"Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El." Maica Gavrilia Papaiannis

sâmbătă, 17 ianuarie 2015

Perechea perfectă a codependentului

O știți pe aia cu “nu ești tu de vină, e doar vina mea”?

Acum vreo câteva luni, după 30 de ani de grație trăiți pe această Planetă, mi-a venit o idee:

“Dar dacă totuși ai fi tu de vină”?

Și așa am deschis un nou capitol din viața mea, intitulat “Descoperă narcisistul.”

“Narcisist” e un cuvânt despre care n-aș fi crezut niciodată că l-aș putea pronunța într-un paragraf despre viața mea, dar înainte să explic despre ce este vorba, vreau să spun două cuvinte despre “vină”.

Am petrecut puține momente din viață gândindu-mă la vina altora. În perioada mea de codependență nici nu îmi puneam problema asta, din cauză că aveam mereu impresia că este vina mea, pentru orice. Am reușit o dată să îmi cer iertare din cauză că am afirmat în mod public că mi-a plăcut un film, într-o zi în care Acel Cineva suferea pentru că i se stricase televizorul. Mi-a turuit vreo câteva ore până ce m-a convins că afirmația fusese insensibilă și făcută special ca să îi fac în ciudă. Am ajuns la concluzia că este vina mea.

După intrarea în Al Anon, am avut alte motive pentru a nu mă gândi la vina altora. După atâta timp cât trăisem pe muzica celorlalți, era în sfârșit timpul să mă concentrez doar pe melodia mea: greșelile mele, neajunsurile mele, responsabilitățile mele. Nu mai aveam de gând să arăt cu degetul decât dacă în fața mea era o oglindă.

Dar câteva certuri recente mi-au dat de gândit. Și, deși nu încurajez la mine această trăsătură de a căuta vina în altă parte, am făcut o excepție. Din răspuns în răspuns, am dat peste descrierea fidelă a mai bine de 80% din relațiile melerelația cu un narcisist.
Cine sunt narcisiștii?

Narcisiștii sunt persoane convinse de propria lor importanță, care au nevoie totodată de admirația neîntreruptă a celorlalți și care obțin acest lucru prin manipulare și minciună.

Cum arată relația cu un narcisist?

Faza 1: Love, love, love

Relația începe ca o poveste aproape supra-realistă de dragoste. Pentru că sunt oameni extrem de carismatici, amuzanți și populari, narcisiștii par pur și simplu perfecți, ba, mai mult, par intersați de tine. FOARTE interesați. Te asaltează cu mesaje, vor să stea mereu pe lângă tine, te fac să te simți ca Soarele în jurul căruia gravitează planeta lor.

Faza 2: Una caldă, una rece

Aproape imediat ce ești bine prins în cârlig, te trezești aruncat la o parte. Uneori criticat, ironizat, comparat cu alții, ignorat din punct de vedere emoțional, alteori din nou o persoană minunată, lângă care râde, se simte bine și căreia îi oferă toată atenția din lume. Pentru că nu știi ce să crezi, ești tentat să tragi concluzia că între timp ai făcut ceva greșit. Dacă îndrăznești să întrebi de ce nu mai primești acea atenție neîntreruptă de la începutul relației, narcisistul te acuză imediat că îl sufoci și că ești prea lipicios. În mod subtil, narcisistul îți spune că este anormal ce îi ceri și astfel își poate justifica toate momentele când te tratează cu răceală.

Deoarece e greu să ții pe cineva lângă tine în același timp în care te porți oribil cu ei, narcisiștii au o serie întreagă de tehnici prin care reușesc acest lucru:

