"Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El." Maica Gavrilia Papaiannis

vineri, 11 aprilie 2014

Să-i facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru

Să-i facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situații pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate face nimic. (…) Se întâmplă de multe ori în viață, sau în zi, să intrăm într-o situație fără ieșire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai știu pe unde să o iau!”. Și veți vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat… Cu o condiție: să lăsăm totul deoparte și să zicem: „Fă Tu asta!”.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 25-26)

Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege!


Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii.

Sfinții Părinții spun: „Seamănă dragoste, și dragoste vei secera. Seamănă pace, și pace vei culege”. Este cu neputință să dobândim pacea dacă suntem plini de pizmă și răutate. Dacă nu te vei slobozi de aceste însușiri diavolești, atunci cum vei intra în veșnicie? Numai Domnul ne poate schimba. Duhul se contopește cu gândurile. După cum ne este trăsătura caracteristică aici, așa vom trece și în veșnicie.

Trebuie să fim pașnici. Este mai bine să înduri vătămare, decât să aduci. Dacă vom răbda ocara, Domnul ne va da putere și pace. Dacă nu vom răbda ocara, conștiința nu ne va da pace. Conștiința este judecata dumnezeiască. Orice-am face, nu vom avea nici pace, nici liniște. Trăsătura noastră de caracter este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem pașnici și liniștiți, vom merge în rând cu sfinții și îngerii. Pe aceștia Domnul i-a răsplătit, dăruindu-le harul, iar în sufletele acestea nu se găsește nici o trăsătură din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, ei nu se mânie, căci sufletele lor sânt călăuzite de Sfântul Duh.

(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sânt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, 2010, p. 99)

joi, 10 aprilie 2014

Multumesc, Doamne!

"Să cauți în fiecare zi cât mai multe motive de bucurie și recunoștință și să mulțumești pentru ele Domnului și oamenilor. Când ne bucurăm și mulțumim creierul nostru produce substanțe de viață dătătoare și repară celula nervoasă." Maica Siluana



sâmbătă, 5 aprilie 2014

Hristos vrea să-L primești în toate ale tale

„Noi suntem precum o casă cu foarte multe încăperi. Nu putem locui în toate. Le-am tot schimbat de-a lungul anilor. Când Îl primești pe Hristos, Îl primești în camera în care ești atunci, în care ești foarte prezent. Dar asta nu înseamnă că L-ai primit în toată casa ta. Mai sunt camere nevizitate, în care n-ai intrat, cămăruțe din sufletul tău, lucruri ascunse. Or, în momentul în care i-ai deschis ușa, EL te iubește prea mult ca să te lase pe tine să te restrângi la acea cămăruță. Vrea să mergi în toată ființa ta, toată ființa ta s-o viziteze, toată s-o impregneze de îndumnezeire, pe toată s-o curețe. Că-s camere cu păianjeni, șobolani, balauri..., El vrea să intre și acolo. Sigur că apar ispite când deschizi o astfel de ușă. E nevoie să intrăm în toate acele locuri. Or noi ne speriem și spunem că nu e în regulă. Hristos, însă, vrea să-L primești în toate ale tale”. 

Pr. Constantin Sturzu

Doxologia.ro

Rolul fundamental al tatălui în familie

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă cu femeile, trupul tatălui răspunde la paternitate şi stilul de a fi tată afectează copiii la fel de mult ca stilul de mamă.



 
Timp de decenii, psihologii au scos în evidenţă rolul fundamental al mamei pentru copii ca fiind cel mai important în viaţa lor. S-a realizat astfel un focus asupra acestei relaţii şi oridecâte ori copilul era analizat, mama era lăudată sau după caz blamată pentru insucces în educaţie.

În ultimii ani, după cercetări avansate, oamenii de ştiinţă au început să realizeze cât de mult contează taţii. Aşa cum se întâmplă cu femeile, trupul tatălui răspunde la paternitate şi stilul de a fi tată afectează copiii la fel de mult ca stilul de mamă.

„Am început să realizăm nu numai că taţii au influenţă, ci că au mai mare influenţă decât mamele” a spus Ronald Rohner, directorul Centrului de Studiu al Acceptării şi Respingerii Interpersonale de la Universitatea din Connecticut.

Simţirea iubirii tatălui

Rohner şi colegii săi au revizuit decenii de studii ale acceptării şi respingerii parentale pe glob. Fără nici o surpriză, părinţii au un efect major asupra copiilor. Însă când copiii se simt respinşi sau neiubiţi de mama sau de tata, ei au mari şanse să devină ostili, agresivi şi instabili emoţional. Respingerea parentală poate duce la lipsă de respect de sine, inadecvare şi viziune negativă asupra lumii.

Acest lucru este adevărat pentru ambii părinţi, însă în unele cazuri tatăl este mai important decât mama. Prin corelaţie, iubirea tatălui are uneori mai mare influenţă asupra copiilor decât cea a mamei, afirmă cercetătorii.

„Cunoaşterea faptului că un copil este iubit de către tatăl său este o predicţie mai bună a simţului tânărului pentru fericire, mulţumire, satisfacţie de viaţă, decât faptul de a şti că este iubit de mamă” spune Rohner. El şi colegii săi au detaliat aceste cercetări în Jurnalul despre Personalitate şi Psihologie Socială.

În cele mai multe cazuri, copii tind să acorde mai multă atenţie la ceea ce face şi zice tatăl, decât ceea ce face şi zice mama, şi influenţa lui este mai mare pe termen lung. Există astfel o legătură directă între persistenţa şi statornicia copiilor, care sunt calităţi majore în viaţă, şi rolul unui tată bun în familie. O personalitate persistentă înseamnă mai puţină delicvenţă şi angajament în educaţie.

Din fericire pentru taţi, biologia ajută paternitatea. Studii hormonale arată că taţii arată niveluri crescute de oxitocină în primele săptămâni ale copiilor lor. Acest hormon, numit hormonul iubirii, creşte sentimentul de legătură între grupuri. Taţii primesc un aflux crescut de oxitocină când se joacă cu copiii lor, conform unui studio publicat în Jurnalul de Psihiatrie Biologică.

Paternitatea conduce la un declin al testosteronului, hormonul „macho” care este asociat cu un comportament agresiv, conform unui alt studiu al Academiei Naţionale de Ştiinţe din Statele Unite. Ci cât mai mult este un tată implicat în creşterea copilului, cu atât bărbatul e mai puţin violent şi devine mai domestic.

A fi un tată bun nu înseamnă mergerea în vacanţe scumpe, ci jocul cu mingea în curte sau privitul la un film cu copiii. Pe scurt, un tată bun este accesibil copiilor şi este prezent cu ei, lângă ei.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: http://www.livescience.com

duminică, 30 martie 2014

Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte

"Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi. M-am bucurat mult în Domnul, că a înflorit iarăşi purtarea voastră de grijă pentru mine, precum o şi aveaţi, dar v-a lipsit prilejul. N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte."
(Filipeni  4, 6-13)

joi, 27 martie 2014

Arhim. Zaharia Zaharou: Ruşinea de la spovedanie scoate inima la suprafaţă

Mi se pare că cel mai greu lucru de făcut este depășirea stării de rușine. Oamenii nu vin să se spovedească chiar dacă au sufletul plin de păcate și asta îi apasă pentru că nu pot depăși starea de rușine ca să-și mărturisească păcatele. Cum să-i ajutăm pe oameni în acest sens?

Arhim. Zaharia Zaharou: Cred că puterea de îndura rușinea este un dar de la Dumnezeu. Tânăr fiind și fără prea multă experiență de duhovnic, Părintele Sofronie m-a sfătuit să încurajez pe tineri să mărturisească mai cu seamă lucrurile de care le este rușine, pentru că dacă învață să facă asta, rușinea este transformată în putere împotriva patimilor și vor depăși păcatul. Chiar asta s-a petrecut în persoana lui Zaheu. A îndurat rușinea nefiind obligat de cineva, și Domnul, Care se îndrepta spre Ierusalim ca să poarte Crucea rușinii, l-a văzut pe Zaheu rușinat de El și a recunoscut în acesta un duh de smerenie asemănător cu al Său. Zaheu s-a așezat în chip profetic în calea Domnului, pe calea Crucii și tot profetic taina Crucii și a Învierii lui Hristos a luat ființă și în sa. Inima i-a fost lărgită și cuprinsă de puterea credinței. Hristos ne-a mântuit prin Crucea rușinii și astfel când îndurăm rușine pentru El, aceasta este primită ca o recunoștință din partea noastră iar ca răsplată El ne trimite harul Său care înnoiește viața.

Asta se întâmplă și la Taina Sfintei Spovedanii. Cei care-și mărturisesc sincer și i-au asupra lor rușinea pentru păcatele săvârșite sunt înnoiți. Dar cei care ridică din umeri și spun: „Nimic special, lucrurile obișnuite...”, ei nu îndură nici o rușine, inima lor rămâne nemișcată și cu greu dacă folosesc ceva din aceasta. Dar cei care, cu inimă înfrântă și smerită, dezbracă sufletele lor înaintea Domnului și de față cu alt muritor, „doar şi noi suntem oameni, asemenea pătimitori ca voi” (Fapte 14, 15), această rușine descoperă inima, o smerește și o aduce la suprafață. Atunci se deschide inima ca să primească harul înnoirii și al iertării. Vedem asta în viața multora care vin la noi: cu cât e mai mare rușinea îndurată cu smerenie, recunoscându-se păcătoși înaintea Domnului, cu atât este mai mare harul ce-l primesc ca să-și îmbunătățească viața și să pună un nou început.

(fragment din: Remember thy First Love, de Archimandritul Zaharia Zaharou)

Sursa: Doxologia.ro