Dragă mamă,
Îți scriu pentru că am nevoie să-ți spun ceva.
Când eram mică, în copilărie și-n adolescență, când începeam să cresc, să mă dezvolt, să fiu eu însămi, și ție nu-ți plăcea modul meu de a fi, de a mă manifesta, îmi spuneai: „Cine o să se uite le tine, când te va vedea așa? Nimeni n-o să vrea să stea cu tine.”
Ce făceam, oare, mamă? Eram EU. Ce putea face un copil ca să-i spui așa?
Știi, mamă, ce simțeam eu atunci când îmi spuneai așa? Paralizam. Mă sufocam. Nu mai puteam să respir. Mă anulai. Eu nu mai existam.
Știi, mamă, că un om există doar atunci când e iubit? Eu nu existam atunci pentru tine pentru că nu eram așa cum doreai tu.
Ceva în mine striga în adâncul meu și îți răspundea: „Ba da, Cineva se uită cu drag la mine și mă iubește exact așa cum sunt.” Tu nu mă iubeai atunci.
Nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, dar mi-a vorbit bunica. Mi-au vorbit cărțile, zilele de vară, stelele și liniștea serii. Mi-au vorbit florile. Dacă pe ele le-a iubit Dumnezeu, și pe mine mă iubește Cineva.
Tu știi, mamă, cum am crescut eu?
„Cine se va uita le tine?”
Am crescut invizibilă. Ai avut dreptate, nu se uita nimeni la mine. Când mergeam pe stradă cu prietenele mele sau cu colegele de clasă, la mine nu se uita nimeni. Eram invizibilă. Când mergeam la o nuntă sau la o zi de naștere, la mine nu se uita nimeni. Eram invizibilă. Ai avut dreptate.
„Nimeni nu se va uita la tine când va vedea cum ești!”
Eram un copil, mamă! Ce eram atât de teribil în comportamentul meu ca să-mi spui așa? Aveam frustrările mele de copil, neputința mea...
Știi cum eram eu, mamă? Tu nu m-ai cunoscut. Nu m-ai luat niciodată lângă tine să-mi dai un sfat, o povață. Ai crezut că eu cresc și mă educ ''de la sine''. Le sfătuiai pe verișoarele mele cum să gătească mâncare bună așa cum făceai tu dar pe mine nu mă lăsai să stau cu tine la bucătărie, mă certai mereu când doream să te ajut. Când scăpam o farfurie sau un borcan pe jos și se spărgea, strigai la mine și mă speriai dar nu vedeai că eram și eu necăjită și-mi părea rău.
„Cine se va uita la tine, când va vedea cum ești?”
Nici măcar nu strigai când spuneai așa. Puneai o pecete pe mine până în adâncul inimii. Iar eu am crescut cu ea.
Când un băiat mă privea mai atent, mi se părea că e cel mai special om din lume pentru că mă apreciază. Am întâlnit și oameni bolnavi dar nu-i vedeam așa, la mine nu se aprindea un beculeț roșu de pericol, era defect. În timp am învățat să-i cunosc și să mă feresc de sugative afective.
Credeam că băieții sunt niște ființe atât de speciale încât trebuie să te dai de trei ori peste cap, să te duci până în lună și înapoi, ca să fii prețuită, apreciată, de un băiat. Și eu nu eram așa, mamă.
Am crescut cu glasul acesta al tău în mine „nimeni nu se va uita la tine...” și asta a devenit convingerea mea. Am ajuns să cred că nu există nimeni pe lumea asta care să mă placă. Nici un băiat. Chiar dacă ar fi existat, s-a întâmplat ceva cu el. Poate a fost avortat, poate... cine știe! Nu există nimeni pe lumea asta care să mă placă pe mine. Ai avut dreptate, mamă.
Cât rău mi-au făcut vorbele tale, mamă!
Doamne, binecuvântează pe mama!
Când i-am spus părintelui că eu nu cred că unui băiat îi va plăcea vreodată de mine, mi-a zis că băieții nu sunt „sfinți”. Abia atunci am descoperit că eu nu mă priveam pe mine în mod firesc și nici pe ei.
Știi, mamă, sunt și ei oameni normali, obișnuiți, care MĂ POT IUBI AȘA CUM SUNT EU!
Într-o seară m-am culcat cu tine în gând și mă revoltam împotriva ta când îți spuneam că am urât vorbele tale!
Dar tu nu te-ai iubit pe tine, cum să mă poți iubi pe mine! Îți era frică de tine și nu te-ai prețuit, iar Dumnezeu ți-a dat atâtea daruri, mamă! Nu te-ai cunoscut pe tine, cum să mă cunoști pe mine! Îți era frică de faptul că o să cresc singură, fără prieteni, că n-o să mă placă nimeni, pentru că te vedeai pe tine în mine și tu pe tine nu te plăceai!
Mamă, am o mână de prieteni buni, am prieteni care mă ajută la nevoie, am un cerc de prieteni sinceri în mijlocul cărora mă simt bine, mă manifest așa cum sunt și care mă acceptă așa cum sunt. Am colegi care îmi vin în ajutor la nevoie și pe care îi ajut la rândul meu. Trăiesc între oameni, NU SUNT SINGURĂ, și nu mă simt singură.
Tu te-ai simțit singură în căsnicia ta și proiectai în mine ce era în tine.
Dragă mamă, era o imagine falsă, o frică a ta care NU E A MEA. Nu e reală, nu e frica mea. E demonică, falsă.
Doamne, binecuvântează pe mama și pe frica ei de a nu fi iubită!
M-am culcat cu tine în gând și m-am trezit cu tine în gând, dragă mamă. Am visat că te-am îmbrățișat și nu mă puteam desprinde din îmbrățișarea ta pentru că nu mă săturam de ea. Îmi era atât de dor de tine, mamă.
Am întâlnit o dată un băiat. Era atât de sfios și de delicat, mamă, și s-a purtat cu mine firesc și frumos. Eu mă simțeam ca o prințesă și nu era nimic ieșit din comun în purtarea lui, era un comportament firesc, creștinesc, dar eu m-am simțit apreciată. Probabil așa se simt prințesele, nu știu, eu n-am fost o prințesă în copilăria mea, dar am fost acum. E atât de bine, mamă, să știi că ești femeie și să fii tratată ca o prințesă indiferent de felul în care arăți! Vezi, mamă, ORICINE mă poate iubi și mă poate prețui!
M-a durut mult ce mi-ai spus, dar te iert și te iubesc.
Îi dau lui Dumnezeu rana săpată în adânc, îi dau lui Dumnezeu minciuna neiubirii să o vindece așa cum știe El.
Te iert și te iubesc, mamă.
Doamne, iartă-mă și pe mine că am crezut o minciună.
Doamne, iartă-mă că am crezut că pe mine n-o să mă iubească nici un băiat, că de mine n-o să se îndrăgostească nimeni.
Doamne, iartă-mă că eu am crezut că sunt invizibilă și nu o să fiu iubită de nimeni.
Doamne, iartă-mi. Știu că TU mă iubești și mă porți în brațele Tale iubitoare și am iubirea Ta.
Doamne, umple cu iubire Ta inima mea!
Mamă dragă, te iert și te iubesc. Mi-e dor de tine și aștept cu drag să vii acasă.
Fiica ta,
R
***
Îți scriu pentru că am nevoie să-ți spun ceva.
Când eram mică, în copilărie și-n adolescență, când începeam să cresc, să mă dezvolt, să fiu eu însămi, și ție nu-ți plăcea modul meu de a fi, de a mă manifesta, îmi spuneai: „Cine o să se uite le tine, când te va vedea așa? Nimeni n-o să vrea să stea cu tine.”
Ce făceam, oare, mamă? Eram EU. Ce putea face un copil ca să-i spui așa?
Știi, mamă, ce simțeam eu atunci când îmi spuneai așa? Paralizam. Mă sufocam. Nu mai puteam să respir. Mă anulai. Eu nu mai existam.
