Prietenul ei, de 20 de ani, ii si gasise un loc de munca, deci mergea "la sigur". Fata era atat de entuziasmata, incat se gandea sa renunte la scoala pentru a-si cumpara "cate-n luna si in stele" (de fapt nu erau atata de mari pretentiile sale, dar erau destul de costisitoare-inele, genti, rochii din revistele de moda). Oricat au incercat parintii sa o opreasca, n-au reusit. Cea mai mare putere de convingere a avut-o prietenul ei si dorinta de a avea cat mai multi bani. Zis si facut.
A pornit in lumea mare "sa-si caute norocul", dar...dupa mai putin de o luna de zile s-a intors acasa si a zis: "voi spune tuturor, in gura mare, sa ma auda toata lumea si toti cei care doresc sa se lase de scoala: nu plecati, invatati si va terminati scoala!" Le-a spus si parintilor cat de greu i-a fost acolo: lucra la o batrana, cam senila si rea, care ii vorbea urat si careia trebuia sa-i schimbe scutecele...in fine, era "exploatarea omului de catre om", intr-un fel.
Acasa parintii aveau grija de ea si o iubeau asa cum doar un parinte stie sa-l iubeasca pe copilul sau! Iar acolo...
In fine, a venit de acolo cu o lectie invatata...iar cei care doresc pot invata din ea. Chiar nu-i nevoie sa faca cineva toate greselile din lume, ca sa invete din ele, e bine sa invatatm din greselile altora.
Acesta e un glas pe care l-am pus aici, sa il auda cat mai multi din cei care mai cred ca in strainatate umbla "cainii cu covrigi in coada" sau acolo "curge lapte si miere pe strazi"...
Nici la noi nu e asa, dar totusi...
Voi reveni asupra acestui subiect.
Va doresc o zi frumoasa si Bunul Dumnezeu sa va binecuvânteze.
Ramona
3 comentarii:
Stii cum se zice, prostia se plateste. La o adica, in Romania, la 17 ani, fara nici o calificare si fara ajutorul parintilor, ce-ar fi facut ? Nu tot la mina altilor statea ?
Boiereasa
Eu nu-i zic prostie, ci doar naivitate.
La 17 ani, a avut taria sa se intoarca si sa-si continue scoala. Si da martuire si altora, sa nu fie naivi. Daca privesti din perspectiva fiului risipitor care s-a intors la casa tatalui sau, vei vedea poate altfel lucrurile.
Despre prostie sau (ca sa nu fiu prea rea) inconstienta as vorbi in cazul parintilor care merg in lumea larga si stau pe acolo 3 luni sau ani de zile si isi lasa copii in grija cui se nimereste (vecini, nasi, prieteni, bunici- care la randul lor au nevoie de ajutor, sau a nimanui).
Am auzit parinti care au spus despre copilul lor de 14 ani-"e mare, se "descurca", nu trebuie sa fiu tot timpul langa el".
Da, e mare, dar cu atat mai mult are nevoie de afectiunea parintilor, cu cat are mai multe intrebari de pus si ganduri de exprimat. Insa si inconstienta asta se plateste, caci vin parintii intr-un suflet, chemati de binevoitori, ca sa-si vada copii in spital, la sectia de psihiatrie sau, mai grav, la dezintoxicare, sa nu spun inmormantarea lor.
Euforia asta cu care vin cei din strainatate acasa si isi ridica o vila imensa, nu o prea inteleg eu. Cu ce pret? Cu pretul lipsirii copilului de afectiunea lor, timp indelungat. Cand se intorc, copilul se uita la ei ca la niste straini (aici ma refer la cei mici).
Oricum am privi problema, ei se simt abandonati, parasiti. Nu poate banul sa inlocuiasca lipsa parintilor. Dar acestea se stiu...
Ce doresc sa accentuez este ca nu li se comunica multora umilintele pe care le indura cei care pleaca (sigur ca sunt si exceptii, nu ma refer acum la ele). Si daca vad ca ei s-au "realizat" doresc sa le calce pe urme. Si traiesc experiente traumatizante.
Cel de mai sus este doar un exemplu!
PS. Ma bucur pentru cei care au ales sa traiasca in strainatate si sunt fericiti. Dar sunt convinsa ca acestia s-au dus cu toata familia lor, nu si-au abuzat activ/pasiv copii!
PPS Si psihilogii vorbesc despre efectul pe care il are plecarea parintilor asupra elevilor (copii, adolescenti), dar parca nici glasul lor nu se aude...ori se aude prea putin.
Ramona, traiesc experiente traumatizante din doua motive : primul, pentru ca sint orgoliosi si cred ca "li se cuvine" al doilea, pentru ca nu se cunosc pe ei insisi destul de bine ca sa-si dea seama ca nu pot trai in afara Romaniei. Unii se simt traumatizati si daca se muta din Ardeal in Moldova, sa stii...
Emigrarea este o lectie de umilitate pe care fata din povestea ta a invatat-o pe pielea ei. In plus, a invatat sa pretuiasca si importanta unei profesii, foarte bine pentru ea.
PS Sa stii ca este mult mai dureros sa fii umilit de "ai tai" decit de straini.
boiereasa
Trimiteți un comentariu