Cu cât mai greu va batjocoreste, cu atât mai multa blândete aratati-i… Cu omul acesta e ca si cu cel prins de friguri, caruia trebuie sa-i facem pe plac, când raul îl zgâltâie mai tare.
Când o salbaticiune se porneste furioasa, fugim cu totii, sa facem tot asa cu acel pe care furia îl framânta. Si sa nu credeti, cumva, ca trebuie sa ne purtam asa pentru a-i face cinste; cinstim, oare, pe salbaticiunea înfuriata, pe nebunii furiosi, când ne ferim de ei? – câtusi de putin.
Purtarea noastra e mai degraba o jignire – sau, mai bine zis, nu o jignire, ci un semn de mila si de omenie.
Nu vedem, oare, pe corabieri când vântul sufla tare, destinzând pânzele, ca nu cumva, altfel, corabia sa se înece?
Sau pe calaretul, al carui cal s-a pornit nebuneste, lasându-l în voia lui, pâna ce-i pier puterile? Sa facem si noi la fel.
Mânia e ca si un foc, ca si-o flacara care trebuie sa muste din ceva. Daca acestei flacari nu-i dai nimic sa manânce, repede ai departat acest flagel. Furia n-are putere prin ea însasi, daca nu vine cineva s-o hraneasca. Sunteti fara acoperire.
Omul acela care este prada furiei, nu mai stie ce face; tu, care-l vezi cum e, meriti, oare, vreo îngaduinta, daca pici în aceeasi tulburare si nu te înteleptesti deloc la o asemenea vedere? Presupune ca ducându-te la un ospat, întâlnesti la intrare un om beat care face gesturi urâte. Daca pici si tu în aceeasi greseala, nu esti cu atât mai de neiertat cu cât esti asemenea lui? Intâmplarea este aici, aceeasi. Sa nu credeti ca vom fi acoperiti de vom zice: “N-am început eu”. Aceasta este tocmai împotriva noastra, întrucât ceea ce am vazut nu ne-a înteleptii. Este ca si a zice: “N-am ucis eu cel dintâi”.
Daca meriti sa fii pedepsit, este din pricina ca, desi ai avut o ocazie sa te înteleptesti, totusi nu ti-ai tinut firea.
Sfantul Ioan Gura de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu