Duhurile comunică între ele

Când am o inimă bună şi comuniune cu Dumnezeu, atunci mă bucur şi pot să văd inima celuilalt. Înţeleg ca X este bucuros, în timp ce Y are pe cel viclean într-insul, are gânduri, păcate. Văd chiar şi copilăria lui, naşterea lui, toate se văd în oglinda inimii mele.  Aceasta este harisma duhovnicească pe care o primeşte omul curat. (…)

Când cineva are rugăciune şi trăieşte o viaţă duhovnicească, îndată ce se apropie de el vicleanul demon sau ceva rău, îl simte imedi­at, îl vede, îl percepe. Dimpotrivă, cel ce trăieşte în păcat nu înţelege nimic. Viaţa lui este împrăştiată peste tot, toate din el sunt destrămate de puterile cele viclene, în timp ce el crede că toate îi merg bine. Nu are discernământ.

Sfântul Isihie îşi continuă ideea şi ne descoperă faptul că este cu putinţă ca cineva sa-l înţeleagă pe cel bun, pe omul duhovnicesc, şi să se bucure de tovărăşia lui. Duhurile comunică între ele. Astfel, omul duhovnicesc îl inţelege pe cel duhovnicesc, iar cel păcătos îi vede ca păcătoşi pe toţi ceilalţi.

(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Sfântul Isihie. Cuvânt despre trezvie, Editura Sf. Nectarie, p. 178)