Îți ridiculizează emoțiile și își justifică orice izbucnire cu “m-ai provocat”, “ești prea sensibil”, “prea le iei personal”. Cu cât îi crezi mai mult pe ei, cu atât crezi mai puțin în tine, iar asta te face să te crezi lipsit de valoare și aproape recunoscător pentru faptul că cineva – bun, rău, cum o fi – te acceptă totuși ca partener.
Te bârfește în gașca luidacă vreodată îl vezi transformându-se total pe lângă o persoană sau alta, e din cauză că așa face și folosește această modalitate pentru a-și aduna în jur o întreagă gașcă de “cutii de rezonanță” – oameni care îl cred, pentru că le spune ceea ce vor să audă. În gașca lui, te va face cumva de râs sau îți va aduce niște acuze absurde, tu vei încerca să te aperi – părând, astfel, mult mai absurd – și astfel demonstrând că avea dreptate.
Te face să te lupți cu alții pentru atenția lui: într-un anumit moment, pe scenă apare o altă persoană, căreia Narcisistul începe să-i acorde foarte multă atenție. Când nu îi îndeplinești dorințele întocmai, are grijă să menționeze cealaltă persoană și să te compare cu ea, aruncându-te în competiție înainte să îți dai bine seama ce faci.
Joc duplicitar: uneori pare cea mai drăguță persoană din lume, alteori i se citesc în reacții intenții atât de meschine încât e greu să împaci cele două imagini. Pentru că relația a început cu fațada sa cea mai prietenoasă, e greu să îți închipui că poate fi o persoană ATÂT de manipulatoare și de rău intenționată. Rămâi la ideea că este în fond o persoană bună și că tu o provoci să se comporte urât.
Faza 3: La gunoi

Narcisiștii au o nevoie bolnavă de-ai face pe ceilalți să se simtă lipsiți de valoare, umiliți și călcați în picioare. Când relația se încheie, ei vor avea ultimul cuvânt și nu va fi un cuvânt de zahăr. Pentru că vor nu doar să arate că ei sunt cei care părăsesc, ci și să demonstreze că nu îi meriți și că ești lipsit de importanță. Există și posibilitatea să plece fără vreun cuvânt și nu, nu îi doare și da, pot lăsa totul în urmă fără să clipească.

După ce am citit toate aceste lucruri, sufletul mi-a strigat: EVRIKA! După care am aflat următorul lucru:

Narcisiștii și codependenții se atrag reciproc.
Sunt perechea perfectă, pentru că doar un codependent este în stare să se pună atât de mult sub semnul întrebării încât să suporte toate aceste comportamente și, la rândul lor, doar narcisiștii ne pot da nouă, codependenților, un nivel atât de mare de durere și umilință pe care îl putem duce în spinare.

Este vina lor, dar cel mai tare mă doare că este și vina mea.
semnatura_sara_mic

marți, 13 ianuarie 2015

Învaţă-mă, Doamne, să iubesc!

„Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine.

- De fiecare dată când mi se întâmplă ceva rău, o nereuşită, cad într-o depresie şi am impresia că urăsc pe toată lumea. Ce să fac să nu mai am sentimentul acesta?

- Cineva spune: „Mă urăsc pe mine”, altcineva zice: „Urăsc pe toată lumea”... Ura este un sentiment nevino­vat în sine, dar este simptomul unei boli grave a sufletu­lui. Nu sunt fericit, nu pot să fiu fericit, când urăsc. Atunci strig la Dumnezeu: „Doamne, învaţă-mă să iubesc!”. Nu putem iubi „din instinct”, avem nevoie să învăţăm asta. Iubirea se învaţă.

Spunea Părintele Sofronie de la Essex o povestioară: „Un om s-a dus la Muntele Athos să în­trebe ce să facă să se mântuiască. Şi acolo i-au zis: «Să iubeşti pe Dumnezeu din tot sufletul tău şi din tot cu­getul tău şi din toată inima ta şi pe aproapele ca pe tine însuţi». Şi bietul om şi-a zis: «Asta nu pot! Pe Dumnezeu nu-L iubesc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc... iar pe aproapele nu-l pot suferi de cele mai multe ori. Trebuie să mai fie şi altemetode de mântuire, post, mătănii, ceva ce pot să fac...» Se duce la alt Părinte şi la altul şi stră­bate tot Muntele Sfânt fără să aibă vreo altă metodă... Atunci s-a aşezat pe o piatră şi şi-a zis cu toată deznă­dejdea celui ce caută o soluţie: «Ce voi face? Am nevoie de mântuire. Nu vreau să mă chinui aşa o veşnicie!» şi, i-a venit gândul: «Am să fac ce pot. Pot să fac ce aş face dacă aş iubi!». Şi mereu se întreba: «Ce aş face eu acum dacă L-aş iubi pe Dumnezeu?». Şi făcea. «Ce-aş face dacă l-aş iubi pe aproapele?». Şi făcea”.

Fă şi tu la fel! Strigă: „Învaţă-mă, Doamne, să iubesc! Această stare de ură îmi face rău. Învaţă-mă să iubesc!”. Şi atunci Dumnezeu o să te înveţe în fiecare dimineaţă şi tu să zici: „Ce aş face eu, dacă i-aş iubi pe oameni?”. Şi vezi ce gând îţi vine. Te-ai ruga pentru ei. Ce aş face dacă aş iubi-o pe mama? Aş ierta-o că mă trimite cu gunoiul exact când este filmul meu preferat. Şi tot aşa. Şi o să vedeţi minuni mari! Nu e greu, dacă cereţi, veți şi primi de la Dumnezeu puterea de care aveţi nevoie. Doar să nu uitaţi că Puterea lui Dumne­zeu vine în noi prin Sfintele Taine. Să nu uitaţi de Spove­danie şi Împărtăşanie. Spovedania curată şi Împărtăşania frecventă şi responsabilă ajută un suflet bolnav să înveţe iubirea şi bucuria. Singuri nu putem.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide Cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 195-196)

Preluat de aici 
http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/de-fiecare-data-cand-mi-se-intampla-o-nereusita-cad-intr-o-depresie

vineri, 2 ianuarie 2015

Sf. Vasile cel Mare: ''Ia aminte la tine însuţi''


“Ia aminte de tine însuţi”, ca să cunoşti când ţi-e sănătos şi când ti-e bolnav sufletul. Că mulţi oameni, din pricina marii lor neluări aminte, suferă de boli grele, boli de nevindecat; şi nici ei nu ştiu că sunt bolnavi.
“Ia aminte de tine însuţi, ca nu cumva un cuvânt ascuns în inima ta să se prefacă în păcat“.
Cercetează-te pe tine cine esti, cunoaşte-ţi firea ta! Cunoaşte că trupul tău e muritor, iar sufletul nemuritor! Cunoaşte că viaţa noastră este dublă: una, proprie trupului, iute trecatoare; alta, înrudită cu sufletul, fără de sfârşit. “Ia aminte, deci, de tine însuţi“!

Sfântul Vasile cel Mare

La început de an

”Dar oamenii fără bun simț gândesc că: păcătoșii o duc bine și prosperă, prin urmare nu există Dumnezeu. Dumnezeu îi compătimește pe unii ca aceștia. El încearcă să-i aducă la adevăr prin bunătate și necazuri și boli, așteptând întoarcerea și îndreptarea lor. Iar dacă aceștia nu se pocăiesc, îi lasă în nevoia lor pe acest pământ pentru a le da ceea ce li se cuvine după moarte. ”

Ne vorbește starețul Nikon, scrisoarea 25
(Editura Egumenița)

Nu prea mai ai mult timp de trăit. Pocăiește-te și înfrânează-te de la băutură

Hristos a înviat!

Dragă (N),

Am auzit că ai căzut cu totul în capcanele demonilor. Nu-ți dai seama de acest lucru? Nu vezi că vrăjmașii vor să te distrugă? Nu prea mai ai mult timp de trăit. Dacă nu-ți vii în fire, după moarte vei cădea drept în mâinile demonilor. Știi cât de cruzi sunt aceștia. Pentru ei nu există decât o singură plăcere – să-i distrugă și să-i tulbure pe oameni. Nimeni nu-și poate nici măcar imagina ce groază, ce torturi sunt îndurate de cei ce cad în mâinile demonilor. Uneori oamenii necugetați și întunecați la minte spun: ceea ce li se întâmplă altora ni se va întâmpla și nouă. Este aceasta cumva vreun anume fel de consolare? Sunt destui demoni pentru fiecare. Să se mângâie unii ca aceștia cu așa ceva.

(N), Domnul ți-a arătat foarte multe lucruri. Tu însuți ai făgăduit că te vei îndrepta. Ai cerut să ți se dea vreme de pocăință. Domnul ți-a dat vreme, ți-a prelungit viața, te-a eliberat de muncă, ți-a asigurat tot ceea ce aveai nevoie. El ți-a oferit ajutor în pocăință prin persoana părintelui Pavel și a propriei tale soții. Și ce faci tu acum? Tu te mărturisești și te împărtășești cu Sfintele Taine fiind pe jumătate beat. Ce este aceasta? Ce crezi tu? Să știi că Dumnezeu nu se lasă batjocorit (Gal. 6,7). Domnul așteaptă pocăință de la cei păcătoși și din această pricină este îndelung răbdător. Dar oamenii fără bun simț gândesc că: păcătoșii o duc bine și prosperă, prin urmare nu există Dumnezeu. Dumnezeu îi compătimește pe unii ca aceștia. El încearcă să-i aducă la adevăr prin bunătate și necazuri și boli, așteptând întoarcerea și îndreptarea lor. Iar dacă aceștia nu se pocăiesc, îi lasă în nevoia lor pe acest pământ pentru a le da ceea ce li se cuvine după moarte. Moartea este adesea grea pentru cei drepți, dar se spune că moartea păcătoșilor este cumplită (PS. 33,21), iar viața lor de după moarte este și mai rea.

(N), tu nu ești prost și nici un om fără de inimă. Gândește-te încotro vei merge. Pocăiește-te sincer, din toată inima ta, nu doar formal sau doar din obișnuință, fără frângerea inimii, așa cum procedează atâția care se împărtășesc cu nevrednicie, aducându-și osândă asupra lor. Acasă, vino singur înaintea Domnului și plângi, cerând din toată inima iertare pentru rușinoasa ta viață de odinioară. Cere ajutor pentru schimbarea ta în bine. Dar mai presus de toate, cere-i iertare lui (N), împacă-te cu ea, astfel încât ea să te poată ierta din toată inima. Când o persoană se află în vrăjmășie cu alta, Dumnezeu nu-i ascultă rugăciunile acesteia. Știi acest lucru. Așadar împacă-te cu (N), și cu toți cei pe care i-ai jignit, iar mai apoi să cazi cu îndrăzneală în genunchi înaintea Domnului, să te pocăiești și să-L rogi pe Domnul să nu-ți îngăduie să-ți pierzi sufletul. Te afli pe marginea prăpastiei. Demonii te pot ușor împinge în abis. Dacă nu poți renunța la băutură, atunci bea acasă; să nu o vatămi pe (N). Înainte de a începe să bei, roagă-te cel puțin un minut sau două. Să spui așa: Doamne, mie nu-mi stă în putere să rezist a bea votcă; am de gând să beau acum; pot să mă îmbăt, pot blestema și pot să țip la soția mea. Doamne, dacă este cu putință, oprește-mă sau iartă-mă dacă mă îmbăt iarăși. Când te rogi în felul acesta, încearcă să bei mai puțin și când te trezești, întreabă de îndată dacă ai vătămat-o pe (N), dacă ai jignit-o prin cuvinte urâte etc. Împacă-te cu ea și roagă-te, cerând iertare de la Domnul.

Dragă (N), să știi că se face bucurie în cer pentru un păcătos care se pocăiește (Luca 15,7). Dacă nu te poți înfrâna, atunci plângi înaintea Domnului, rugându-L să te ierte și să-ți dea tărie să te poți abține de la băutură. Numai că trebuie sincer să vrei să nu-L jignești pe Dumnezeu sau pe aproapele tău. Nu te îndreptăți cu nici un chip, nu da vina pe nimeni altcineva, decât pe tine. Îndreptățirea de sine aduce cu sine pierzarea... aceasta este vocea demonilor. Smerește-te înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Să nu te complaci în slava deșartă, nu judeca pe nimeni ca să nu fii judecat de Dumnezeu (Matei 7,1). Scoate bârna din propriul tău ochi și atunci vei vedea cum să scoți paiul din ochiul altcuiva. Fie-ți milă de tine; nu te distruge pentru totdeauna. Fie ca Domnul să te înțelepțească și să te ajute; fie ca El să te păzească de veșnica pierzare.

Sursa

sâmbătă, 27 decembrie 2014

Pastorala IPS Justinian Chira, la Nasterea Domnului

Iubitii mei fii sufletesti, 

In Noul Testament, in Sfintele Evanghelii, nu se gaseste nici cel mai mic element de basm sau de istorioare omenesti, nici o urma de fabula, de legenda sau mit. Totul este natural si supranatural, totul este firesc si supraomenesc. In Sfintele Evanghelii se intalneste naturalul cu supranaturalul, caruia oamenii ii zic miracol sau minune, dar acestea nu sunt decat realitati sau fenomene care se desfasoara pe alte dimensiuni, ce depasesc legile pe care omul le poate atinge.

Pentru înaintasii nostri, realizarile de azi ale ratiunii omenesti ar fi niste miracole, niste minuni, însă ele nu sunt minuni, ci realitati materiale si naturale, pe care omul le-a descoperit, cu puterea ratiunii primita de la Puterea care este mai presus de puterile noastre, atunci cand aceasta Putere a hotarat ca a venit timpul sa se descopere omului.
 Dar sunt infinit de multe taine in lume pe care omul nu le-a descoperit inca. Niciodata nu ne vom putea ridica la starea Celui pentru care nu exista nici o taina necunoscuta sau nestiuta. Dumnezeu este atotputernic, atotstiutor, etern, Stapan desavarsit al cerului si al pamantului, precum ne-a spus Fiul Tatalui care S-a intrupat. Fiul, ca si Tatal, a dovedit ca are putere nelimitata, putere infinita.

Faptele cele suprafiresti, care pentru noi erau minuni, erau miracole, pentru El, care este Dumnezeu intrupat, actele suprafiresti, minunile pe care le-a savarsit aici pe pamant, erau lucruri firesti. Pentru Hristos erau fapte naturale, pentru ca El, pe langa firea de om pe care si-a insusit-o de bunavoie, avea si fire dumnezeiasca, adica putere egala cu Tatal, cu Dumnezeu cel etern, nelimitat, nemarginit. De aceea, tot ceea ce facea, lucruri mai presus de puterea omeneasca, pe toate le facea cu puterea dumnezeiasca, care nu are nici un obstacol.

Zamislirea, nasterea, viata, moartea, invierea, inaltarea, atotprezenta, fac parte din faptele lui Dumnezeu, Care a acceptat sa se intrupeze, adica sa primeasca si firea omeneasca. Si toate acestea pentru ca a dorit sa-l innobileze pe om cu darurile lumii perfecte, cu toate darurile unei fiinte eterne si fericite, ale unei fapturi indumnezeite, prin Iisus Hristos, prin Fiul, Care l-a facut pe om sa devina si el fiu al lui Dumnezeu.

De aceea Fiul lui Dumnezeu a acceptat toate conditiile unei fiinte omenesti, a acceptat toata umilinta, toata suferinta unei fiinte omenesti. A facut Fiul lui Dumnezeu un pogoramant necuprins atunci cand S-a supus conditiei vietii omenesti. Insa prin zamislirea Lui s-a ridicat mai presus de toti oamenii, pentru ca El nu S-a zamislit din samanta barbateasca, ci El S-a zamislit fara de pacat de la Duhul Sfant, asa cum i-a spus Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Lc. 1,35). 

Iubiti frati si iubite surori,

Viata personala a lui Iisus, in mare parte necunoscuta de oameni, e cunoscuta numai de mama Lui, de Fecioara Maria si de dreptul Iosif, care de la inceput, de la zamislirea Pruncului, au stiut ca au in fata lor pe Fiul lui Dumnezeu. Cand S-a culcat si cand S-a sculat, cand a fost treaz si cand dormea, cand lucra si cand manca, Mama Lui si batranul Iosif intotdeauna priveau la Iisus ca la Dumnezeu, ca la Cel ce era un adevarat Mesia, Mantuitorul lumii, Cel prin Care s-au facut toate cate s-au facut. Cu cata sfintenie si profunda adoratie priveau la El Iosif si Maria. Mama privea la Cel care dupa trup era Fiul ei, dar in realitate era Fiul lui Dumnezeu.

Cata grija a avut de El Maica Lui in fiecare zi, in fiecare moment; pentru ca Maica Domnului a fost constienta de la inceput ce raspundere are ea fata de viata Fiului Evei. Ea era constienta ca Iisus, Fiul ei, este Mesia, este Mantuitorul lumii, Cel asteptat de tot neamul omenesc, de cand Adam si Eva au cazut si au fost alungati din Eden. Maica Domnului era constienta ce sarcina i-a dat Dumnezeu, ce raspundere are fata de intreaga omenire. Salvarea depindea de Cel ce S-a nascut, de Cel pe care ea L-a tinut in brate si i-a aparat viata, fugind cu El prin pustie ca sa-L salveze de slugile lui Irod si de toti dusmanii lui Dumnezeu. Ea a trait cu Iisus intre straini, retrasa, iar la intoarcerea din Egipt, dupa porunca dumnezeiasca, s-a asezat in Nazaret, intr-un sat de oameni fara suflet, fara inima, care se uitau la aceasta femeie saraca cu neincredere si cu ura.

Aici, in Nazaret, a fost primit in casa lui Cleopa, fratele batranului Iosif, care avea patru feciori si mai multe fete. Toti acestia erau nevoiti sa-L primeasca la masa cu ei, dar Il priveau pe Iisus cu dispret, pentru ca nu era ca ei. Il credeau fara minte si Il invidiau pe Iisus pentru ca ii intrecea pe toti prin rabdare, prin bunatate, prin intelepciune si frumusete, in timp ce mama Lui, neinteleasa de fiii lui Cleopa, Il alinta si-L privea cu infinita dragoste si respect.

Toate purtarile fiilor lui Cleopa, care era fratele batranului Iosif, trebuia sa le suporte Mama lui Iisus in tacere si cu mare grija, ca sa nu divulge taina cea mare, ca sa nu spuna oamenilor ca acest tanar, Iisus, fiul ei, este Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul lumii. Daca acest lucru l-ar fi aflat nazarinenii sau fiii lui Cleopa ,“fratii Lui” (Mt. 13,55), nimeni nu ar fi crezut sau inteles marea taina si L-ar fi ucis, azvarlindu-L in prapastie, pe cand El implinise majoratul. Poporul Il cinstea si-L asculta cu dragoste, cu speranta, cu incredere. Intreaga Palestina incepuse sa-L admire, mai ales dupa ce Ioan Botezatorul Il primise la Iordan sa Se boteze, iar a doua zi dupa botez, vazandu-L pe Iisus trecand pe cale, in auzul tuturor, Ioan Profetul a strigat: “Iata Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii” (In. 1,29).

Intr-una din zile, Hristos a cerut in sinagoga din Nazaret cartea profetului Isaia si a deschis-o la cuvintele: “Duhul Domnului este peste Mine, ca Domnul M-a uns sa binevestesc saracilor, M-a trimis sa vindec pe cei cu inima zdrobita, sa propovaduiesc celor robiti slobozire si celor prinsi in razboi libertate” (Isaia 61,1). Dupa ce a inchis cartea, Domnul a spus: “Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre”(Lc. 4,21), adica “aici Isaia vorbeste despre Mine”. Atunci, indata, nazarinenii s-au revoltat grozav si au sarit toti sa-L ridice si sa-L arunce in prapastia care exista atunci la marginea Nazaretului. Numai cu puterea dumnezeiasca, pe care Iisus o avea de la nastere, a iesit dintre ucigasi.

Iata, in ce pericol ar fi fost Iisus daca Maica Lui ar fi divulgat marea taina a Fiului ei, ca El este Cel prevestit de toti proorocii si asteptat de tot neamul omenesc. Sarcina de a pastra aceasta taina o avea Fecioara Maria. Ea stia ca de pastrarea acestei taine depindea mantuirea lumii, depindea viitorul omenirii. De aceea Ea a pastrat cu grija aceasa taina a lui Iisus. Fecioara Maria a dovedit ca stie si este in stare sa pastreze taina pe care i-a incredintat-o Dumnezeu Tatal, Taina Fiului Sau, pe care Tatal L-a trimis in lume, in lumea care era dominata de puterea satanei. Desi Domnul Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau sa se nasca ,,intre ai sai” (In.1,11) - adica in mijlocul poporului ales, in mijlocul fiilor lui Israel-, acestia nu L-au recunoscut si nu L-au primit. Din nefericire, acesti fii s-au indarjit si, ca pe un talhar, L-au dat in mainile paganilor, dar El coborand in mormant, a treia zi a inviat.

Prin Invierea Sa a dovedit ca Cel ce S-a nascut intr-o pestera saraca in Betleem si a fost tinut in brate, este Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii. Alungat fiind din casa Lui, S-a intors cu fata catre neamuri, iar neamurile L-au primit ca pe Mesia ce se numeste Hristos, Fiu al lui Dumnezeu. Pe ceea ce L-a nascut, toate neamurile pamantului o numesc Nascatoare de Dumnezeu, toata lumea o venereaza, o lauda, ii preamaresc numele cu recunostinta, de doua mii de ani.

Iubitii mei fii sufletesti,

In aceste zile binecuvantate de Dumnezeu ale marelui Praznic al Nasterii Domnului ma rog la Maica Domnului pentru toate femeile din Romania, pentru toate mamele si copiii lor, pentru toti tinerii si pentru viitorul lor. Am incredere in viitorul acestor tineri care se vor ridica si vor spala pacatele prin care am trecut in acest secol. Lumea a trecut prin multe si mari greutati, dar Dumnezeu a fost si este cu noi, cu poporul roman, pentru ca acest popor este drept si credincios, iubitor de Maica Domnului si de Iisus Hristos.

Mileniul doi a fost cel mai greu mileniu din viata omenirii. Eu ma rog si cer la Dumnezeu ca mileniul trei pe care l-am inceput sa fie un mileniu intinerit, stiinta si credinta sa se infrateasca si oamenii sa-L gaseasca pe Iisus Hristos, sa-L asculte si sa-L iubeasca. Toata viata pentru aceasta am trait si cu speranta aceasta ma despart de voi, de toti fratii, de toti fiii lui Adam, care vor deveni fratii lui Iisus Hristos si fiii lui Dumnezeu.

Noaptea Nasterii Domnului este tot asa de frumoasa ca noaptea Invierii Domnului, pentru ca si in aceasta noapte a Nasterii Domnului ingerii au coborat si au venit intre noi, au petrecut cu noi. Au venit la pastorii din Betleem si le-au vestit zicand: “Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!” (Lc. 2, 10-14).

Si in noaptea Invierii, dupa ce a inviat Hristos, au venit ingerii si au rasturnat piatra de pe mormantul in care Iosif si Nicodim, in prezenta Maicii Domnului, au pus trupul lui Iisus. Dupa ce Domnul a inviat, ingerul Gavriil a venit si a rasturnat piatra de pe mormant si le-a aratat mironositelor si apostolilor, si prin ei tuturor oamenilor din toate timpurile si din toate locurile, ca mormantul este gol, ca Iisus Hristos a inviat si S-a aratat multora. Atunci, toti cei ce au auzit acestea, au venit din Ierusalim si din imprejurimi, au alergat si au vazut mormantul si multi L-au vazut si pe Domnul, dintre care cei dintai au fost Maica Domnului si ucenicii Domnului, care s-au bucurat si au plecat in toate partile lumii, ei fiind martorii Invierii Domnului. Toti apostolii si cei care au crezut, de atunci si pana in timpurile noastre, si-au dat viata pentru Iisus Hristos bucurandu-se. Dintre acestia au facut parte si Voievodul Constantin Brancoveanu si cei patru fii ai sai. Martori ai Nasterii si Invierii lui Hristos au fost milioanele de martiri care in cele doua mii de ani si-au dat viata marturisind ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a nascut in Betleem, S-a jertfit pe cruce si a inviat din mormant.

Nasterea si Invierea Domnului sunt temelia credintei noastre, a vietii noastre, a nasterii noastre, a tuturor celor ce facem parte din Biserica lui Hristos. De aceea ne bucuram toata viata ca suntem crestini si marturisim mereu, prin faptele noastre, prin viata noastra, ca noi ne bucuram in fiecare an la Nasterea si la Invierea lui Hristos. Cauza si izvorul bucuriei noastre de la toate sarbatorile si in toate zilele de aici vine, din Nasterea si Invierea Domnului.

Nasterea si Invierea lui Hristos au fost speranta neamului omenesc. Craciunul si Pastele sunt speranta si mangaierea noastra si acum. Greutatile vietii vin si trec asa cum vin si trec norii intunecati, dar dupa furtuna vine intotdeauna vreme buna, cerul se insenineaza, anii trec, copiii cresc, se schima tot ce-i omenesc si noi intinerim - zic crestinii. Copiii de acum sunt cea mai frumoasa bucurie a noastra, tinerii sunt mandria si speranta noastra, barbatii din Romania sunt mandria si puterea de azi si de maine, pentru tara, pentru pamantul acesta pe care l-am mostenit de la strabuni si pe care l-au ravnit multi straini sa ni-l fure.

Cu incredere ca Dumnezeu imi va asculta si acum rugaciunile, va doresc in anul care vine, la voi cei de fata si la toti cei ce sunt departe de casa parinteasca, sa aveti sanatate trupului si sufletului, sa aveti sarbatori linistite, sarbatori fericite si bucurii mai multe. Pentru toate acestea se roaga batranul vostru Arhiepiscop Justinian din Maramures. “Sa ne rugam la Dumnezeu ca toate armele sa fie date la fier vechi”. Asa i-am indemnat pe toti tinerii din Romania. De aceea va rog si va sfatuiesc si pe voi, asa cum am sfatuit pe cei 3.500 de tineri, care in zilele de 3-6 septembrie au vizitat tara si frumosul nostru oras Baia Mare, ca in fiecare seara, cand puneti capul vostru obosit pe perna, gandul sa-l indreptati spre Dumnezeu.

† Justinian Chira
Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului

miercuri, 24 decembrie 2014

vineri, 19 decembrie 2014

Nașterea Domnului a fost fără stricăciune și fără durere


”Tot în acest cuvânt ”Domnul este cu tine!” El era dezlegătorul și nimicitorul blestemului dintâi ce apăsa asupra femeilor, căci bărbatul fusese ales să fie domn asupra femeii, iar femeia primise poruncă să se întoarcă după bărbatul său. Iar aducerea pe lume a copiilor fusese rânduită să fie în întristare și durere din pricina neascultării dintâi (cf. Facere 3,16), după cum dă mărturie proorocul: când vin durerile nașterii în ceasul venirii pe lume, ea strigă de durere. Robia, întristarea și durerea femeilor n-avea astfel capăt. Dar când arhanghelul a spus Preasfintei Fecioare: Domnul este cu tine!, duse au fost toate datoriile întristării. Domnul este cu tine și nu mai e asupra ta puterea bărbatului, nici durerea aducerii pe lume, fiindcă într-adevăr ea singură a fost fecioară mai presus de toate fecioarele, înainte de naștere și în naștere și după naștere, Fecioară Preacurată.(...)
...Îi vei pune numele Iisus, care se tâlcuiește Mântuitor, pentru că nu vei avea nimic din rânduielile și durerile femeilor, ci așa cum zămislirea ți-a fost dată fără sămânță, așa și nașterea va fi fără stricăciune și fără durere pentru mântuirea lumii întregi, și lucrul însuși va fi cunoscut plecând de la numele Său.”
Sf. Maxim Mărturisitorul

”În acea mică peşteră, în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, 25 decembrie, Preasfânta Fecioară Maria a dat naştere Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos, Fiul ei. Ea L-a născut pe Domnul fără durerile fireşti naşterii femeilor, aşa cum şi de la Duhul Sfînt îl zămislise. De aceea ea L-a înfăşat cu mîinile ei, I s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, şi L-a aşezat în iesle. Atunci Dreptul losif s-a apropiat şi el şi s-a închinat Domnului Dumnezeu, Pruncul Hristos lisus, Cel născut din pântecele preacurat al Fecioarei Maria."
Sf. Nicolae Velimirovici

”Dumnezeu a trimis însă în inima lor un gând așezat și rânduit spre a împlini, pe de o parte porunca Legii și a lăsa în același timp deoparte căsătoria, și au hotărât să o dea numai în logodnă, nu în căsătorie, unui bărbat care să nu mai fie potrivit pentru căsătorie, ci bătrân și ramolit, dar care a ajuns să dobândească împlinirea virtuții, pentru ca el să fie mai degrabă păzitorul fecioriei ei.”
Sf. Maxim Mărturisitorul

Iosif era pe atunci în vârstă de peste șaptezeci de ani, pentru ca nimeni să nu aibă nici o bănuială asupra căsătoriei. Era văduv și sărac în avuții pentru ca în casa sa să crească cu creștere în cele materiale Cel ce S-a făcut sărac pentru noi, ca să ne îmbogățească cu Dumnezeirea Sa. (2 Co 8,9) ... Așa cum era cunoscut prin meseria sa, Iosif era cunoscut și prin blândețea, evlavia și faptele sale cele bune.”
Sf. Maxim Mărturisitorul
Maica Domnului n-a avut dureri la nastere, caci numai ea a nascut fara dureri. Pentru ca acolo unde n-a fost inainte dulceata de nunta, nici durere n-a fost mai pe urma. Ea a nascut de la Duhul Sfant, fara durere, dar a avut dureri la rastignirea Mantuitorului. Atunci a trecut sabie prin inima ei si de trei ori a lesinat, vazand pe Fiul ei insangerat, batjocorit si batut, stiind mai ales cine este El, Care a venit sa mantuiasca lumea si cu rana Lui sa vindece rana neamului omenesc.”
Pr. Ilie Cleopa