O frumoasă priceasnă în cinstea Maicii Domnului spune așa: „Când plângeai sub Cruce/Maică-ndurerată,/Te-am primit de mamă/Noi și lumea toată.” Căci Mântuitorul Iisus Hristos, prin cuvintele pe care le rostește, pe Cruce fiind, către ucenicul pe care îl iubea și care stătea la picioarele Crucii alături de Maica Sa, zdrobită de durere: „Fiule, iată mama ta” (Ioan 19, 27), ne-o încredințează ca mamă a întregului neam creștinesc.
Cu toate că au trecut de atunci aproape 2000 de ani, Maica Domnului, neobosită, cu aceeași dragoste pentru fiecare dintre noi, căci toți suntem importanți, unici și irepetabili, ne strânge la pieptul ei de mamă ocrotitoare, mângâindu-ne și ștergându-ne lacrimile, alinându-ne durerile și mijlocind la Fiul Ei pentru ajutor în necazurile noastre.
Și cum ar putea să stea ea nepăsătoare la durerea unei mame al cărei copil este bolnav, pe pat de suferință, Ea care, mamă fiind, știe, a cunoscut ce este durerea, Ea, care suferințele Fiului Său le-a simțit ca și cum ar fi fost ale Ei înseși…
Dar rugăciunile unei mame către Maica Domnului nu se sfârșesc aici, căci calea vieții are o mulțime de alte bifurcații și drumuri care nu toate sunt în direcția bună. Tentații sunt la tot pasul, iar copilul, crescând, poate foarte ușor să se piardă în acest tumult al vieții, atunci când o ia pe o altă cale. Este perioada de rebeliune din adolescență când copilul se răzvrătește împotriva regulilor, nu mai vrea să i se spună ce și cum să facă, convins fiind că știe el mai bine. Părinții i se par demodați, la fel ca și sfaturile lor, iar prietenii din noul său anturaj, „cool”. Mama, având experiența vieții, prevede dezastrul spre care se îndreaptă copilul (fiul/fiica), își frânge mâinile și… ce poate face altceva decât să alerge iar la Maica Domnului pentru ajutor, s-o roage să-i scape copilul rătăcit, să-l readucă pe calea cea bună. Și, din nou, Preacurata Maică nu poate să rămână nepăsătoare...
Minuni a făcut și face în continuare Maica Domnului, mijlocitoarea noastră între Cer și pământ. Trebuie doar să avem credință și să deschidem ochii, în special cei ai sufletului. Căci dacă nu credem, poate să se petreacă o minune sub ochii noștri și noi să nu o vedem… Ca dovadă, am să vă povestesc un astfel de caz, o minune pe care a făcut-o Maica Domnului într-o familie care avea, pe lângă un băiat, și o fată. Pe la 16 ani fata se îndrăgostește. De un băiat cu totul nepotrivit, ca educație, cultură, provenind dintr-o familie cu probleme. Dar… așa cum sunt fetele, aleg și se îndrăgostesc mai întotdeauna de băieți nepotriviți, aceștia părându-li-se „cool”. Orice îi spun ceilalți, ea nu vede, nu aude. Mama simte de la început că nu e bine, dar, decât să se întâlnească cu el cine știe pe unde, să facă cine știe ce, e de acord cu relația. Tot e ceva, căci fata nu se lasă de școală, învață bine și așa o ține până termină liceul, înscriindu-se apoi la niște cursuri de management. Fiind deja de trei ani prieteni, cei doi se gândeau la căsătorie…
Dar… ceva se întâmplă, prietenul fetei nu mai e atât de grozav pe cât îl credea ea, căci acesta, face ce face, se „ceartă” cu legea și ajunge la închisoare, cu încă câțiva prieteni, la fel de „cool” ca și el. Fata e distrusă, plânge întruna, nu mai mănâncă, nu mai doarme… încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat… Mama este disperată, dar nu poate face nimic decât să fie alături de ea, fără reproșuri, fără „discursuri” fără „Ți-am spus eu!” și să se roage Maicii Domnului. Fata nu se poate rupe de cel închis atât de ușor, încă corespondează cu el, deși nu-l vizitează niciodată acolo. Nu că nu i-ar fi trecut prin cap, putea s-o facă fără știrea mamei, dar… nu poate, ceva parcă o reține… Începe să se roage, gândindu-se la tâlharul de pe cruce care și el a primit o a doua șansă. Deci, oricine are dreptul la a doua șansă... Dar scrisorile pe care le primește i se par din ce în ce mai ciudate, nu-l mai recunoaște pe cel pe care încă îl iubea. Nu știe nici ea de ce și cum, începe să citească Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune foarte frumoasă: „Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea săracilor și primitoarea străinilor, bucuria mâhniților, alinătoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul. Ajută-mă ca pe un neputincios; hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum vrei; că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică și nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.” Când ajungea la această rugăciune, fata, cu lacrimi în ochi, o citea cu atâta încredere, fiind convinsă că Maica Domnului va căta și la suferința ei, că o va ajuta să treacă peste necazul care se abătuse asupră-i. Și așa a fost, doar că totul s-a petrecut altfel decât se gândise ea că se va întâmpla… Căci, încet-încet, continuând să se roage, parcă fetei i s-au deschis ochii și a înțeles că da, oricine merită o a doua șansă, la fel ca tâlharul de pe cruce, dar… mai trebuie ceva în plus: căința sinceră și adevărată, părerea de rău, fără de care nici tâlharul nu s-ar fi mântuit. Asta părea că lipsește la prietenul ei… Scrisorile au devenit din ce în ce mai rare, mai reci, până când fata a pus punct. Între timp, la cursuri a cunoscut un băiat deosebit, cu o familie minunată și, câțiva ani mai târziu, s-au căsătorit. Au ajuns, în acest an, la 24 de ani de căsătorie.
Cu fostul băiat „cool”, fata s-a mai intersectat, întâmplător, de cîteva ori prin viață. La fiecare nouă revedere, îl găsea tot mai schimbat, mai îmbătrânit înainte de vreme. A auzit că îi plăcea să bea, că uneori, era violent, că s-a căsătorit, că a divorțat… Nu are, desigur, regrete, doar un fior rece o cuprindea de fiecare dată când auzea astfel de lucruri, mulțumindu-i Maicii Domnului că a salvat-o de la o astfel de viață. Dar, în același timp, este convinsă că la această minune au contribuit și rugăciunile mamei sale care s-a rugat pentru ea și i-a fost alături tot timpul, suflet lângă suflet, inimă lângă inimă...
Cazuri ca ale acestei fete sunt o mulțime, din păcate, nu toate cu final fericit. Dar ce pot să le spun acestor tinere fără experiență, netrecute încă prin viață, este că la orice necaz, la orice nevoie să-și îndrepte sufletul cu toată încrederea către Maica Domnului. E de ajuns să facem doar un pas, să întindem o mână, iar Ea ne va cuprinde în brațele-i calde și ocrotitoare, mijlocind pentru noi către Mântuitorul Iisus Hristos și „dezlegând” necazul nostru precum vrea Ea, dar întotdeauna spre folosul nostru, înțelegând, în final, că așa cum s-a întâmplat este cel mai bine…
Și cum ar putea să stea ea nepăsătoare la durerea unei mame al cărei copil este bolnav, pe pat de suferință, Ea care, mamă fiind, știe, a cunoscut ce este durerea, Ea, care suferințele Fiului Său le-a simțit ca și cum ar fi fost ale Ei înseși…
Dar rugăciunile unei mame către Maica Domnului nu se sfârșesc aici, căci calea vieții are o mulțime de alte bifurcații și drumuri care nu toate sunt în direcția bună. Tentații sunt la tot pasul, iar copilul, crescând, poate foarte ușor să se piardă în acest tumult al vieții, atunci când o ia pe o altă cale. Este perioada de rebeliune din adolescență când copilul se răzvrătește împotriva regulilor, nu mai vrea să i se spună ce și cum să facă, convins fiind că știe el mai bine. Părinții i se par demodați, la fel ca și sfaturile lor, iar prietenii din noul său anturaj, „cool”. Mama, având experiența vieții, prevede dezastrul spre care se îndreaptă copilul (fiul/fiica), își frânge mâinile și… ce poate face altceva decât să alerge iar la Maica Domnului pentru ajutor, s-o roage să-i scape copilul rătăcit, să-l readucă pe calea cea bună. Și, din nou, Preacurata Maică nu poate să rămână nepăsătoare...
Minuni a făcut și face în continuare Maica Domnului, mijlocitoarea noastră între Cer și pământ. Trebuie doar să avem credință și să deschidem ochii, în special cei ai sufletului. Căci dacă nu credem, poate să se petreacă o minune sub ochii noștri și noi să nu o vedem… Ca dovadă, am să vă povestesc un astfel de caz, o minune pe care a făcut-o Maica Domnului într-o familie care avea, pe lângă un băiat, și o fată. Pe la 16 ani fata se îndrăgostește. De un băiat cu totul nepotrivit, ca educație, cultură, provenind dintr-o familie cu probleme. Dar… așa cum sunt fetele, aleg și se îndrăgostesc mai întotdeauna de băieți nepotriviți, aceștia părându-li-se „cool”. Orice îi spun ceilalți, ea nu vede, nu aude. Mama simte de la început că nu e bine, dar, decât să se întâlnească cu el cine știe pe unde, să facă cine știe ce, e de acord cu relația. Tot e ceva, căci fata nu se lasă de școală, învață bine și așa o ține până termină liceul, înscriindu-se apoi la niște cursuri de management. Fiind deja de trei ani prieteni, cei doi se gândeau la căsătorie…
Dar… ceva se întâmplă, prietenul fetei nu mai e atât de grozav pe cât îl credea ea, căci acesta, face ce face, se „ceartă” cu legea și ajunge la închisoare, cu încă câțiva prieteni, la fel de „cool” ca și el. Fata e distrusă, plânge întruna, nu mai mănâncă, nu mai doarme… încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat… Mama este disperată, dar nu poate face nimic decât să fie alături de ea, fără reproșuri, fără „discursuri” fără „Ți-am spus eu!” și să se roage Maicii Domnului. Fata nu se poate rupe de cel închis atât de ușor, încă corespondează cu el, deși nu-l vizitează niciodată acolo. Nu că nu i-ar fi trecut prin cap, putea s-o facă fără știrea mamei, dar… nu poate, ceva parcă o reține… Începe să se roage, gândindu-se la tâlharul de pe cruce care și el a primit o a doua șansă. Deci, oricine are dreptul la a doua șansă... Dar scrisorile pe care le primește i se par din ce în ce mai ciudate, nu-l mai recunoaște pe cel pe care încă îl iubea. Nu știe nici ea de ce și cum, începe să citească Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune foarte frumoasă: „Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, ajutătoarea săracilor și primitoarea străinilor, bucuria mâhniților, alinătoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul. Ajută-mă ca pe un neputincios; hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, dezleagă-l precum vrei; că nu am alt ajutor în afară de tine, nici altă folositoare grabnică și nici altă mângâietoare bună în afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.” Când ajungea la această rugăciune, fata, cu lacrimi în ochi, o citea cu atâta încredere, fiind convinsă că Maica Domnului va căta și la suferința ei, că o va ajuta să treacă peste necazul care se abătuse asupră-i. Și așa a fost, doar că totul s-a petrecut altfel decât se gândise ea că se va întâmpla… Căci, încet-încet, continuând să se roage, parcă fetei i s-au deschis ochii și a înțeles că da, oricine merită o a doua șansă, la fel ca tâlharul de pe cruce, dar… mai trebuie ceva în plus: căința sinceră și adevărată, părerea de rău, fără de care nici tâlharul nu s-ar fi mântuit. Asta părea că lipsește la prietenul ei… Scrisorile au devenit din ce în ce mai rare, mai reci, până când fata a pus punct. Între timp, la cursuri a cunoscut un băiat deosebit, cu o familie minunată și, câțiva ani mai târziu, s-au căsătorit. Au ajuns, în acest an, la 24 de ani de căsătorie.
Cu fostul băiat „cool”, fata s-a mai intersectat, întâmplător, de cîteva ori prin viață. La fiecare nouă revedere, îl găsea tot mai schimbat, mai îmbătrânit înainte de vreme. A auzit că îi plăcea să bea, că uneori, era violent, că s-a căsătorit, că a divorțat… Nu are, desigur, regrete, doar un fior rece o cuprindea de fiecare dată când auzea astfel de lucruri, mulțumindu-i Maicii Domnului că a salvat-o de la o astfel de viață. Dar, în același timp, este convinsă că la această minune au contribuit și rugăciunile mamei sale care s-a rugat pentru ea și i-a fost alături tot timpul, suflet lângă suflet, inimă lângă inimă...
Cazuri ca ale acestei fete sunt o mulțime, din păcate, nu toate cu final fericit. Dar ce pot să le spun acestor tinere fără experiență, netrecute încă prin viață, este că la orice necaz, la orice nevoie să-și îndrepte sufletul cu toată încrederea către Maica Domnului. E de ajuns să facem doar un pas, să întindem o mână, iar Ea ne va cuprinde în brațele-i calde și ocrotitoare, mijlocind pentru noi către Mântuitorul Iisus Hristos și „dezlegând” necazul nostru precum vrea Ea, dar întotdeauna spre folosul nostru, înțelegând, în final, că așa cum s-a întâmplat este cel mai bine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu