Fotograf: Bogdan Moisa |
Bine aţi venit la Marşul
pentru Viaţă!
Mă numesc Alexandra Nadane
şi sunt Preşedinta Asociaţiei Studenţi pentru viaţă. Noi suntem generaţia
nou-născută a mişcării pro-vita din România.
Mă bucur că sunteţi aici,
atâţia prieteni si într-un număr atât de mare. Prezenţa dumneavoastră transmite
un mesaj profund către celelalte milioane de români. Mesajul este că iubiţi
viaţa si iubiţi familia, iubiţi mama şi copilul! Şi doriţi ca dragostea pe care
le-o arătaţi acestora să depăşească toate dificultățile create de o societate
care nu mai este atentă la marele dar al vieții.
Dragostea îl face
întotdeauna pe om să găsească soluţii, chiar şi atunci când totul pare pierdut.
În China o mama şi-a revenit din comă după mai bine de zece ani. Ce a facut
soţul ei în toţi aceşti ani? …i-a cântat câte ceva în fiecare zi. În fiecare
zi!!! Acest bărbatul nu și-a
pierdut speranţa, nu a deznădăjduit la gândul că lupta lui este imposibilă sau
ar putea fi în zadar.
Fiecare dintre noi poate fi
capabil de o asemenea dăruire. Dacă vom avea dragoste faţă de mamele
însărcinate şi de copiii lor atunci le vom oferi tot sprijinul de care au
nevoie. Este foarte importat ca dragostea noastră să fie deplină: să nu
despărţim interesul mamei de interesul copilului, pentru că binele unuia este
şi al celuilalt, iar răul unuia este şi al celuilalt. Să-i iubim pe amândoi.
Atunci când nu se ia în
seamă binele copilului se produce, de fapt, un atac asupra binelui mamei. De
aceea afirmăm firescul şi necesitatea iubirii mamei şi copilului, al protejării
amândurora. Nu mamă împotriva copilului, ori copil împotriva mamei, ci mama și copilul. Acesta este un
pas care poate fi uriaş către coeziunea societăţii româneşti, către încetarea
urii în care trăim.
Dragi prieteni,
Nu sprijinim mamele aflate
în criză de sarcină pentru că suntem mai buni decât ele, ci pentru ele au
nevoie de noi, iar noi avem nevoie de ele. Fiecare cunoaștem persoane ale căror mame
au fost în situații
dificile atunci când i-au purtat în pântece. Pentru dragostea și curajul acelor mame, noi
ne bucurăm astăzi de prietenia fiilor și
fiicelor lor. Bucuria pe care o mamă o poate dărui lumii, prin copilul pe care
îl poartă în pântece, este unică și de
neprețuit.
Două exemple celebre de mame
aflate în criză de sarcină care au găsit soluții pentru copiii lor sunt mamele lui Steve
Jobs și Justin Bieber. Părinții lui Steve Jobs l-au
încredințat spre adopție, iar Pattie Mallette și-a născut fiul în ciuda
unor presiuni deosebite.
Cum putem ajuta, cum putem
transforma intenția
noastră în realitate?
Pentru a ajuta pe cineva
trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-i simțim durerea. Să-l înțelegem.
Frământarea unei femei în criză de sarcină este uriașă. Este atât de mare încât
nu o poate purta singură. Teama, frica, incertitudinea sunt stările cele mai
frecvente prin care trece o mamă adolescentă, o mamă necăsătorită, o mamă
aflată într-o situație
economică dificilă, o mamă în situația
când ea sau copilul au probleme de sănătate.
Criza de sarcină se bazează
pe probleme reale. Și
pentru aceste probleme trebuie soluții
reale, nu false soluții,
care reprezintă un eșec
al maternității.
Mama așteaptă sprijin. Nu o vom
ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom trata cu indiferență. Singura atitudine corectă
este să ne raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Și prin dragoste vom afla
soluția.
Din păcate, România se află
într-o perioadă dificilă a istoriei sale, pentru că, deşi dreptul la viaţă este
unul dintre drepturile fundamentale ale omului, nu există dezbateri serioase pe
această temă, nu există profesionişti specializați care să aibă această preocupare. Solicităm
sprijinul mass-mediei şi ne bazăm pe deschiderea jurnaliştilor şi pe
capacitatea acestora de a reporni fără prejudecati discuţiile despre aceste
subiect, pentru că societatea are nevoie de o schimbare, iar spaţiul public
este locul în care trebuie să se găsească soluţii.
Evenimentul de astăzi se
termină aici, însă lupta pentru viaţă continuă. Fiecare poate și este chemat să sprijine
femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni,
vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!
Pentru a ajuta pe cineva
este nevoie să ne plecăm în fața
lui, să ne smerim. De sus, cu infatuare, nu putem ajuta pe nimeni. Smerenia
este poarta dragostei. Plecând de la această manifestare să nu uităm să ne
smerim în fața
tainei unice a maternității și să iubim mama și copilul ei.
Iubindu-i pe amândoi, vom
afla soluțiile
vieții pentru amândoi.
Mulţumim tuturor celor care
au participat şi s-au implicat în organizarea acestui Marş; le mulţumim
colegilor, partenerilor, sponsorilor noștri
şi Jandarmeriei Române pentru că au făcut posibilă desfăşurarea evenimentului.
Alexandra Nadane
Preşedinte - Asociaţia
Studenţi pentru viaţă
Sursa: Vremuri vechi și noi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu