Da, acum e greu, pentru că eşti pe cruce! Dar prin Cruce a venit bucurie pentru toată lumea!
Cred că nimeni nu va putea să-ţi răspundă la întrebare. Nici măcar ei.
Da, nici ei nu ştiu „de ce”! Au fost, manipulaţi de o furie şi o frică
lăuntrice ucigătoare. Fuseseră ucişi, cândva, şi acum „îşi făceau
datoria” cu tine! Asta e viaţa ca blestem!
Iată de ce S-a făcut Dumnezeu-Fiul Om! Ca să ne dea Viaţa Lui şi
puterea să ieşim din blestem şi să intrăm în Binecuvântare, în Bucuria
Lui cea sfântă! Curaj, Copila mea! Chinul tău, chinul vostru, al
neamului tău, se termină aici dacă accepţi să mori „confortului” de a
rămâne în chinurile existenţei ca blestem şi plăcerii de a fi victimă,
binecuvântând şi iertând. Învaţă mai departe să binecuvântezi şi să
ierţi, adică să împlineşti porunca iubirii şi vei deveni martor viu al
prezenţei şi lucrării Lui şi acum, şi aici!
Da, acum e greu, pentru că eşti pe cruce! Dar prin Cruce a venit
bucurie pentru toată lumea! Nu te teme de nici o ciudăţenie a felului în
care îţi vomiţi sau plângi durerea. Ai grijă numai să o oferi Domnului
şi să nu stai departe de El aşa cum ni se oferă în Biserică.
(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, p. 187)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu