Timp de decenii, psihologii au scos în evidenţă rolul fundamental al mamei pentru copii ca fiind cel mai important în viaţa lor. S-a realizat astfel un focus asupra acestei relaţii şi oridecâte ori copilul era analizat, mama era lăudată sau după caz blamată pentru insucces în educaţie.
În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă cu femeile, trupul tatălui răspunde la paternitate şi stilul de a fi tată afectează copiii la fel de mult ca stilul de mamă.
„Am început să realizăm nu numai că taţii au influenţă, ci că au mai mare influenţă decât mamele” a spus Ronald Rohner, directorul Centrului de Studiu al Acceptării şi Respingerii Interpersonale de la Universitatea din Connecticut.
Simţirea iubirii tatălui
Rohner şi colegii săi au revizuit decenii de studii ale acceptării şi respingerii parentale pe glob. Fără nici o surpriză, părinţii au un efect major asupra copiilor. Însă când copiii se simt respinşi sau neiubiţi de mama sau de tata, ei au mari şanse să devină ostili, agresivi şi instabili emoţional. Respingerea parentală poate duce la lipsă de respect de sine, inadecvare şi viziune negativă asupra lumii.
Acest lucru este adevărat pentru ambii părinţi, însă în unele cazuri tatăl este mai important decât mama. Prin corelaţie, iubirea tatălui are uneori mai mare influenţă asupra copiilor decât cea a mamei, afirmă cercetătorii.
„Cunoaşterea faptului că un copil este iubit de către tatăl său este o predicţie mai bună a simţului tânărului pentru fericire, mulţumire, satisfacţie de viaţă, decât faptul de a şti că este iubit de mamă” spune Rohner. El şi colegii săi au detaliat aceste cercetări în Jurnalul despre Personalitate şi Psihologie Socială.
În cele mai multe cazuri, copii tind să acorde mai multă atenţie la ceea ce face şi zice tatăl, decât ceea ce face şi zice mama, şi influenţa lui este mai mare pe termen lung. Există astfel o legătură directă între persistenţa şi statornicia copiilor, care sunt calităţi majore în viaţă, şi rolul unui tată bun în familie. O personalitate persistentă înseamnă mai puţină delicvenţă şi angajament în educaţie.
Din fericire pentru taţi, biologia ajută paternitatea. Studii hormonale arată că taţii arată niveluri crescute de oxitocină în primele săptămâni ale copiilor lor. Acest hormon, numit hormonul iubirii, creşte sentimentul de legătură între grupuri. Taţii primesc un aflux crescut de oxitocină când se joacă cu copiii lor, conform unui studio publicat în Jurnalul de Psihiatrie Biologică.
Paternitatea conduce la un declin al testosteronului, hormonul „macho” care este asociat cu un comportament agresiv, conform unui alt studiu al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite. Ci cât mai mult este un tată implicat în creşterea copilului, cu atât bărbatul e mai puţin violent şi devine mai domestic.
A fi un tată bun nu înseamnă mergerea în vacanţe scumpe, ci jocul cu mingea în curte sau privitul la un film cu copiii. Pe scurt, un tată bun este accesibil copiilor şi este prezent cu ei, lângă ei.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.livescience.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu