”Dumnezeu îşi ascunde faţa Sa în nori pentru a nu-l lipsi pe om de
posibilitatea liberei alegeri între a crede şi a nu crede, şi pentru a
permite omului să rezolve problema existenţială în mod liber, spuse
preotul. Dacă nu ar exista liberul arbitru, atunci nici credinţa, ca
alegere liberă a sufletului, nu ar putea să existe, iar locul ei ar fi
ocupat, evident, de etică. Dumnezeu nu ne-a făcut doar martori ai
existenţei Sale. A vrut să fie Cel care sensibilizează din interior
sufletul omenesc. Doreşte să Îl căutăm cu voinţă liberă, să tindem către
El, să tânjim după El. Vrea să fie dragostea inimii noastre şi nu
rezultatul analizei noastre cu ajutorul logicii. Dumnezeu ne-a dat
posibilitatea de a avea o legătură personală cu El. Acesta este lucrul
cel mai de preţ care poate să existe între Creator şi cel creat. Relaţia
dintre Dumnezeu şi om poate fi asemănată cu legătura dintre meşteşugar
şi lucrul creat de mâinile lui. Dar omul nu este un lucru, el este
reflexia lui Dumnezeu în lume. Dacă omul nu ar fi avut voinţă liberă,
atunci el nu ar mai fi fost chipul Lui Dumnezeu. Fără libertate nu ar
mai fi justificată existenţa binelui, ar exista numai necesitatea. Fără
libertate personală nu există iubire, iar fără iubire duhovnicească nu
ar putea să existe îndumnezeirea, ca unire a omului cu Dumnezeu. Sunteţi
de acord, cred, că nici cel mai nefericit om nu ar vrea să îşi schimbe
locul său cu un animal „fericit”.”
(
Arhimandrit Rafail Karélin,
Vizita,Un dialog între un om de ştiinţă ateu şi un preot)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu