"Copilele mele dragi, atunci când cineva iubeşte pe cineva care nu numai că nu-i răspunde la sentimente, dar îi şi provoacă suferinţă prin jigniri şi violenţă este semn sigur că sufletul acela e bolnav grav şi că acea iubire nu e decât o patimă prin care vrăjmaşul umileşte şi înjoseşte minunea lui Dumnezeu, care este femeia"-Maica Siluana

„Sărut mâna! Nu ştiu cum să încep... Numele meu este Cătălina. Am un prieten pe nume Adi. Cum să vă spun, simt că nu mai pot sta cu el, dar nici nu pot renunţa la el, pentru că îl iubesc. Şi acum să vă spun de ce nu mai pot sta cu el. Ne cunoaştem de 6 luni. Eu am 25 de ani, el are 38. A fost căsătorit, are un băiat, iar problemele noastre pleacă de aici. Nu ştie să mă facă să mă simt iubită. Tot timpul sunt ceilalţi mai importanţi decât mine. Niciodată nu discută cu mine, ia decizii numai după ce vorbeşte cu mama sa şi tot aşa. Ştiu că asta nu este o problemă în care să mă puteţi ajuta şi ştiu că numai Dumnezeu o poate face. Credeţi-mă că mă rog, mă duc la biserică, ţin post, îmi cer iertare pentru toate greşelile, dar am senzaţia că este rău în continuare. Ce credeţi că aş putea face? Acum el vrea să se ducă acasă de Paşte, chiar dacă ştie că nu avem banii necesari pentru drum, dar cred că o face doar să mă supere. Am senzaţia că mă lupt singură. Când l-am cunoscut nu am ţinut cont că eu am studii superioare şi el nu, sau că are un copil sau că a fost căsătorit, dar văd că nu mă apreciază deloc şi că oricât de rău îmi este nu îl interesează. Marea problemă este că îl iubesc, dar nici aşa nu pot să stau, mai are momente când mă jigneşte, când ţipă, nu mă ascultă. Şi mă întreb ce trebuie să fac, că sunt foarte debusolată. Sper că îmi veţi răspunde şi sper că mă puteţi ajuta cu un sfat.
Mulţumesc din suflet,
Cătălina“

Draga mea Cătălina,
Copilele mele dragi, atunci când cineva iubeşte pe cineva care nu numai că nu-i răspunde la sentimente, dar îi şi provoacă suferinţă prin jigniri şi violenţă este semn sigur că sufletul acela e bolnav grav şi că acea iubire nu e decât o patimă prin care vrăjmaşul umileşte şi înjoseşte minunea lui Dumnezeu, care este femeia. Cauzele acestei decăderi sunt multe şi complexe, dar cauza refuzului vindecării este numai patima persoanei respective.
Tu, Cătălina mea, eşti răspunzătoare în faţa lui Dumnezeu şi a sufletului tău pentru nefericirea ta. Tu ai ales să răspunzi cu păcat la păcat şi să te laşi robită de nişte dorinţe şi porniri ale sufletului care sunt foarte bolnave.
Dar tot tu plângi şi suferi, şi asta ne arată că eşti vie şi gata să te vindeci. Eu nu dau sfaturi, cum bine aţi văzut, decât foarte rar şi numai celor care chiar au nevoie de acel sfat. Eu nu cunosc nici o metodă ca un iubit nemernic să devină, fără efortul lui, un iubit cumsecade, aşa cum nu cunosc nici o metodă prin care o fată care nu are un iubit să dobândească vreunul.
Nici măcar nu mă rog pentru astfel de nevoi. De ce? Pentru că rugăciunea mea se duce în întregime spre nevoile reale ale voastre. Nevoia voastră, a tuturor fetelor nefericite din dragoste, este aceea de a fi iubite şi de a iubi şi de a fi importante şi de folos pentru cei din jurul vostru. Dacă nu sunteţi astfel, este pentru că sufleţelul vostru e rănit, fie de abuz, fie de răsfăţ, şi nu cunoaşte taina fericirii adevărate: viaţa în Hristos, care înseamnă în primul rând jertfă şi iubire jertfelnică.
Eu, copil drag, plâng împreună cu tine pentru durerea de a fi fost schilodită în creşterea ta, de vreme ce nu ai găsit încă Bucuria sfântă, dar te şi aştept şi te şi provoc să cauţi soluţia care te va duce la o viaţă clădită pe demnitatea ta de chip al lui Dumnezeu. Tu eşti o minune, ca şi prost crescutul tău iubit. Fiecare om e o minune. Dar fiecare dintre noi ne putem lăsa batjocoriţi de păcatul egocentrismului şi să devenim caricaturi nefericite ale minunii care suntem. Domnul nu se scârbeşte de noi, oricât de tare am fi decăzut, ci ne iubeşte şi ne aşteaptă să ne ridicăm iarăşi, cu harul Lui, la demnitatea noastră de împăraţi şi împărătese, de domni şi doamne peste toate pornirile rele ale firii noastre căzute, peste toate impulsurile şi temerile, ca să dobândim fericirea după care ne plânge inima.
Alege, Cătălina mea iubită, să cauţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, în care ai locul tău de împărăteasă după har! Dacă nu vrei, eu plâng deja pentru viaţa de chin şi iad pe care o vei trăi şi, mai ales, plâng pentru nevinovaţii tăi copilaşi, care vor fi "blestemaţi" să trăiască şi ei chinul unei vieţi care nu are nici un sens. Te rog, copila mea, trezeşte-te, spovedeşte-te şi fă curat în viaţa ta şi Domnul nu va întârzia să-ţi arate Calea Bucuriei Sale! Totul e să nu iubeşti mizeria unei vieţi mizerabile!
Cu durere pentru durerea pe care ţi-o produc, dar şi cu respect şi încredere,

M. Siluana

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 24, ianuarie 2009