Mica mea descoperire: nu Dumnezeu pedepseste!

Sărut mâna! Vă scriu despre mica mea descoperire şi vă rog să îmi spuneţi ce părere aveţi...
Mă tot plimbam eu prin orbecăiala minţii şi Il întrebam pe Domnul despre legătura dintre păcatul omului şi pedeaspa manifestată prin boli, morţi năprasnice etc. Nu reuşeam să înţeleg ceva: dacă Dumnezeu este IUBIRE, atunci cum se poate ca iubirea să pedepsească? Nu, ceva nu se potrivea. Cu toate că ştiam deja din cărţi că Dumnezeu nu pedepseşte, totuşi aceste informaţii nu rezonau în mine. Când auzeam de câte vreun caz de boală sau vreun copil mort într-un accident sau orice nedreptate imediat apărea şi verdictul: "o, sigur Dumnezeu i-a pedepsit pe părinţi... vrea să le dea o lecţie” şi aşa mai departe.
Astăzi, ceva s-a mişcat în mine şi am înţeles următorul adevăr. Da, este adevărat, omul greşeşte, păcătuieşte, face mult rău şi păcatul îl desparte pe om de Dumnezeu. Dar răul făcut de om NU este parte din Dumnezeu, este doar LIBERĂ ALEGERE a omului! Acest rău este o energie, o putere care îmbolnăveşte, omoară, distruge. Răul făcut de neamul meu rămâne scris undeva şi la un momendat, dacă nu a existat întoarcere, pocăinţă, conştientizare, consecinţele apar şi se pot răsfrânge asupra urmaşilor. Aşadar, păcatele mele, ale mamei, ale buncilor, străbunicilor, poartă nişte energii care nu se şterg, rămân memorate, înregistrate undeva şi se pot transforma în boli şi neputinţe de orice dimensiune. Nu pentru că Dumezeu pedespeste, ci pentru că omul a ales să trăiască fără Dumnezeu.
Aşa cum, de exemplu, toată viaţa mănânc carne prăjită în ulei, tocăniţe, beau băuturi acidulate, mănânc dulciuri, consum alcool în exces,fumez etc. La un moment dat, mă îmbolnăvesc de cancer sau de ulcer sau orice altceva. (desigur, nu este o regulă!) Şi mă apuc să mă răzvrătesc, să dau vina, să îmi grăbesc moartea. Uit esenţialul, o viaţă întreagă am fost nepăsător fata de trupul meu şi îmi închipuiam că poate chiar o să îmi miroasă carnea a floricele!
Aşa şi cu păcatul sau orice formă de răutate. Neamul meu este, să zicem, un singur trup, prin care au umblat de-a lungul vremurilor tot soiul de musculiţe, tantarei , păianjeni şi reptile. Dacă nu le-am prins, deci dacă nu am conştientizat răul, dacă nu am pansat muşcăturile, dacă nu m-am dus la doctor, urmele lăsate de aceste animăluţe rămân! Şi se creează bube, mici găuri, cratere apoi chiar prăpăstii uriaşe.
Nu Dumnezeu pedepseşte! Nu El întoarce răul, nu El aduce durerea şi chinul. El este ACELAŞI, NESCHIMBAT, nu se clinteşte, este IUBIRE şi nu iubirea aceasta lumească pe care o trăim noi. Omul doar trebuie să se oprească din a face rău pentru că răul desparte de Dumnezeu şi ucide.
M-am liniştit, simt că este pace în mine... Faptul că bunicul meu a umblat cu altă femeie fiind căsătorit cu bunica, că a fost violent cu bunica, a împrăştiat nişte energii care au rămas suspendate undeva. La fel şi alcoolismul bunicii, sau întreaga viaţă agitată a mamei şi toate cele neasumate de întregul meu neam… Poate şi de asta trăiesc eu stări bolnăvicioase. În mine se află, într-o oarecare măsură, pe lângă propriile înclinaţii ale firii mele, câte un pic de la unul şi câte mai mult de la altul, toate faptele, cuvintele, strigătele, neputinţele, durerile, panicile, tristeţile. Şi nu le trăiesc eu pentru că vrea Dumnezeu să mă pedepsească, ci pentru că, poate, în mine, s-a deschis larg o fereastră pe unde pătrunde soarele, iubirea, vindecarea, binele, dulceaţa, frumosul.
Nu aş vrea să dezbat prea mult... sunt recunoscătoare şi îi mulţumesc Domnului că mi-a descoperit acest adevăr care, sper să îmi dea putere de acum înainte şi să păstrez mai curată şi mai vie relaţia cu Domnul.
Iertaţi.
R D
*

Draga mea Copilă,

Mica ta descoperire e o minunată lucrare a harului. Tu te-ai deschis prin ascultare şi hărnicie şi Dumnezeu te-a luminat şi hrănit cu harul Său. Că așa e El, ne respectă libertatea dar ne şi presează cumva printr-o așteptare activă să-L primim și să-L lăsăm să lucreze. Dar această „lăsare” a noastră nu e o de-lăsare, ci o lucrare profundă și grea pentru sufletul obișnuit să privească răul ca pe o lucrare a lui Dumnezeu.
Acum viața ta se va schimba radical! Ai însă nevoie să nu te oprești din nevoința ta pentru că, pe Cale, opririle sunt tot atâtea morți...
Mulțumesc mult că ai împărtășit cu noi acest dar primit de la Domnul. Va fi o mângâiere, dar și provocare pentru mulți. Iar provocarea e bună pentru ca ne adună din împrăștierea minții și ne ajută să ne concentrăm toată energia pentru obținerea a ceea ce e cu adevărat bun şi de folos pentru noi.
Cu rugăciune și recunoștință și binecuvântare,
​Maica Siluana