Numai cei ce simt împărăţia lui Dumnezeu în inimile lor vor fi în stare
să recunoască adevărata fire a lui Antihrist atunci când va veni.
Părintele Serafim observa cât de ușor ne luăm după „înțelepciunea
lumească” atunci când ne lăsăm prinși de idei mărețe: „Este la modă acum
să înveți despre Rugăciunea lui Iisus, să citești Filocalia, să mergi
înapoi la Părinți. Dar nici acestea nu ne vor mântui - sunt lucruri care
țin de cele exterioare. Ele pot fi de folos, dacă sunt folosite cum se
cuvine, dar dacă devin o patimă, cel dintâi lucru după care tânjeşti,
atunci devin exterioare şi nu duc la Hristos, ci la Antihrist”.
Părintele Serafim era una cu prorocul veacului al XlX-lea, Sfântul
Ignatie Briancianinov, când învăţa că numai cei ce simt împărăţia lui
Dumnezeu în inimile lor vor fi în stare să recunoască adevărata fire a
lui Antihrist atunci când va veni.
Dimpotrivă, afirma Părintele Serafim, „«super-ortodocşii» de azi pot
uşor să-i cadă pradă lui Antihrist”. În unele locuri a spus şi cum se
poate întâmpla aceasta: „Vladimir Soloviov, în «Scurtă povestire despre
Antihrist», sugera cu ingeniozitate că Antihrist, pentru a-i atrage de
partea lui pe ortodocşii conservatori, va deschide un muzeu cu toate
antichităţile creştine. Probabil că până şi reprezentările lui Antihrist
însuşi (Apoc. 13, 14) vor fi în cel mai curat stil bizantin, iar acest
gând ar trebui să ne facă să ne trezim. Antihrist trebuie înţeles ca un
fenomen duhovnicesc. De ce vor dori toţi cei din lumea întreagă să
se închine lui? Evident, fiindcă este ceva în el ce corespunde cu ceva
din noi. Iar acest ceva este lipsa lui Hristos din noi înşine. Dacă ne
vom închina lui (ferească Dumnezeu!), va fi pentru că vom simţi o
atracţie către un lucru exterior, care s-ar putea chiar să semene a
creştinism, de vreme ce «Antihrist» înseamnă cel ce este «în loc de
Hristos» sau seamănă cu Hristos”.
În particular, Părintele Serafim vedea în nejustificatele atacuri
„ortodoxe” la adresa Fericitului Augustin semnul externalismului ce va
conduce la acceptarea lui Antihrist. Învăţăturile hiper-raţionaliste ale
Fericitului Augustin (faţă de care Părintele Serafim însuşi se
recunoştea a nu fi un mare admirator), nu reprezintă decât aspectul
extern, intelectual, al unui om cu o inimă vădit ortodoxă. După cum
scria Părintele Serafim într-o scrisoare, „principalul şi singurul lucru
plăcut şi ortodox al său este simţământul ortodox, evlavia şi dragostea
de Hristos ce ies la iveală aşa de puternic în lucrările sale
nedogmatice, precum Mărturisirile. A-l distruge pe Augustin, aşa cum
încearcă s-o facă criticii de azi, înseamnă să ajuţi de asemenea la
distrugerea acestei evlavii şi iubiri de Hristos. [...] în ce mă
priveşte, eu mă tem mult mai mult de inimile reci ale celor «corecţi
intelectual» decât de orice greşeli pe care le-ai putea găsi la
Augustin. Simt în aceste inimi reci o pregătire pentru luarea lui
Antihrist (a cărui imitare a lui Hristos trebuie să se întindă şi la
«teologia corectă»!); simt la Augustin dragostea lui Hristos”.
(Ieromonah Damaschin, Viața și lucrările părintelui Serafim Rose, Editura Sophia, București, 2005)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu