Treceți la conținutul principal

Copiii văd prin ochii lui Dumnezeu - minune povestită de o femeie medic în Africa Centrală

Într-o noapte am lucrat din greu ca să asist o mamă la naștere, dar în ciuda tuturor strădaniilor noastre, ea a murit lăsând în urmă un bebeluș mititel, născut prematur, și o fetiță de doi ani, plângând. A fost dificil să păstrăm bebelușul în viață, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) și nimic care să faciliteze metodele necesare și speciale de hrănire.
Cu toate că ne aflam la ecuator, nopțile erau deseori friguroase, cu accese înșelătoare. Una din moașele studente a mers dupa cutia pe care o aveam pentru asemenea copii și după scutecul de bumbac în care bebelușul avea să fie înfășurat. Alta a mers să pună lemne pe foc și să umple o sticlă cu apă fierbinte. Puțin mai tarziu, a venit înapoi supărată și mi-a spus că, în timp ce umplea sticla, aceasta s-a crăpat. Cauciucul se distruge usor în climatul tropical.
“Și era ultima noastră sticlă pentru apă fierbinte!“ exclamă ea. Așa cum în Vest nu are nici un rost să plângi pentru laptele vărsat, așa și în Africa Centrală poate fi considerat fără rost să plângi dupa sticle sparte. Dar nu cresc în copaci și nu sunt nici magazine pe cărările pădurii. “Bine“, i-am spus “pune copilul lângă foc cât se poate de aproape ca să fie în siguranță și tu culcă-te între bebeluș și ușă ca să-l aperi de curent. Lipește-te de el. Misiunea ta e să ții copilul cald.“
Următoarea zi, pe la prânz, așa cum făceam în majoritatea zilelor, am mers să mă rog cu fiecare dintre copiii orfani care voiau să mă însoțească. Le-am dat celor mici diferite sugestii pentru motive de rugăciune și le-am spus și despre bebeluș. Le-am explicat problema noastră, aceea de a ține copilul tot timpul destul de cald, menționând și despre sticla pentru apă fierbinte. Bebelușul putea muri imediat dacă făcea friguri. Le-am spus și despre sora lui de doi ani, care plânge pentru că mama ei a murit. O fetiță de zece ani, Ruth, s-a rugat cu obisnuita sinceritate concisă a copiilor noștri africani. “Doamne, te rog“, s-a rugat ea “trimite-ne o sticla. Nu mâine, că n-ar mai fi de nici un folos pentru că mâine copilul va fi mort, ci trimite-o, te rugăm, în după-amiaza asta.“ În timp ce mă sufocam în mine din pricina îndrăznelii rugăciunii, ea a adaugat în încheiere: “Și dacă tot te ocupi de asta, n-ai vrea să trimiți și o păpușică pentru fetiță, astfel încât să știe că Tu te gândești la ea?“.
Așa cum se întâmplă deseori la rugăciunile copiilor, eram pusă într-o situație dificilă. Puteam să spun din toată inima: “Amin“? Pur și simplu nu credeam că Dumnezeu ar putea face asta. O, da, știam că El poate face orice. Așa spune Biblia. Dar sunt limite, nu-i așa? Singurul mod prin care Dumnezeu putea răspunde acestei rugăciuni aparte era primirea unui pachet de acasă. Eram în Africa de mai mult de patru ani și niciodată nu primisem nici măcar un pachet de acasă; și chiar dacă cineva mi-ar fi trimis un pachet, cine ar fi pus în el o sticlă pentru apă fierbinte? Eram doar la ecuator!
La jumătatea după-amiezii, în timp ce predam la școala de asistente, am primit un mesaj că era o mașină la ușa din față a casei mele. Când am ajuns acasă, mașina plecase, dar acolo, pe verandă, era un pachet mare, de mai multe kilograme. Am simțit cum mi se adunau lacrimi în ochi. N-am putut să deschid singură pachetul, așa că am trimis după copiii orfani. Împreună am scos șnurul, desfăcând cu grijă fiecare nod. Am împăturit hârtia, având grijă ca să nu o rupem degeaba. Curiozitatea și emoția creșteau. Treizeci sau patruzeci de ochi priveau cu cea mai mare atenție cutia cea mare de carton. Întai am scos pulovere împletite, frumos colorate. Ochii le străluceau când le-am împărțit. Apoi am gasit bandaje tricotate pentru pacienții leprozeriei și copiii păreau puțin plictisiți. A urmat o cutie de stafide – aveam să facem un cuptor cu minunate chifle pentru week-end. Când am controlat din nou cu mâna în cutie, am simțit… ar fi putut fi? Am apucat și am scos din cutie – “da, o sticla de cauciuc pentru apă fierbinte, nou-noută!“ am strigat. Nu-I cerusem lui Dumnezeu s-o trimită; de fapt nici n-am crezut că el va trimite așa ceva.
Ruth era în primul rând de copii. S-a repezit în față, strigând: “Dacă Dumnezeu a trimis sticla, sigur este și păpușa!“ Scotocind prin cutie, ea scoase o păpușă mică, îmbrăcată minunat. Ochii îi străluciră! Nu se îndoise deloc. Uitându-se la mine, întrebă: “Aș putea merge cu tine, mami, să dau păpușica acelei fetițe ca să știe că Iisus cu adevărat o iubește?“ Acel pachet călătorise timp de cinci luni. Fusese trimis de fostul meu instructor de la Școala Duminicală, al carei lider a auzit și a ascultat îndemnul lui Dumnezeu de a trimite o sticlă pentru apă fierbinte chiar la ecuator, care va trebui neapărat în viitor. Și o fetiță pusese înăuntru o păpușă pentru un copil african – cu cinci luni înainte – ca răspuns la rugăciunea plină de credință a uneia de zece ani care a spus “în după amiaza asta“. “Înainte ca să mă cheme, le voi raspunde! – zice Domnul“ (Isaia 65:24).
Sursa Doxologia











Papusa

Comentarii

Dana a spus…
Doamne, Ramona! Multumesc. Am plans pe saturate... Slava Domnului pentru toate!Poate asta inseamna sa devii asemenea copiilor, sa ai o asemenea indrazneala in rugaciune, o asemenea credinta! Pentru asta, bine ar fi daca am pricepe slabiciunile si minciuna din ratiunea noastra pe care ne bazam atat...
Ramona a spus…
Te imbratisez tare, tare.

Postări populare de pe acest blog

Ajutorul venit prin rugaciunea catre Maica Domnului

“Facă-se voia Ta”, mărturisim atunci când spunem rugăciunea “Tatăl nostru”, însă de multe ori ne gândim la voia noastră si, pentru ca realitatea nu se potriveşte-de cele mai multe ori- cu visele noastre, suferim cumplit si apar chiar gânduri de deznădejde...
Citind câteva marturii ale unor tineri care suferă pentru ca nu li s-au împlinit diferite vise de iubire, mi-am amintit de ceea ce spunea odată o prietenă. Mărturia ei, sper să fie de ajutor şi altora.
În adolescenţă vorbea cu un băiat, primul ei prieten. După un timp, acesta s-a despărţit de ea. Suferea sărăcuţa, căci îl iubise şi se gândise tot timpul că "el e alesul".
A început să se roage şi citea în fiecare zi Paraclisul Maicii Domnului. Este acolo o rugăciune care spune aşa: "necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum voieşti". Chiar daca ea mai plângea şi se gândea că poate se vor împăca, se ruga în continuare Maicii Domnului si isi punea nădejdea in ajutorul ei. Aşa s-a uşurat suferinţa ei si treptat şi-a r…

În mine e iadul, în mine e raiul...

În mine e iadul, în mine e raiul; lumina și întunericul, binele și răul, bucuria și durerea, isihia și haosul. Eu dau valoare la tot ceea ce este în jurul meu. De mine depinde dacă scormonesc în mizerie sau caut însetat opaițul de lumină din orice, din tine, din mine, din ei...

Nu învinovăți pe Dumnezeu, pe oameni, viața, pentru alegerile făcute cândva și pentru ce iese din tine, urât sau frumos.

Curaj! Bucură-te de viață!
"Prea tarziu" este doar ultima bătaie a inimii!...

Pr. Hrisostom Filipescu

Baia Mare, 9 decembrie, conferința: „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”

Asociația „Maramureș pentru Viață și Familie” vă invită să participați la conferința „Pruncul în pântecele mamei – cea mai mare minune din Univers”.
Invitat special: Claudiu Bălan, președintele Asociației „Ortodoxia Tinerilor”.

Conferința va avea loc în data de 9 decembrie, de la orele 17:00, în sala de conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare.