“Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre - Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi - toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate - şi trebuie - să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi“ Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…
Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!
(…) Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!
Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe - pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul - si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze.
Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mamă decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…
(fragment din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia“)
razbointrucuvant.ro
2 comentarii:
Nu am gasit alte cuvinte mai potrivite decat invataturile parintilor nostri si ale Sfintilor...Doamne ajuta!
"Roaga-te cum poti ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!"(Teofil Paraian)
"Duhul Sfant ne invata rugaciunea. Nimeni, pana ce nu primeste Duhul Sfant, nu se poate ruga asa fel ca sa-i fie placut lui Dumnezeu, pentru ca nu-si poate stapani gandurile care alearga in toate directiile. Mai mult, el nu este in stare sa cunoasca ce ii este de folos si cum trebuie sa se roage astfel incat sa-i fie primita rugaciunea. Dar atunci cand simti Duhul Sfant esti adumbrit de har, gandurile tale curate sunt indreptate numai catre Dumnezeu si atunci, prin rugaciune fierbinte poti dobandi orice, chiar si muntii poti sa-i muti din loc.[...]
Trebuie sa perseverezi in rugaciune ca sa ajungi la o rugaciune curata.[...]
Ne vine mai usor sa ne rugam atunci cand suntem confruntati cu necazuri, suferinte si cu tot felul de nemultumiri-atunci se aprinde rugaciunea in noi- lasandu-le pe toate in seama lui Dumnezeu cu incredera deplina ca El ne va asculta.[...]
Obisnuieste-te sa fii rabdator, mai intai cu trupul si apoi cu duhul. Atunci va fi mai usor pentru tine sa impletesti cele doua calitati,sa fii un om harnic si un prieten bun, un gospodar priceput, un bun cetatean si un bun crestin"
(Sf. Ierarh Inochentie- Povatuire pe calea care duce catre Imparatia lui Dumnezeu)
Ce explicaţii frumoase!!! Într-adevăr Dumnezeu nu are nevoie ca rugăciunile noastre să fie tratate de filosofie - ci ne ascultă şi cele mai mici suspine.
Trimiteți un comentariu