pentru ce n-aţi preţuit trupul Sfintei Parascheva? De ce l-aţi lăsat aşa? Nu ştiţi că Dumnezeu a iubit frumuseţea ei şi a vrut să o proslăvească pe pământ?”
Împărăteasa, Sfânta Parascheva i-a spus apoi că este din acele locuri şi îi ceru să aşeze sfintele moaşte la loc de cinste. În aceeaşi noapte, o femeie, Eftimia, a avut acelaşi vis, pe care amândoi l-au povestit locuitorilor din Epivata. Aceştia s-au grăbit să aşeze trupul bine-înmirezmat al Sfintei în biserica Sfinţilor Apostoli.
Vestea despre minunile care se făceau la moaştele sale s-a răspândit repede, mulţi bolnavi însănătoşindu-se aici în urma rugăciunilor.
Sfânta Parascheva, ocrotitoarea bulgarilor
Imperiul Româno-Bulgar a fost întemeiat în 1186, de către fraţii Petru şi Asan. În 1185, aceştia au organizat o răscoală împotriva dominaţiei bizantine şi au declarat oraşul Târnovo drept capitală a celui de-al doilea Imperiu Bulgar. În 1238, Împăratul Ioan Asan al II-lea a strămutat moaştele Sfintei Parascheva din biserica Sfinţilor Apostoli în Târnovo, care devenise şi reşedinţa noului patriarh al bulgarilor. Cercetătorii afirmă că această strămutare s-a făcut în ziua de 14 octombrie, care va deveni ziua de pomenire a Sfintei Parascheva. Binecredinciosul împărat a ieşit în întâmpinarea moaştelor la patru kilometri distanţă de Târnovo, împreună cu mama sa Elena, soţia sa Ana şi cu Patriarhul Vasilie al Târnovei, cu demnitari şi credincioşi. În scurt timp, Sfânta Parascheva a ajuns foarte iubită de bulgari, fiind cinstită ca apărătoarea capitalei şi a ţării.
La 17 iulie 1393, Sultanul Baiazid atacă Târnovo, în timpul Ţarului Ioan Şişman şi al Patriarhului Eftimie. În acelaşi an, moaştele sunt mutate la Vidin, unde vor poposi pentru 5 ani, şi apoi la Brusa.
Sfânta Parascheva, ocrotitoarea sârbilor
După lupta de la Nicopole din 1396, Bulgaria devine parte din Imperiul Otoman, iar moaştele Sfintei Parascheva îşi continuă peregrinările. Din Vidin ajung la Belgrad, în Serbia, la anul 1398, datorită Ţarinei Miliţa, care le-a cerut de la Sultanul Baiazid. Acesta a întrebat-o pe soacra sa ce dar ar vrea de la el. Miliţa l-a rugat să-i dea moaştele Sfintei Parascheva. Sultanul a zâmbit şi a zis: „De ce nu ceri ceva mai de preţ, în locul unor oase uscate şi nemişcătoare?”
El i-a dăruit sfintele moaşte fără să bănuiască importanţa şi valoarea lor pentru evlavioasa Ţarină şi pentru poporul său. Astfel, Ţarina Miliţa a luat sfintele moaşte şi le-a aşezat în palatul din Kruşevăţ, în biserica ridicată de ea în cinstea Sfintei Parascheva.
Fiul ei, Ştefan Lazarevici, după lupta de la Ankara (1402), a primit de la Împăratul maghiar Sigismund oraşul Belgrad, unde a mutat moaştele Sfintei Parascheva. Aşa s-a unit drumul Sfintei Parascheva cu cel al sfintei familii a Cneazului Mucenic Lazăr (el, Ţarina Miliţa şi fiul lor Ştefan au fost canonizaţi).
La Constantinopol
În 1521 Sultanul Suleiman cel Mare cucereşte Belgradul. Mulţi dintre locuitori sunt duşi la Constantinopol. Biserica principală este transformată în geamie, iar obiectele preţioase, jefuite. Moaştele Sfintei Parascheva sunt duse la Constantinopol, împreună cu moaştele Ţarinei Theofana, fiica Domnului român Basarab I, şi sunt aşezate în palatul sultanului. Faptul că se săvârşeau multe minuni a provocat teama turcilor.
Patriarhul Ecumenic a răscumpărat sfintele moaşte cu 12.000 de ducaţi şi le-a aşezat în biserica mănăstirii Panmakaristos – sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice.
După transformarea acesteia în moschee, moaştele au fost duse în biserica Vlah-Serai (1586), apoi în biserica Sfântul Dimitrie de la Xiloporta (1597) şi în biserica Sfântului Gheorghe din Fanar – reşedinţa Patriarhiei Ecumenice (1601).
Sfânta Parascheva la Iaşi
După căderea Constantinopolului sub turci (1453), pentru Patriarhia Ecumenică începe o perioadă foarte dificilă. Popoarele ortodoxe din Balcani sunt sub stăpânirea turcilor, plătind tributuri mari. Datoriile Patriarhiei cresc necontenit.
În această perioadă, în Moldova domneşte Vasile Lupu (1634-1653). Aşa cum făcuseră şi înaintaşii săi, el a ajutat Sfintele Locuri, achitând datoriile Patriarhiei Ierusalimului şi pe cele ale Patriarhiei Ecumenice, făcute timp de 20 de ani. În urma acestui ajutor, Vasile Lupu cere pentru Iaşi moaştele Sfintei Parascheva. Nu era o sfântă necunoscută moldovenilor, ci dimpotrivă. Una din cele mai vechi biserici din ţară, ctitorită de Roman I, îi era închinată – catedrala de la Roman. Sfântul Ştefan cel Mare ctitorise două biserici cu acest hram, una la Râmnic, aproape de Ţara Românească, iar alta în Transilvania, la Feleac. Vasile Lupu însuşi ridică o biserică la Lvov (astăzi în Ucraina), pentru ortodocşii de acolo, cu hramul Sfintei Parascheva.
Pentru sfintele moaşte, Domnitorul Vasile Lupu construieşte anume Mănăstirea Trei Ierarhi. Iată cum este descrisă de preotul Sandino din Macedonia sosirea la Iaşi a Sfintei:
„Domnul Vasile, cu norodul lui, merse pe jos mult loc şi întâmpină sfintele moaşte şi le sărută cu capul descoperit, cu toţi oamenii săi. Iar în acea zi, la mănăstire se făcu mare praznic şi îi puse pe toţi câţi erau – preoţi, arhierei, ieromonahi, ierodiaconi – de slujiră, şi multe daruri el împărţi la săraci şi ei arătară multă evlavie faţă de Sfântă, iar mulţi bolnavi de orice boală se însănătoşiră, şi cu măreţie s-a preamărit Dumnezeu prin mijlocirea Sfintei”.
În epocă, venirea la Iaşi a Sfintei care, prin rânduiala lui Dumnezeu, poposise în atâtea locuri sfinte şi importante pentru istoria popoarelor din Balcani, a însemnat un eveniment major pentru Moldova. Capitala sa o adăpostea acum pe Sfânta ocrotitoare a Balcanilor, ca o încununare a eforturilor Ţării Moldovei de a ocroti credinţa ortodoxă în faţa Imperiului Otoman. Prin Sfânta Parascheva, Iaşiul a devenit principalul loc de pelerinaj al Moldovei, izvor de credinţă şi minuni rânduit de Dumnezeu spre întărirea vieţii duhovniceşti în poporul nostru, dar, aşa cum se vede astăzi, şi în rândul altor neamuri.
O mare încercare şi o mare minune
În 1884 încep lucrările de restaurare a bisericii Trei Ierarhi, conduse de Lecomte du Nouy. În 1888, moaştele sunt mutate în Sala Gotică, într-o raclă de lemn, îmbrăcată cu argint şi cu un capac care se încuia. Era acoperită cu un acoperământ din stofă. În noaptea dintre 26 şi 27 decembrie 1888, clădirea paraclisului a luat foc de la lumânarea din sfeşnicul de lângă raclă. Incendiul a fost observat a doua zi dimineaţă de către elevii de la Şcoala Normală de la Mănăstire. După ce au intrat în paraclis, cu toţii au observat că din cauza temperaturii ridicate s-a topit sticla de la tablourile ctitorilor care erau atârnate pe un perete, iar policandrul era înfierbântat până aproape de topire, chiar dacă era situat la o mare distanţă de centrul incendiului, şi anume locul unde se aflau sfintele moaşte. Cu toate acestea, sfintele moaşte au fost neatinse de incendiu.
Dintr-o scrisoare din 7 ianuarie 1889, adresată de un prieten episcopului Melchisedec Ştefănescu al Romanului, aflăm că a ars toată lemnăria sicriului, de la pereţi până la hainele Sfintei. Capacul s-a lăsat pe trupul Sfintei şi a fost cuprins de flăcări, rămânând foarte ars, dar netopit. Focul a mistuit şi partea de dedesubt a raclei şi a ajuns la o salteluţă umplută cu bumbac, pe care sta corpul Sfintei. Această salteluţă se vede arsă în partea de dedesubt până la bumbac, care este pârlit puţin. Chiar dacă jăratecul stătea pe hainele Cuvioasei Parascheva, acestea nici măcar nu miroseau a fum. Peceţile de ceară de la veşmintele ei (care proveneau din vremea lui Vasile Lupu) nu se topiseră.
Ridicate din jar, sfintele moaşte au fost puse în racla din lemn în care au fost aduse iniţial din Constantinopol şi aşezate în altarul aceleiaşi capele, care nu fusese cuprins de incendiu. După puţin timp, au fost mutate în Catedrala mitropolitană.
Sfântul Duh îi va chema şi pe ei
Venit în România pentru a face misionarism protestant, Michael Chunk a ajuns să fie botezat ortodox. Intrarea în Biserica Ortodoxă a avut loc în seara sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil din 2005, la biserica Sf. Gheorghe din Iaşi. În august 2008, a fost hirotesit citeţ de către ÎPS Nathanael, iar în august 2009 ipodiacon. De România îl mai leagă ceva: vindecarea sa de o boală gravă, în chip minunat, cu ajutorul Sfintei Parascheva. Iar boala şi vindecarea, nădăjduieşte el, vor fi un prilej şi pentru alţii de a se întoarce acasă. Iată mărturia lui:
„În timp ce eram la Iaşi, în România, mi-am pus mâna pe mâna Sfintei Cuvioase Parascheva şi m-am rugat ca, dacă este vreo suferinţă în trupul meu, Sfânta să mijlocească să fiu vindecat de ea.
Câteva zile mai târziu am ajuns la Mănăstirea Sihăstria şi am fost la chilia Părintelui Cleopa. Ne-am întâlnit cu un călugăr care ne-a invitat la masă. Ne-au servit cu ciorbă de fasole. Am luat câteva înghiţituri şi, dintr-o dată, întreg trupul mi-a intrat în convulsii. Am fost dus la spital în mare grabă. Însă în acest timp aveam o pace deosebită. N-au găsit nimic în neregulă, dar mi s-a indicat să fac o tomografie la cap. Aceasta a arătat că aveam o tumoare benignă care trebuia operată şi extrasă.
La Bucureşti, în timp ce aşteptam avionul cu care urma să plec în America, am mers la Capela Ortodoxă din aeroport, m-am închinat la icoane şi am spus câteva rugăciuni. Ne-am urcat în avion. De obicei nu dorm pe avion, dar atunci am simţit înăuntrul meu pace şi că totul este în mâna lui Dumnezeu, aşa încât am adormit.
Am ajuns înapoi în Phoenix, Arizona, via Londra. Unul dintre membrii parohiei noastre, părintele Richard, mi-a văzut tomografiile. Părintele fusese neurolog înainte de a se preoţi. Mi-a recomandat ce doctori să sun. M-am sculat dimineaţă şi i-am sunat pe acei doctori. Am primit răspuns că o să mă consulte în două săptămâni. Atunci am căutat pe cineva care să mă ducă la secţia de urgenţă a spitalului Sfântul Iosif. Ştiam că îndată ce-mi vor vedea tomografiile mă vor interna.
Aici mi-au făcut o nouă tomografie şi un RMN. Înainte de operaţie, părintele Alin a venit la spital şi m-a împărtăşit cu Sfintele Taine. El mi-a spus să o am în minte pe Maica Domnului. În seara aceea am visat cum o femeie îmi ţinea capul în braţele ei şi se ruga. A doua zi am fost operat; operaţia a durat 9 ore. Toată partea dreaptă a trupului mi-a fost paralizată şi a trebuit să stau câteva zile la terapie pentru a putea merge din nou.
Minunile n-au încetat nici în perioada de recuperare. În mai puţin de o lună mergeam fără baston şi în fiecare zi mulţumeam lui Dumnezeu. Le-am mulţumit şi Sfintei Parascheva şi Maicii Domnului pentru că s-au rugat pentru mine. Câteodată mai şchiopătez puţin, dar mă înzdrăvenesc pe zi ce trece.
Terapeuţii sunt uimiţi de recuperarea mea şi perioada petrecută la spital mi-a dat posibilitatea să deschid inimile multor asistente şi persoane din spital care au văzut icoanele din rezerva mea. Pentru că mă întrebau de ce port o brăţară cu 33 de noduri, le-am explicat câtorva despre Rugăciunea lui Iisus… Atât am făcut. Ştiu că au fost semănate câteva seminţe şi, poate, câţiva vor ajunge odată acasă, în Biserica Ortodoxă. E doar o chestiune de timp. Au trebuit zece ani de zile pentru ca sămânţa plantată în inima mea de către o femeie deosebită, pe nume Olga, din Krasnodarsk, Rusia, care mi-a vorbit despre icoane, să rodească. Sfântul Duh îi va chema şi pe ei la plinirea vremii.
În dragostea lui Hristos,
Fratele vostru Mihail (Chuck)”
Articol aparut in nr. 9 al revistei “Familia Ortodoxa”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu