Din Cuvintele Părintelui
Un ghid al frumuseţii lăuntrice
Antologie si cuvânt înainte
Pr. Prof. Radu Dorin Micu,
Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009
Aceasta a fost întotdeauna bucuria mea: să stau de vorbă cu Dumnezeu despre voi şi să stau de vorbă cu voi despre Dumnezeu. PS Justinian
-fragmente-
Desăvârşirea
E în firea oamenilor […] zbuciumul, nemulţumirea de sine, setea după noi orizonturi, dorul după desăvârşire.
Desfrâul
Cea mai distrugătoare patima pentru neamul omenesc este desfrâul care vestejeşte înainte de vreme atâtea suflete tinere, întunecă atâtea minţi, ruinează atâtea familii, face să se verse atâtea lacrimi si osândeşte la nerodire atâtea fiinţe…
Dezbinarea
Îl vad pe Iisus cu crucea pe umăr, cu mâinile crispate de durere, dar cu ochii îndreptaţi spre ceruri, spre Tatăl. Ce adânc este momentul acesta! Cât de vinovaţi suntem toţi pentru această durere ce i-am provocat-o Fiului si atunci şi acum, prin dezbinarea noastră.
Divorţul
Divorţul este nedorit de Dumnezeu. Dar Dumnezeu este un Părinte iubitor de oameni si a dat putere instituţiei pe care a lăsat-o pe pamant, Biserica, sa rezolve situaţiile de la caz la caz, dar la limita adevărului si a dreptăţii.
Dobrogea
Dobrogea este reversul Maramureşului. Marea este cea care sporeşte şi păstrează la infinit freamătul pădurilor, murmurul izvoarelor şi licăritul stelelor. Thalassa, Thalassa, răsună ca o invocare din antichitate, prin care, de-a lungul mileniilor, fiinţa omenească şi-a mărturisit extazul.
Dorul
Acela nu e om dacă nu-i e dor de alt om… Chinul cel mai teribil al iadului este că sufletele nu pot comunica unul cu altul… Fiecare îşi trăieşte propria catastrofă şi nenorocire… tuturor ne e dor de toţi. Altfel viaţa nu înseamnă nimic…
Dragostea
Cu inima sunt pretutindeni, alături de fraţii mei buni, oamenii.
*
Un imens respect şi o arzătoare dragoste mă stăpâneşte faţă de cei ce-mi sunt fraţi, cetăţeni ai aceleiaşi planete, fii ai aceluiaşi cer, robi ai aceluiaşi drum spre înălţimi.
*
Dacă ne-am dezbrăca de toată răutatea, dacă ne-am limpezi privirea, dacă am lepăda egoismul, dacă ne-am aprinde dragostea de prunc, curată faţă de toată făptura, am afla, aici încă fiind, calea spre bucuriile care ne-au luminat odată viaţa când eram acolo, la pieptul mamei noastre, în braţele ocrotitoare ale tatălui nostru.
*
Cel mai fericit dar de la Dumnezeu este dragostea[…] . Când iubeşti, nu te interesează că eşti sărac, că n-ai ce mânca.
Drepturile omului
A lupta pentru dreptatea lui Dumnezeu înseamnă a lupta pentru drepturile cele mai sfinte ale omului… Cine calcă poruncile lui Dumnezeu calcă drepturile omului. Orice duşman al lui Dumnezeu este un duşman de moarte al lui omului.
*
Temelia cea mai solidă pentru drepturile omului se găseşte în Evanghelie. Nu există altă temelie pentru mântuirea lumii, pentru izbăvirea omului de suferinţa vremelnică şi veşnică, decât aceea pe care a pus-o Iisus Hristos.
Duhovnicul
Duhovnicul, şi el ca un psiholog, te asculta bine, îţi dă şi el aceleaşi îndrumări ca şi psihologul, dar în plus îţi mai dă absolvirea de păcat, de fărădelegile pe care le-ai făcut. Te dezleagă în numele lui Hristos.[…] Şi fiul duhovnicesc nu iese ca de la psiholog, cu banii daţi şi doar cu nişte sfaturi omeneşti, ci iese cu sufletul împăcat; el iese de acolo ca un prunc curat.
*
Dorinţa de a se mărturisi este în firea omului. A te confesa e o nevoie naturală[…] Numai că duhovnicul este omul lui Dumnezeu, om cu puteri supreme, în timp ce psihologul este om fără puteri divine, fără putere de a ierta şi de a te dezlega.
*
La duhovnic te duci şi dacă ai comis o crimă şi el, pe temeiul puterii ce i s-a dat, te ascultă şi-ţi răspunde dacă vede că te-ai căit, […] îţi spune: „Te iert şi te dezleg!”
Duhul Sfânt
Duhul Sfânt se revărsă peste noi mereu ca să ne curăţească, să ne sfinţească, să ne îndumnezeiască, să ne unească cu Dumnezeu Cel în Treime adorat.
Duhul Sfânt lucrează întotdeauna în sânul Bisericii, în chip văzut, fie în mod tainic, adânc, nevăzut.
*
Lucrarea Duhului se vede si atunci când un creştin se roagă cu stăruinţă, fără să-si piardă nădejdea; şi atunci când miluieşte pe cel lipsit; şi atunci când lucrează cinstit; şi atunci când traieste curat, in pace şi in dragoste cu semenul sau.
*
Lucrarea Duhului Sfânt e foc care arde, acolo unde se coboară nepăsarea si păcatul […] limba ca de foc ce se mişca mereu şi vesteşte cuvântul[…] e lumina ce risipeşte întunericul[…] e putere ce reînsufleţeşte şi cele mai risipite oase, demult părăsite de viaţă (Iez.37,1-14)
Duhurile rele
Scopul duhurilor rele este de a ne dezechilibra. Ispitele pentru un om simplu sunt simple; că a mâncat prea mult, că a scăpat o înjurătură. Pe măsură ce omul progresează[…] patimile devin mai subtile.
Duminica
După ziua a şaptea, avem ziua a opta, Ziua Învierii, Ziua Domnului-Duminica, Maica tuturor sărbătorilor. În aceasta zi a fost învinsă moartea şi a fost biruită puterea diavolului.
Dumnezeu
Nu poţi să doreşti ceva ce nu există! Dorul acesta, nostalgia aceasta care există în sufletul omului este dovada categorică a existenţei Celui ce este, a lui Dumnezeu.
*
Dumnezeu nu este un tiran, ci un Tată, când a fost întrebat cum să ne rugam, Hristos a spus‚ „Tatăl nostru”.
*
El, Cel veşnic, cel atotputernic, este mai întâi şi mai presus de toate „Iubitor de oameni”. Aşa Îl numeşte Biserica noastră, Biserica Ortodoxă, în toate sfintele şi dumnezeieştile ei slujbe[…] aşa îl simte sufletul nostru, sufletul dreptcredinciosului creştin.
Vezi si:
Un ghid al frumuseţii lăuntrice (3)
Un ghid al frumuseţii lăuntrice (2)
Un ghid al frumuseţii lăuntrice
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat! Am venit cu o rugăminte și mi-ați oferit o mână de ajutor, cu fapta, fizic, real! Vă mulțumesc...
-
Rugăciunile începătoare: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie ! Împăr...
-
1. Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi i-a zis: mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu