Vremea este a cernerii

Părintele Rafail Noica

“Îndrăznesc să spun acum că nevoie este ca, mai ales noi, “feţele bisericeşti”, să “deosebim vremea” (Lc. 12, 54-57) în care ne aflam istoric, spre a lucra împreună cu Domnul în via Lui - şi să tragem în aceeaşi direcţie cu El.
Vremea este a cernerii. Va trebui să pierdem pe mulţi din rândurile preoţilor şi din numărul credincioşilor: aceasta în Apus s-a şi făcut, mai ales după război, îndeosebi din anii ‘50 încoace; iar cei ce au rămas - dintre aceştia sunt cei care acum recunosc, şi iubesc - şi primesc, acolo, Ortodoxia.
Paradoxal, pe noi Comunismul ne-a păzit, într-o măsură, în felul lui; dar acum a venit vremea (Ioan 17, 1). Vom fi nevoiţi să vedem propăşiri şi izbânzi din partea catolicismului şi a celorlalte secte; să ne vedem făcuţi de ras şi de ruşine de câtre mass-media, şi pe noi înşine, şi pe iubita noastră Biserica, şi tot ce avem mai scump şi mai sfânt în lume; să răbdam ocări şi prigoane din afară, iar dinlăuntru smintiri, şi poticniri, şi vânzări.(Apocalipsa. 13, 7).
Comunismul a lovit cu sabia; “New Age”-ul - mai ales cu minciunile acestui veac trecător: căci a început “ceasul lor, şi stăpânia întunerecului“ (Lc. 22, 53). Şi dacă “s-a dat lor stăpânire” (Apoc. 13, 7), cine va putea sta împotriva voii lui Dumnezeu?
Dar, lui Dumnezeu voim noi a sta împotriva? Cum, atunci, vom fi lui Biserica, şi Mireasa Hristosului Lui? Căci judecând după Scripturi, precum şi după priveliştea care ne înconjoară, nevoie este de acest necaz, pentru ca Biserica - adică noi - să se cureţe de toate preacurviile ei, să se spele de toată necurăţia ei (Iez. cap. 16), să se “lămurească”, întru cele din urmă, ca aurul în cuptorul ispitirii, să se lepede de tot ce este străin sfinţeniei ei, să se smerească până în sfârşit, să se gătească Mireasa în aşteptarea Mirelui (Apoc. 22, 16-17).
Acum va trebui să se lămurească credinţa noastră; acum se va vedea, în sfârşit, ce va fi fost Biserică-şi ce nu; acum - care va fi fost acel “popor binecredincios de pretutindenea” (cf. Liturghierelor recente), şi ce anume va ramanea “neclătit de porţile iadului” (Mt. 16, 18)… şi ce va trebui să cada. Nevoie este de acest “necaz” (Tes. 5, 3), pentru ca acum, în sfârşit, Vremea stă să nască Veşnicia.
Înfricoşătoare lucruri… dar nu “băgându-ne capul în nisip”, ca struţul, ne vom pregăti pentru ceea ce nu vom putea stăvili. Înfricoşată vreme; dar, dacă de la Dumnezeu îngăduită - mântuitoare. “Acum mai aproape este nouă mântuirea decât am crezut” (Rom. 13, 11), şi decât când au crezut strămoşii noştri; că în zilele Sfântului Ioan Botezătorul doar “se apropiase” Împărăţia Cerurilor (Mt. 3, 2), acum este “lângă uşi“ (Mc. 13, 29), şi “mlădiţele smochinului” vestesc vara (Mc. 13, 28). Acum a şi început acea vreme când “cel ce nedreptăţeşte - mai nedreptăţească, şi cel ce spurcă - mai spurce“ (Apoc. 22, 11) - şi oare nu s-a umplut întreg globul pământesc de “promiscuitate” şi de libertinaj neînfrânat, că cele de negândit în urmă cu vreo treizeci de ani - acum sunt “monedă curentă”? - dar, deşi mai puţin vădit, şi vremea când “şi cel drept mai facă dreptate, şi cel sfânt mai sfinţească-se“, ca “Cel ce este să vie va veni, şi nu va [mai] zăbovi“, şi “plata Lui în mana Lui” (Evr. 10, 37 si Apoc. 22, 11-12) pentru fiecare.
Vremea este ca Biserica să se întoarcă întru ale sale, să ne reînvăţăm mai multa încredere în Dumnezeu decât în cele văzute şi “mai la îndemână“, şi să ne sprijinim mai mult pe mijloacele lui Dumnezeu, decât pe mijloacele acestei lumi; iar aceasta, îndeosebi când aceste mijloace ne silesc să îmbrăţişam şi atitudinile acestei lumi, punând deoparte, fie şi provizoriu, poruncile lui Hristos. Că astăzi, de ne vom afla despartiti de Hristos, ce ne vom face, de la noi înşine, când ne vor întâmpina “porţile iadului“ (Ier. 12, 5)? - “Nu intru putere mare, nici întru tărie, ci întru Duhul Meu, zice Domnul Atotţiitorul” (Zah. 4, 6)”.

Fragment din “Scrisoare către un Arhiereu" (Cultura duhului)

Sursa aici: VREMEA ESTE A CERNERII!