Îmi place, doresc și încerc să-mi petrec fiecare zi cu Dumnezeu

Pornind de la copilul care nu a primit iubirea, protecția și înțelegerea de care are nevoie orice copil (ba, din contră), mi-am petrecut toată viața așteptând de la cei din jur ceea ce consideram a fi dreptul meu dintotdeauna - iubire, acceptare și înțelegere. Pentru asta am bătut la o mulțime de porți, risipindu-mă și consumând chiar și puținul cu care viața mă dăruise. La un moment dat, neîmplinindu-mi-se așteptările, am început "să bat cu pumnul în masă" clamându-mi din toți rărunchii drepturile mele și ajungând să fiu oarbă la nevoile celorlalți. Procedând astfel, am adunat în suflet durere, dezamăgire, deznădejde, stres, oboseală, frică, ură, singurătate... într-un cuvânt, boală.
Ajunsă în acest punct, am avut de ales între două drumuri: viața sau moartea. Se pare, însă, că, "Cineva, acolo sus, mă iubește" și m-a chemat la viață. Acum, la cei 53 de ani, mi-am dat seama că mi-am trăit viața fără să mă maturizez - am trăit păstrând în suflet acel copil care tot aștepta să primească ceea ce avea nevoie pentru a crește, a se maturiza și a se dezvolta.
Ce am înțeles acum este că, de fapt, rostul meu, bucuria mea, fericirea mea nu stă în ceea ce primesc din afară, ci în ceea ce am în mine și ofer celor din afară. Totdeauna oferim celor din jur din prisosul sufletelor noastre. Un suflet plin de bucurie, nădejde și încredere oferă bucurie, nădejde și încredere iar un suflet plin de frici, de durere și deznădejde, oferă frică durere și deznădejde.
De asemenea, am mai înțeles că viața mi-a oferit o mulțime de posibilități, de prilejuri, de bucurii, că mi-a adus în cale o mulțime de oameni minunați și că adevărata cauză a tristeților și fricilor pe care le-am adunat în suflet este modul în care am primit și am răspuns la tot ceea ce mi s-a oferit din belșug.
Îmi dau seama că am mult de lucrat și că au rămas o grămadă de amintiri, obiceiuri, reflexe, concepții greșite că urmare a atâtor ani trăiți în eroare. Am dorința, nădejdea și bunăvoința de a înlocui toate acestea cu pacea și bucuria adevărului și mă străduiesc în fiecare zi așa cum pot.
Sunt aproape șase ani de când viața mea a luat alt curs. Pentru a realiza acest lucru, m-am pensionat și m-am retras din orice fel de obligații familiale și sociale pe care le aveam la acel moment, păstrându-mi aproape doar prietena cea mai bună și persoanele abilitate în a-mi acorda sprijinul necesar în redobândirea sănătății sufletești. Acum, îmi petrec viața în rugăciune, citit, contemplare la scrierile Sfinților Părinți și alte scrieri (motivaționale, spirituale, psihologice și de dezvoltare personală). De asemenea, particip după puterile mele, la Sfânta Liturghie și la Maslu.
Îmi place, doresc și încerc să-mi petrec fiecare zi cu Dumnezeu și prin Dumnezeu străduindu-mă, cât pot, că toate îndatoririle mele zilnice să le fac și să le primesc că pe un dar de la și către Dumnezeu.
Cu fiecare zi îmi dau seama că se umple acel gol pe care l-am purtat de-a lungul întregii vieți și am nădejdea că voi ajunge să trăiesc și eu bucuria unui om cu sufletul împăcat și voi putea avea fericirea de a împărtăși celor din jur, bucuria mea. Până acum, Dumnezeu mi-a dat tot ce am avut nevoie în drumul către El și am convingerea că o va face și de această dată, pe noul meu drum aflat în Împărăția Lui.
Doamne, binecuvântează această călătorie a mea și binecuvântează-i pe toți cei care au contribuit la reînvierea sufletului meu!
Simeona (e numele meu drag pe care l-am ales la întâlnirile cu Maica Siluana, pe are o consider Maica renașterii mele)
*
Copila mea iubită
Pentru mine, care am trăit cumva „pe viu” durerile pe care mi le-ai povestit, e o minune dumnezeiască felul în care ai reușit să ajungi la acest liman. Ai fost și văd că încă ești, vitează pentru că nu e deloc ușor să înfrunți realități sufletești sedimentate în inimioara copilului care ai fost și încă mai ești, afectiv. E un mare curaj și un mare act de credință să renunți la acele „drepturi” firești ale copilului și să primești de la Domnul vindecarea fără compensațiile pe care și le imaginează copilul rănit. Acest copil nu mai poate primi ce nu a primit la vremea cuvenită. El, de fapt, nu are nevoie decât să fie ascultat, să i se accepte ura și furia pe care le-a îngrămădit în adâncul inimii de frică, să i se recunoască temeinicia lor, și să fie eliberat de prea marea lor povară și de felul în care a învățat să se ascundă… El nu mai poate fi un copil „fericit” oricâte compensații i s-ar oferi acum. Singura schimbare posibilă este aceea de a se transforma din victimă în martir, în martor al lui Hristos Cel ce pătimea împreună cu sine în el, atunci, tăcut și smerit. Și va deveni martir dacă tu, noi cei ce am crescut de acolo, vom învăța să ne asumăm întreaga lui suferință și s-o oferim Domnului în mod liber, ca pe o jertfă vie. Așa se va transforma în mângâiere… Tu știi deja asta…
Te îmbrățișez cu drag și binecuvântare și rugăciune, Simeona mea
Maica Siluana