Știi, mamă, că un om există doar atunci când e iubit? Eu nu existam atunci pentru tine pentru că nu eram așa cum doreai tu.
Ceva în mine striga în adâncul meu și îți răspundea: „Ba da, Cineva se uită cu drag la mine și mă iubește exact așa cum sunt.” Tu nu mă iubeai atunci.
Nu mi-ai vorbit niciodată despre Dumnezeu, dar mi-a vorbit bunica. Mi-au vorbit cărțile, zilele de vară, stelele și liniștea serii. Mi-au vorbit florile. Dacă pe ele le-a iubit Dumnezeu, și pe mine mă iubește Cineva.
Tu știi, mamă, cum am crescut eu?
„Cine se va uita le tine?”
Am crescut invizibilă. Ai avut dreptate, nu se uita nimeni la mine. Când mergeam pe stradă cu prietenele mele sau cu colegele de clasă, la mine nu se uita nimeni. Eram invizibilă. Când mergeam la o nuntă sau la o zi de naștere, la mine nu se uita nimeni. Eram invizibilă. Ai avut dreptate.
„Nimeni nu se va uita la tine când va vedea cum ești!”
Eram un copil, mamă! Ce eram atât de teribil în comportamentul meu ca să-mi spui așa? Aveam frustrările mele de copil, neputința mea...
Știi cum eram eu, mamă? Tu nu m-ai cunoscut. Nu m-ai luat niciodată lângă tine să-mi dai un sfat, o povață. Ai crezut că eu cresc și mă educ ''de la sine''. Le sfătuiai pe verișoarele mele cum să gătească mâncare bună așa cum făceai tu dar pe mine nu mă lăsai să stau cu tine la bucătărie, mă certai mereu când doream să te ajut. Când scăpam o farfurie sau un borcan pe jos și se spărgea, strigai la mine și mă speriai dar nu vedeai că eram și eu necăjită și-mi părea rău.
„Cine se va uita la tine, când va vedea cum ești?”
Nici măcar nu strigai când spuneai așa. Puneai o pecete pe mine până în adâncul inimii. Iar eu am crescut cu ea.
Când un băiat mă privea mai atent, mi se părea că e cel mai special om din lume pentru că mă apreciază. Am întâlnit și oameni bolnavi dar nu-i vedeam așa, la mine nu se aprindea un beculeț roșu de pericol, era defect. În timp am învățat să-i cunosc și să mă feresc de sugative afective.
Credeam că băieții sunt niște ființe atât de speciale încât trebuie să te dai de trei ori peste cap, să te duci până în lună și înapoi, ca să fii prețuită, apreciată, de un băiat. Și eu nu eram așa, mamă.
Am crescut cu glasul acesta al tău în mine „nimeni nu se va uita la tine...” și asta a devenit convingerea mea. Am ajuns să cred că nu există nimeni pe lumea asta care să mă placă. Nici un băiat. Chiar dacă ar fi existat, s-a întâmplat ceva cu el. Poate a fost avortat, poate... cine știe! Nu există nimeni pe lumea asta care să mă placă pe mine. Ai avut dreptate, mamă.
Cât rău mi-au făcut vorbele tale, mamă!
Doamne, binecuvântează pe mama!
Când i-am spus părintelui că eu nu cred că unui băiat îi va plăcea vreodată de mine, mi-a zis că băieții nu sunt „sfinți”. Abia atunci am descoperit că eu nu mă priveam pe mine în mod firesc și nici pe ei.
Știi, mamă, sunt și ei oameni normali, obișnuiți, care MĂ POT IUBI AȘA CUM SUNT EU!
Într-o seară m-am culcat cu tine în gând și mă revoltam împotriva ta când îți spuneam că am urât vorbele tale!
Dar tu nu te-ai iubit pe tine, cum să mă poți iubi pe mine! Îți era frică de tine și nu te-ai prețuit, iar Dumnezeu ți-a dat atâtea daruri, mamă! Nu te-ai cunoscut pe tine, cum să mă cunoști pe mine! Îți era frică de faptul că o să cresc singură, fără prieteni, că n-o să mă placă nimeni, pentru că te vedeai pe tine în mine și tu pe tine nu te plăceai!
Mamă, am o mână de prieteni buni, am prieteni care mă ajută la nevoie, am un cerc de prieteni sinceri în mijlocul cărora mă simt bine, mă manifest așa cum sunt și care mă acceptă așa cum sunt. Am colegi care îmi vin în ajutor la nevoie și pe care îi ajut la rândul meu. Trăiesc între oameni, NU SUNT SINGURĂ, și nu mă simt singură.
Tu te-ai simțit singură în căsnicia ta și proiectai în mine ce era în tine.
Dragă mamă, era o imagine falsă, o frică a ta care NU E A MEA. Nu e reală, nu e frica mea. E demonică, falsă.
Doamne, binecuvântează pe mama și pe frica ei de a nu fi iubită!
M-am culcat cu tine în gând și m-am trezit cu tine în gând, dragă mamă. Am visat că te-am îmbrățișat și nu mă puteam desprinde din îmbrățișarea ta pentru că nu mă săturam de ea. Îmi era atât de dor de tine, mamă.
Am întâlnit o dată un băiat. Era atât de sfios și de delicat, mamă, și s-a purtat cu mine firesc și frumos. Eu mă simțeam ca o prințesă și nu era nimic ieșit din comun în purtarea lui, era un comportament firesc, creștinesc, dar eu m-am simțit apreciată. Probabil așa se simt prințesele, nu știu, eu n-am fost o prințesă în copilăria mea, dar am fost acum. E atât de bine, mamă, să știi că ești femeie și să fii tratată ca o prințesă indiferent de felul în care arăți! Vezi, mamă, ORICINE mă poate iubi și mă poate prețui!
M-a durut mult ce mi-ai spus, dar te iert și te iubesc.
Îi dau lui Dumnezeu rana săpată în adânc, îi dau lui Dumnezeu minciuna neiubirii să o vindece așa cum știe El.
Te iert și te iubesc, mamă.
Doamne, iartă-mă și pe mine că am crezut o minciună.
Doamne, iartă-mă că am crezut că pe mine n-o să mă iubească nici un băiat, că de mine n-o să se îndrăgostească nimeni.
Doamne, iartă-mă că eu am crezut că sunt invizibilă și nu o să fiu iubită de nimeni.
Doamne, iartă-mi. Știu că TU mă iubești și mă porți în brațele Tale iubitoare și am iubirea Ta.
Doamne, umple cu iubire Ta inima mea!
Mamă dragă, te iert și te iubesc. Mi-e dor de tine și aștept cu drag să vii acasă.
Fiica ta,
R
***
Draga mea Copilă,
Acum,
ai nevoie să te rogi mult ca Domnul să te vindece de această convingere
bolnavă și, ori de câte ori simți că îți manipulează comportamentul și
gândurile, să spui „Doamne, vindecă-mă de această convingere și dă-mi
puterea să nu mai cred în ea!”. Poți folosi orice cuvinte dar aceasta
să-ți fie cererea.
Apoi, te rog să te gândești ce păcate ai făcut sau ești ispitită să faci ca urmare a acestei credințe greșite. Mama ta are partea ei de vină, dar acum ești matură și, cu ajutorul lui Dumnezeu, poți să descoperi modalitatea greșită în care ai trăit pe acest fond. Adică să ceri Domnului pocăință pentru partea ta de responsabilitate. Astfel vindecarea va fi deplină.
Cu încredere și dragoste și rugăciune,
Maica Siluana
Apoi, te rog să te gândești ce păcate ai făcut sau ești ispitită să faci ca urmare a acestei credințe greșite. Mama ta are partea ei de vină, dar acum ești matură și, cu ajutorul lui Dumnezeu, poți să descoperi modalitatea greșită în care ai trăit pe acest fond. Adică să ceri Domnului pocăință pentru partea ta de responsabilitate. Astfel vindecarea va fi deplină.
Cu încredere și dragoste și rugăciune,
Maica Siluana
