Asta-i viaţa?

Marius Iordăchioaia

Ruinele comunismului nu sunt cimitirele industriale sau cartierele muncitoreşti vopsite, acum, în culori New Age. Ruinele comunismului sunt oamenii...
Azi am fost martorul următorului dialog:
- Nu trebuie să acceptăm totul automat, fără analiză şi dialog: suntem oameni, nu roboţi...
- Ba trebuie să facem cum ni se spune, fără cometarii...
- Dar pentru confortul lor, şefii vor pune poveri din ce în ce mai mari pe noi, iar dacă te frângi, îţi spun cu cinism: Altul l-a rând, ăsta s-a stricat.... Frica noastră îi deformează, îi depersonalizează....
- Ce vrei să-mi pierd slujba? Am rate de plătit...
- Dar îţi convine să te duci acasă epuizat, doar să mănânci şi să te culci, ca un animal de povară, doar pentru că un birocrat trebuie să producă hârtii? Eu nu vreau să trăiesc ca un dobitoc.... Aici îţi ignori colegii, acasă familia...
- Asta e!
- Dar avem datoria să rămânem măcar oameni şi să punem oamenii mai presus de hârtii: altfel devenim oameni de hârtie, simple nume, numere, abstracţii...
- Eu n-am venit la muncă să filozofez... Lasă visele... Dacă nu-ţi convine...
- Avem o datorie faţă de Hristos să fim oameni în orice situaţie...
- DAR CE, ÎMI PLĂTEŞTE HRISTOS RATELE?
-NU HULI!!! Fără mila Lui nici nu te ridici din pat ca să pleci la serviciu...
- Bine, bine, gata...
Aceasta e stenograma unei discuţii între colegi, nu între un slujbaş şi şeful lui tiranic.
De obicei astfel de dialoguri sfârşesc cu refrenul moralei fără morală: "asta-i viaţa n-ai ce să-i faci"...
Asta-i viaţa?
Nu. Pentru un creştin o asemenea acceptare ar fi lepădare, apostazie: viaţa este Hristos. Şi nu e aici, e în Împărăţia lui Dumnezeu. Aici e doar călătoria spre locul în care vom afla viaţa....
Dar şarpele ce a ispitit-o pe Eva a fost blestemat de Dumnezeu să se târâie pe pământ: aşa e şi profilul celor ce-l urmează: de târâtoare.Cum îşi desprinde unul burta de pământ şi propune elemente de comportament biped, uman, imediat este placat ca la rugby! Şi nu de poliţie, ci de colegi! Asta e moştenire comunistă, frica de consecinţele demnităţii, ale curajului.... Frica de omenie, frica de a fi om....
Când a plecat la puşcărie Nicu Steinhardt, tatăl său i-a spus: Să nu mă faci de ruşine! Să nu fii jidan căcăcios!....
Îmi va plăti Hristos ratele? întreba retoric cel ce se târăşte prin câmpul muncii.
Le-a plătit pe Cruce, toate datoriile noastre sufleteşti. Şi dacă Îl rogi te va ajuta să le plăteşti şi pe cele trupeşti. Hristos e Atotbun. Hristos e milostiv.
De ce să-I facem de ruşine Numele ca nişte creştini căcăcioşi?
Comunismul a frânt coloanele vertebrale. Capitalismul ne-a adus traficul de organe: pentru că tot e frântă şi n-o mai simţim, ne vindem şira spinării vertebră cu vertebră. Asta pentru că, înainte de toate, ne-am vândut inimile acestei lumi...
Mă uit la Hristos pe Cruce şi tresar: Doamne, cât de dureros e să stai drept!....